Nelly Sonic: „Vinul e o materie vie care trebuie mereu reinventată…”

Ştie să tragă graţios din pipă, să fie cochetă, frumoasă, dar şi să bată cu pumnul în masă atunci când e cazul. Aşa este Nelly Sonic, preşedinta Ghildei vinificatorilor din Moldova şi vicepreşedinta companiei vinicole „Lion-Gri”, lideră în producţia şi exportul de produse vinicole din Moldova. După mai multe încercări eşuate, în sfârşit am reuşit să stau de vorbă cu femeia-legendă din industria vinicolă şi viticolă de la noi din ţară. Ea mi-a povestit despre cei aproape 20 de ani dedicaţi viticulturii şi ce înseamnă să fii femeie de succes. Vă îndemn, aşadar, s-o cunoaşteţi şi voi.

– Doamnă Sonic, povestiţi-mi, vă rog, cum v-aţi îndrăgostit de viticultură, pentru că ştiu că aveţi studii în psihopedagogie.
– Eu nu am fost un vinificator, însă astăzi pot afirma cu mândrie că am devenit. După terminarea studiilor, am fost trimisă să lucrez, timp de un an, în cadrul Colegiului de vinificaţie; un lucru mai mult organizatoric. Iniţial, m-am gândit că, după un an, voi activa mai departe în comsomol. Deşi la început am fost acceptată foarte greu, am ajuns să muncesc acolo tocmai 13 ani. Iar când am vrut să plec, deja nu mi se mai dădea voie. Apoi am avut prilejul să colaborez cu vinificatori de calibru ca Mazăre, Topor, Ţăranu şi alţii.

– De unde aţi deprins arta de a face business?
– Soţul meu m-a învăţat să fac business. De la el am deprins să văd lucrurile în perspectivă, iar când trebuie să fiu severă. De la distanţa celor 20 de ani am înţeles că într-adevăr nu e uşor. În primul rând, m-am schimbat ca om. Am devenit mai dură, chiar mai rea. Cred că am fost constrânsă într-o măsură oarecare şi de societate…

– Care sunt aspectele de bază privind activitatea reuşită în sectorul vinicol?
– Ca să dezvolţi o tehnologie a vinului, întâi de toate, trebuie să investeşti. Vinul este o materie vie care trebuie reinventată mereu. Procesul este unul de lungă durată şi foarte anevoios. După ce sădeşti un butuc, trebuie să-l aştepţi să crească patru ani, te închini la el să crească ca la un copil. După aceea, de opt ori pe an, trebuie îngrijit pentru ca să poţi culege roadă bună. Sectorul agrar este unul riscant şi niciodată nu ai garanţia că vei fi răsplătit pe măsura efortului depus. După ce am ridicat compania, am început să pregătim oamenii. Toţi angajaţii companiei sunt cu studii, dintre care 25 au făcut masteratul în străinătate şi permanent sunt trimişi la perfecţionare în Franţa, Chile, Noua Zeelandă, Africa şi America. Îmi pare foarte rău că statul nu-şi dă interesul să ne susţină. Şi bine ar fi ca măcar să nu ne încurce. Cel mai grav este că puţinii oameni care au rămas sunt bătrâni şi bolnavi, iar ceilalţi nu vor să muncească la pământ. Mulţumesc Domnului că noi am rămas cu acelaşi colectiv, altfel…

– Aţi regretat vreodată decizia de a rămâne şi a investi în Moldova?
– Regret puţin, însă acum e prea târziu ca să mai schimb ceva. Pământurile cu grâne şi viţă de vie sau nuci pe care le-am sădit nu le poţi strânge în buzunar şi pleca cu ele. Dar, totodată, ne putem lauda cu brandul nostru şi compania pe care am construit-o. Aşa ne-am făcut cunoscuţi aproape în toată lumea, poate doar aici mai puţin, deoarece produsele noastre nu sunt comercializate pe piaţa din Moldova.

– Câte mărci de vinuri produce compania dvs.?
– Compania noastră este un ciclu închis şi produce începând cu sădirea butaşilor, creşterea strugurilor, până la vinuri seci, albe, roşii, distilate pentru pregătirea coniacurilor sau divinurilor, şampanie clasică şi nu numai, vermuturi, icewine-nuri dar şi altele. Si astfel de companii sunt mai multe. De aceea a fost creată ghilda vinificatorilor, care investesc în vinificatie, fiindcă doar datorită eforturilor consolidate Moldova a ajuns în top zece ţări din lume a marilor producători de vinuri, struguri şi viţă de vie. Facem un lucru enorm care nu a mai fost făcut până astăzi. Am participat la 48 de expoziţii internaţionale. Acum ne pregătim pentru Duseldorf.

– Spuneţi-mi, vă rog, vă complăceţi în rolul de lider?
– Nu, nu-mi mai place, dar aşa s-a întâmplat. Cineva trebuie să rezolve anumite probleme. Şi atunci când nimeni n-o face îţi sufleci mânecile şi te apuci de treabă. Eu am început-o cu spălatul paharelor, pe timpul când eram şefa laboratorului de mostre din cadrul Ministerului Agriculturii şi Vinificaţiei. Desigur, îmi doresc să pot veni acasă şi să nu mă gândesc la ziua de mâine, dar acest lucru este imposibil. Am multe responsabilităţi.

– De câte ori vi s-a întâmplat să vi se închidă uşa în faţă?
– De foarte multe ori, însă eu o deschideam din nou. Nu aveam studii în domeniul vinicol, dar mi-am dat silinţa să învăţ. Şi dacă eram dată afară pe uşă, eu intram pe fereastră. Dacă vrei cu adevărat ceva, atunci reuşeşti. Sunt doar două lucruri pe care nu le poţi obţine în viaţă – sănătatea şi viaţa. În rest, toate se pot obţine, trebuie doar să vrei.

– V-a fost greu să rezistaţi într-un domeniu al bărbaţilor?
– Bărbaţii sunt nişte copii mai mari. Dacă îi ei cu bombonica şi le explici frumos, ei cedează. Aşa că am să vă răspund cu „da” şi „nu”.

– Care este cea mai mare realizare?
– Multora li se pare că sunt o femeie de succes. Dar vă spun sincer că succesul meu cel mai mare constă în aceea că sunt, înainte de toate, mamă şi soţie. Am trei copii, dintre care doar unul a rămas cu noi, ceilalţi sunt la studii, sunt căsătoriţi, un nepot după care mă topesc, părinţi pe care îi iubesc foarte mult şi fac tot posibilul pentru a petrece cât mai mult timp cu ei. Am colectivul care îmi este foarte drag şi care îmi este alături la bucurii şi nevoi. Aşa a fost să fie ca şi eu, şi soţul meu cel de-al doilea să avem copii şi din prima căsătorie: el are doi şi eu unul. Însă am reuşit să le oferim studii la toţi. Şi să-i punem pe picioare.

– Vi s-a întâmplat în viaţă ca oamenii să profite de generozitatea dumneavoastră?
– Da, de foarte multe ori, însă acest lucru nu m-a făcut mai reticentă în raport cu ei. Totodată, nu poţi să fii bună cu toţi. Mama mea uneori îmi zice: „Tu înainte roşeai, erai aşa de gingaşă, dar acum…”. La care eu îi răspund: „Mamă, eu de mult nu mai roşesc, spre regret. Uneori mai şi înjur…”. Mi s-a dus vestea că sunt foarte dură, dar vedeţi că nimeni nu pleacă de la mine. Soarta lor e soarta mea şi ce se petrece la ei în familie, aceea se petrece şi la mine. Uneori lucrez mai mult pentru aceşti oameni şi brandul companiei. Sunt oameni care au crezut în mine. Cum aş putea să-i las? Nu pot să le dezamăgesc aşteptările, m-ar durea foarte mult. Ştiu că unii poate ar vrea să preia compania şi s-o vândă pe bani de nimic, aşa cum se mai face pe la noi. Dar până una-alta ne ţinem tari şi rezistăm, fiindcă suntem uniţi. Vreau ca angajaţilor mei să le dau salarii bune, ca să le ajungă pentru trai şi să-şi întreţină familiile. Numai cu cuvinte frumoase şi laude, oamenii nu rezistă. Efortul lor trebuie remunerat.

– În acest context, poate o femeie să le aibă pe toate în acelaşi timp – familie, dragoste, carieră şi să conducă o afacere? Totuşi, ziua are doar 24 de ore…
– E foarte greu. Însă majoritatea femeilor noastre le fac pe toate. Ele ştiu să fie şi mame, şi gospodine, şi nişte specialiste bune în diverse domenii. Nu vedeţi cum ni le fură străinii şi îşi întemeiază familii cu ele? Îmi pare rău desigur, dar acolo sunt mai fericite. Peste hotare se ştie că un bărbat trebuie să investească în femeia lui, aici în schimb este invers. Ea investeşte prin dragostea, bunătatea, hărnicia ei… Femeile din Moldova sunt nişte perle. Femeile noastre nu-s nici rusoaice, nici ucrainence şi nici românce. Ele sunt toate în una.

– Latura dumneavoastră feminină, sensibilă pentru cine o lăsaţi la vedere şi când?
– Foarte rar. Sunt sinceră cu copiii mei şi cu soţul, care ştiu că în adâncul sufletului mă iubeşte, însă nu mi-o arată. La rândul meu, fac la fel. Permanent suntem parcă antrenaţi într-o aventură care ne intrigă. Aşa reuşim să păstrăm flacăra dragostei aprinsă. Şi nu obişnuim să ne afişăm în public sau să ne giugiulim ca doi copii, mi se pare un gest imatur şi necuviincios. Dar nici teatru nu jucăm. De romantism avem parte foarte rar, fiindcă ambii muncim foarte mult.

– Aţi fost tentată vreodată să intraţi în politică?
– Am mai fost întrebată de ce nu fac acest lucru. Şi vă spun de ce. În politică nu poţi fi transparentă, aşa cum sunt eu. Şi inevitabil te murdăreşti la un moment dat. Acolo, dacă nu joci cum ţi se cântă, eşti măturat. De unul singur nu rezişti. Şi dacă nu te duci de bună voie, te duc ei. Eu nu pot minţi, nu pot da şi nu pot lua mită, deci acolo nu este locul meu.

– Aţi simţit invidie în jurul dumneavoastră?
– O-o-o-o!, permanent. Dar nu ştiu pentru ce. Multă lume îmi spune că mă invidiază, însă ea nu ştie că eu nu am un minut liber, nu merg nici măcar la o cafea cu prietenele. Probabil, când mă văd unii aşa dichisită îi apucă invidia. Însă prin aceasta mă simt confortabil şi reuşesc să le insuflu şi altora starea mea de bine.