NATO despre conflictul din Ucraina: Rusia face exact opusul a ceea ce spune

Oana Lungescu a precizat că Alianța verifică informațiile furnizate de două cotidiene britanice vineri, conform cărora cel puțin 23 de vehicule militare rusești au pătruns pe teritoriul Ucrainei în cursul nopții.
"Dacă acestea se confirmă, reprezintă noi dovezi că Rusia face exact opusul a ceea ce spune. Rusia a escaladat conflictul, chiar într-un moment în care face apel la dezescaladarea sa", a declarat purtătoarea de cuvânt pentru Reuters.
"Este timpul ca Rusia să facă ce spune că vrea să facă, adică să contribuie la o soluție pașnică. Rusia trebuie să-și retragă trupele, să pună capăt fluxului de arme și combatanți în Ucraina, să nu mai acorde sprijin separatiștilor și să se angajeze într-un dialog veritabil și sincer cu Ucraina", a mai spus Oana Lungescu.
sursa. agerpres.ro