Marele absent al campaniei electorale care bate plinul în R. Moldova nu este un partid politic și nici bloc electoral. Nu este vorba nici de vreun foarte cunoscut om politic, providențial salvator, așteptat de mult timp de către masele care tot nu încetează să voteze răul cel mai mic. Marele absent al acestei campanii electorale este un domeniu întreg – cel al culturii. Nici unul dintre programele partidelor politice, care participă la acest scrutin, nu conține referințe la acest domeniu important al vieții publice. Dacă e să fim sinceri, ar trebui să recunoaștem că sfera culturii nu a reținut niciodată prea mult din atenția politicienilor de la noi. Totuși, în alte scrutine, mai puteau fi auzite și propuneri legate de dezvoltarea, susținerea sau promovarea culturii. Ar fi o exagerare dacă am spune că respectivele promisiuni se plasau în centrul atenției publicului și se transformau în teme majore de campanie. Nu, așa ceva nu s-a întâmplat niciodată, dar oricum se făceau observate anumite încercări, fie ele și pur formale, de a plasa cultura în topul preocupărilor unei viitoare guvernări.

Care ar trebui să fie relația dintre stat și oamenii de cultură?

Constatarea de mai sus este cu atât mai surprinzătoare, cu cât se referă și la partidele de dreapta, care participă în aceste alegeri. Pentru că, în mod tradițional, intelectualitatea formează soclul electoratului partidelor de dreapta din R. Moldova. Deosebit de sensibili la chestiuni legate de felul în care statul gestionează domeniul culturii, intelectualii au fost practic lipsiți de o ofertă electorală pe acest palier, față de care se simt atașați.

Aș dori să fiu înțeles corect. Nu sunt în niciun caz părtaș al unei implicări prea puternice a statului în domeniul culturii. Consider că vremurile când statul este cel care dictează orientările, gusturile și estetica fenomenului cultural sunt demult apuse. Uniunile de creație, care pe vremea URSS erau organizații de temut, la vârful cărora se făceau și se desfăceau destinele oamenilor de cultură, nu-și mai au locul în aceeași formă într-o societate modernă. Pe vremuri, aceste uniuni funcționau mai degrabă pe post de curele de transmisie între partidul comunist și scriitori, artiști plastici, muzicieni etc. Astăzi însă, chiar dacă au mai fost conservate anumite aspecte ale vieții din „epoca de aur”, ne putem mândri totuși cu faptul că libertatea de creație și de exprimare artistică este o realitate. În prezent, uniunile de creație ar fi mult mai potrivite într-un rol de reprezentare a oamenilor de cultură și de apărare a drepturilor lor.

Cu alte cuvinte, dintr-un „dictator” care își impunea pe vremuri ideologia politică în domeniul cultural, un stat modern trebuie să se transforme într-un partener de încredere al mediului cultural, care elaborează și implementează în mod eficient politici echitabile de sprijinire și de promovare a culturii. Evident, o susținere reală a culturii nu se poate realiza fără un buget corespunzător, dar în condițiile noastre este esențial ca resursele alocate acestui domeniu să nu fie distribuite pe criterii de afinitate politică. În același timp, fără a pretinde la vreun „drept” de a impune standarde estetice, statul trebuie să asigure și să protejeze libera exprimare a creatorilor de valori artistice.

Rezolvarea problemelor magistrale este imposibilă fără o viață culturală

În ce mod ar putea fi explicată în această campanie electorală lipsa de interes a partidelor politice pentru cultură? O posibilă explicație ar putea rezida în faptul că, odată cu recenta reformă a administrației publice centrale și comasarea Ministerului Culturii cu cel al Educației, respectivul domeniu a dispărut, pur și simplu, de pe orizontul oamenilor politici. Fără un minister, adică fără o funcție de ministru care poate fi partajată de către o viitoare coaliție majoritară, cultura a devenit brusc neinteresantă pentru cei care ne permit o viață mai bună, în schimbul unei ștampile pe buletinul de vot. Redusă la statutul de simplă direcție în cadrul unui minister, cultura și-a pierdut din atractivitatea pe care a avut-o până acum doi-trei ani.

Bineînțeles, ar putea fi evocate și alte posibile motive care au condus la neglijarea culturii în campania pentru parlamentarele din acest an. Unii ar putea invoca, de exemplu, faptul că, în condițiile unui stat capturat, cu o justiție controlată politic și o economie subjugată intereselor oligarhice, niciun fel de dezvoltare a culturii nu este posibilă. Alții ar putea prezenta argumente în favoarea necesității stringente de a eradica sărăcia, de a ridica nivelul de viață al populației, de a asigura oamenilor salarii și pensii bune, fără de care nu este posibilă o viață culturală de calitate. O a treia partidă politică ar putea avansa argumente majore de ordin geopolitic, față de care preocupările de ordin cultural pălesc în intensitate și importanță. Toți au dreptate, în felul lor. Dar, în aceeași măsură, toți uită că rezolvarea problemelor magistrale pe care le-au identificat și le-au plasat în fruntea priorităților este absolut imposibilă fără o viață culturală, așa cum poate fi ea într-o societate a mileniului al treilea. Adică, fără o cultură dinamică, liberă, îndrăzneață și curajoasă.