MOZAIC DIN VIAŢA NOASTRĂ (De-ale casei)
A zis un cronicar,
Că suntem un neam născocitor. Ingeniosul sculptor Valentin Vârtosu a inventat un dorumetru, cu care cei plecați măsoară dorul de casă. S-a găsit și un inventator, posibil să fie Ghiță Dreptînțintă despre care citeam în „Tânărul leninist” pe când eram pionier, care a născocit un curvometru, cu care să se măsoare nivelul de onestitate a celor care vor intra în viitorul Parlament.
Eu cred,
Că lunetistul Ignor Dodon a nimerit zimbrul drept în ochi, el de mic copil a fost învățat să tragă în sufletul limbii române. Împreună cu Nikita Țurcan și generalul Gaiciuc el în trei minute a pus la pământ 30 000 de sirieni aduși de Maia Sandu să stea în gazdă la mama lui.
Doamne,
Câți nemernici care n-au idee ce vietăți sunt simbolizate pe stema Republicii Moldova, dar care doresc cu orice preț să ajungă în Parlamentul RM. Nu votăm nemernicii, ei nu ne reprezintă.
Lecție de viață,
A trăi cu demnitate este imposibil (incompatibil) cu apucături hoțești, banditești și de înșelătorie.
Nu uitați,
Hâtrii noștri pe față se închină lui Dumnezeu, iar pe din dos – lui Mamona.
La întâlnirea de la Geneva,
Putin și Biden au râs copios. Putin i-a povestit lui Biden, că, după ce împreună cu Dachi și Perciun vor reface Uniunea Sovietică, în magazine va apărea cârnaț de 2 ruble și 20 de copeici kilogramul, iar Biden i-a povestit lui Putin că după ultimele alegeri prezidențiale din SUA Dodon l-a telefonat pe Trump și l-a felicitat cu victoria în limba moldovenească cu grafie chirilică.
Tovarăș Putin,
Spune lui Dachi, Perciun, Garbuz Zamosovici și altor patrioți moldoveni să-și facă o școală moldovenească, fără românii Vieru, Vangheli, Eminescu, Creangă, Alecsandri… în manuale.
Numai cât face metafora lui Putin:
Vaccinul Sputnik V e tot atât de eficient ca automatul Kalașnikov. Extraordinar. Ați văzut cum ihtamneții noștri se antrenează la împușcat cu kalașnikul, uneori reușesc mai bine decât ihtamneții lor din Crimeea și Donbas, trag deodată din două arme kalașnikov.
Diferență,
Toți ambasadorii americani de la Chișinău, câți au fost, vorbesc româna, cei ruși – niciunul. Oare aceasta să fie din prea mare dragoste?
Culmea învățăturii
Zina Karabina și Igor Balabolisimus fac ucenicie dictatorială la Sanea Lukașenko. Vorba moldoveanului: cal la cal trage, bou la bou rage.
Numele de scenă ale lui Voronin și Dodon,
Biberon și Tomberon.
Comunismul/ Socialismul lui Voronin/ Dodon,
Un pom udat de câini.
Totuși comunismul/ socialismul republicomoldovan poate fi reanimat,
Numai cu untură de bursuc adusă pe căi diplomatice de la Moscova.
Unde ești Domnica Cemortan?
Vino acasă și vopsește în trei culori pantalonii lui Voronin, Dodon, Usatâi, Tkaciuk, Iura Muntean, Tulbure, Boțan, Chicu, Braghiș, Dachi, Perciun…, așa cum ai făcut altădată cu pantalonii lui Lenin de pe statuile din RM (pentru mitropoliții Kiril și Vladimir simbol al creștinului și familistului ortodox), apoi ia-i pe toți cu tine pe Concordia să joace kazaciok.
Animalele de turmă,
Se duc toate odată la dormit, toate odată la păscut, toate odată la adăpat, toate odată la băligat, ca trolii.
ION HOLBAN
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!