Conform tradiţiei, atunci când Ministerul Culturii examinează activitatea dlui A. Rău, o delegaţie este dirijată într-acolo pentru a-l „apăra”. M-am pomenit şi eu într-o delegaţie, pe timpul ministrului Gh. Ciobanu, şi după ce am auzit pentru ce vrea să-l demită m-am temperat. Acum A. Rău a trecut la metoda „hodoki” pe la redacţii, ca să pună cenzură să nu se strecoare adevărul în presă. Iată că nu am publicat nimic la TIMPUL despre conflictul cu directorul Rău. În schimb, 39 de persoane de la BN şi din afara instituţiei au abuzat de dreptul la replică, insultându-mă sub pretextul că polemizează cu dl I. Macovei.

Nu mi se pare adecvată intitularea dvs. „Replica Bibliotecii Naţionale”, deoarece eu lucrez acolo, şi nu sunt în conflict cu instituţia, cu cei 39 sau cu toţi cei vreo 270 de angajaţi, ci cu directorul.

„Fenomenul Piteşti” înseamnă să învrăjbeşti oamenii rămânând în umbră şi experimentând nepedepsit. A. Rău lipseşte dintre replicanţi, dar textul lui e recognoscibil: sunt propoziţii din răspunsurile sale date mie sau comisiei Ministerului Culturii. Mi-ar trebui timp ca să-i văd pe unii semnatari ai replicii: pe cei mai recent angajaţi nu-i cunosc şi ei nu-mi cunosc activitatea.

Le-aş invoca fabula despre musca la arat: câţi dintre dvs. aţi contribuit cu ceva la cercetare de vorbiţi de „zeci de colegi”, ba chiar de un colectiv care se simte neglijat? Nicio semnătură din Departamentul cercetare şi dezvoltare; doar unii de prin alte servicii şi din afara BN – rude, prieteni şi şefi noi – vă amestecaţi cu replică despre ceea ce nu ştiţi. Cu ce drept îmi puneţi dvs. autori acestui manuscris, încât cititorul să creadă că aţi lucrat toţi ca la „subotnik”?! Dl A. Rău, care a fost bolnav şi a lipsit tocmai în anul 2008, nu a participat nici ulterior la cercetare şi este menţionat doar ca director al instituţiei comanditare. Cum însă îi place să pună peste numele oamenilor „BNRM”, îi putem înlocui numele cu instituţia comanditară – BNRM.

Mi se pare că accentele pe care le pune TIMPUL atunci când abordează conflictul de la BN sunt de reţinut: 1. dreptul de autor şi 2. accesul la informaţie.

Bibliotecarii viitorului trebuie să fie competenţi în materie de drepturi de autor

Costurile de producţie a literaturii imprimate fiind mari, îşi fac loc practicile de editare electronică, realitate care va obliga bibliotecarii să fie foarte competenţi în problema drepturilor de autor. De altfel, AGEPI desfăşoară o anumită activitate în comunitatea bibliotecară pentru iniţierea în toate nuanţele problemei. Bibliotecarii viitorului vor participa chiar şi la elaborarea şi interpretarea legislaţiei cu privire la dreptul de autor. Publicarea electronică în acces deschis se face în respectul dreptului de autor.

Replica din 20 iulie a celor 39 arată la ce nivel de înţelegere a noţiunii sunt bibliotecarii noştri. Ei interpretează obiectul dreptului de autor ca pe un obiect fizic. Observaţi cum repetă despre mine: „încă n-a fost scrisă, nici publicată vreo carte”. Autorul le va încredinţa varianta electronică a operei şi bibliotecarii vor spune că e nebun: nu le-a dat în mână nicio carte, sau „era doar un manuscris”. Cei 39 de neprieteni ai urgisitului Raport de cercetare trebuie să afle că art.5 din Legea nr. 139/ 2010 spune: „Pentru apariţia şi exercitarea dreptului de autor nu e necesară înregistrarea şi publicarea operei”.

Printre semnatari sunt şefi de la Catalogare şi clasificare, cărora nici cartea fizică nu le spune nimic despre autor: Programul cercetării editat la BNRM în 2007 nu contează, ci numai inexistentele „concepţii” şi „echipe de cercetare” comandate la perfectul compus de Rău înainte de 2006.

Cred că eşecul precedentului şef de Serviciu studii şi cercetări vine din docilitatea cu care a ascultat atâţia ani aceste concepţii ale lui A. Rău, finalizate cu nimic.

Nu demult am discutat cu specialistele în catalogare Munteanu şi Panici despre o monografie a mea din 2002, la a cărei descriere s-au comis greşeli: l-au trecut un timp „coautor”, iar acum „autor secundar” pe directorul A. Rău, pentru o prefaţă de două pagini. Am impresia că şi în cazul Raportului prezentat de mine la CŞ unii vor să-l introducă pe A. Rău ca „autor secundar” prin semnături luate de la nonagenarul A. Marinciuc, I. Colesnic şi alţi participanţi ca musca la arat. Cât de ridicoli sunt intruşii la punctele 4 şi 6 ale replicii, în care întâi neagă că aş fi pregătit ceva pentru publicare, iar apoi numără sute de file, tabele din manuscris şi pretind că o biblioteconomistă sau un programator ar fi executat în locul meu sarcini de cercetare. Oare vor putea argumenta aceste minciuni în justiţie?

Să fi avut toţi cei 39 acces la o lucrare non-publicată? Sau poate membrii CŞ – este şi mai grav – tocmai ei i-au dezinformat pe semnatarii replicii, după ce unii din ei au apreciat elogios Raportul. În plus, ei falsifică intenţionat art. 14 din Legea dreptului de autor, punctul 1, unde se precizează: „Drepturile morale asupra unei opere create ca urmare a îndeplinirii atribuţiilor de serviciu (operă de serviciu) aparţin autorului acestei opere”. Chiar dacă aş fi autorul unui singur articol prezentat ca Raport de anchetă, tot aş avea dreptul de control asupra integrităţii lui şi dreptul de a fi recunoscută şi citată în mod corespunzător. După şedinţa CŞ din 5 iunie am semnalat că manuscrisul în care s-au amestecat alţii a dispărut iarăşi, secretara T. Luchian recunoscând că nu-l poate obţine de la B. Lozan, juristul instituţiei. În loc să se gândească la o remunerare suplimentară echitabilă pentru că am lucrat mult în afara orelor de serviciu (specialistul IT venea din altă parte, după orele sale de serviciu), administraţia BN nu ştie cum să mă murdărească şi să facă dispărut manuscrisul. S-ar putea să fie dat la vreun alt recenzent care să-l „desfiinţeze” şi să se termine discuţia.

Ceea ce pare inexplicabil în atitudinea celor 39 este de ce susţin eforturile de blocare a lucrării de către dl Rău, directorul supărat că nu i-a reuşit încercarea de a se erija în coordonator al ei?

Preşedinta comitetului sindical S. Miron mi-a răspuns: am semnat ca să înceteze conflictul şi să nu mai apară articolele acestea prin presă. Aniversarea a 180-a şi pacea în BN cere deci calomnierea unui coleg. A fost şi mai rău: în alţi ani aniversarea a cerut concedierea unor şefi mai mari decât mine…