Internațional

NATO: Republica Moldova, parte din securitatea regională

Republica Moldova contribuie activ la securitatea regională și face parte dintr-un „ecosistem” mai larg de măsuri, menite să descurajeze agresiunea pe flancul estic al Europei. Declarația a fost făcută de un oficial al NATO, în cadrul unui briefing organizat la Bruxelles.

Potrivit oficialului, sprijinul militar acordat Ucrainei nu este doar un gest de solidaritate, ci o investiție directă în securitatea Alianței și a întregii regiuni, iar Republica Moldova are un rol concret în acest context. Parteneriatul dintre NATO și Chișinău este unul reciproc: Moldova beneficiază de sprijin pentru modernizarea sectorului de apărare, dar contribuie, la rândul ei, la misiunile internaționale ale Alianței.

De exemplu, peste 40 de militari moldoveni, un pluton de infanterie și o echipă de geniști, au fost dislocați în Kosovo, în cadrul Forței de Menținere a Păcii KFOR. Participarea este văzută de NATO drept o contribuție directă la stabilitatea regională și la securitatea colectivă.

În paralel, Alianța sprijină Republica Moldova prin Inițiativa de Consolidare a Capacității de Apărare (DCB), care vizează modernizarea armatei, în special prin instruire, logistică și managementul resurselor. Prin programul Operational Capabilities Concept (OCC), anumite unități ale armatei moldovenești sunt asistate pentru a atinge interoperabilitatea cu trupele aliate. Totodată, programul Defence Education Enhancement (DEEP) contribuie la profesionalizarea instruirii ofițerilor și subofițerilor, Curricula Academiei Militare fiind aliniată la standardele NATO.

Cooperarea militară include și exerciții comune cu Statele Unite. În august 2025, exercițiul „Fire Shield 25” a reunit aproape 300 de militari moldoveni și români, alături de 120 de militari americani. Exercițiul a avut ca scop perfecționarea proceselor de comandă și întărirea capacității de reacție, în cadrul unui parteneriat de aproape 30 de ani dintre Garda Națională din Carolina de Nord și Armata Națională a R. Moldova.

Oficialul NATO a declarat că miza fundamentală pentru stabilitatea Republicii Moldova rămâne pacea în regiunea Mării Negre.

„Cea mai eficientă modalitate de a proteja coridoarele de transport și comerțul dintre Moldova și Ucraina este oprirea războiului”, a declarat acesta la briefing.

Republica Moldova are relații stabile cu NATO încă din anii ’90. Țara a aderat în 1992 la Consiliul de Cooperare Nord-Atlantică, iar din 1994 face parte din programul Parteneriat pentru Pace. Alianța respectă neutralitatea constituțională a Republicii Moldova, dar continuă să o sprijine în reformarea și modernizarea instituțiilor sale de apărare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *