Actualitate

Nepotul premierului Vlad Filat a fost bătut la Iaşi

Nepotul premierului Republicii Moldova, implicat într-o luptă ca în filme în centrul Iașului. Pentru a despărți bătăușii care își trăgeau pumni în dreapta și-n stânga a fost nevoie de șase mașini pline cu polițiști, jandarmi și „mascaţi” și s-au tras focuri de armă.
Vladimir Rusu, 24 de ani, a fost bătut crunt în plin centrul orașului. Atunci când au intervenit, polițiștii nu știau care sunt persoanele implicate în conflict. Au aflat ulterior că unul dintre tinerii care a luat bătaie este nepotul premierului Vlad Filat, care a și făcut plângere la Poliție pentru lovire.

Incidentul a avut loc în noaptea de 12 iulie în mijlocul străzii Sf. Lazăr. Vladimir Rusu sărbătorea ziua de naștere a unui prieten împreună cu alți amici când alt grup a încercat să intre peste ei la petrecere. Pentru că nu au fost lăsați să intre, tinerii din grupul respectiv au sărit la bătaie. De aici până la o învălmășeală în toată regulă nu a mai fost decât un pas. Nepotul premierului împreună cu prietena sa, Livia Rădeanu, au fost loviți printre primii.

După ce s-au bătut bine în club, bătăușii au ieșit în plină stradă unde au continuat să își împartă pumni și picioare, să se se înjure și să se amenințe. Locuitorii din zonă au chemat poliția care a acționat în forță. Pentru a-i despărți pe cei 20 de tineri, au intervenit 6 mașini de polițiști, jandarmi și „mascaţi”. Degeaba însă, tinerii nu s-au potolit la apariția forțelor de ordine, ba au continuat să se lovească și mai cu spor deși polițiștii erau practic la doi metri de ei. Doar cele 4 focuri de armă trase în aer de către un polițist a calmat spiritele, după care bătăușii s-au împrăștiat care încotro mai ceva ca potârnichile.

Vladimir Rusu a făcut plângere pentru lovire și așteaptă acum finalizarea anchetei. Patru dintre agresori sunt arestați preventiv, iar alți doi sunt cercetați în stare de libertate pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice. „Suntem convinși că instanțele de judecată își vor face datoria și îi vor trage la răspundere pe cei care sunt vinovati”, a spus Ciprian Mitoşeru, avocatul lui Vladimir Rusu.

Sursa: EVZ.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *