Nicolae Negru: Mărul transnistrean sau strategia azeră și strategia moldovenească

Anunțul că, de la 1 ianuarie 2024, republica nerecunoscută a Carabahului de Munte își încetează existența după 35 de ani de eforturi militare, diplomatice ca stat independent, ne duce volens-nolens cu gândul la soarta „republicii moldovenești nistrene” din coasta noastră, care a existat până acum în ideea că într-o bună zi se va recontopi, într-o formă sau alta, cu Rusia. Cât va mai rezista și ea nerecunoscută? Și care e rostul acestei rezistențe, când nici măcar Rusia care o întreține nu îi recunoaște independența? Ce să mai aștepte?

E adevărat, odată cu începutul războiului din Ucraina, când trupele ruse ocupaseră Hersonul, se îndreptau spre Nicolaev și visau să ajungă la Odesa, se vorbea și despre perspectiva „eliberării” Transnistriei, dar de atunci aceste șanse au scăzut mult în loc să crească. În condițiile când armata rusă se îndepărtează, pas cu pas, nu se apropie, transnistrenii, dacă sunt raționali, nu pot să nu se întrebe ce va fi cu „republicuța” lor, dacă Ucraina învinge în acest război declanșat de Putin, scrie Nicolae Negru într-un editorial pentru Ziarul Național.

La Chișinău, unii laudă și recomandă determinarea și strategia azerilor, care au elaborat un plan și pe parcursul a 35 de ani l-au pus în aplicare, acumulând mijloace militare și așteptând momentul favorabil, din punct de vedere geopolitic, pentru atac. Un rol important l-a jucat și Turcia, cu care Azerbaidjanul se află în tandem geopolitic determinat de comunitatea de limbă, cultură și istorie, ele construindu-și relațiile în formula „două state, un popor”, ca în cazul Republicii Moldova și României.

În cazul nostru, strategia e mai curând lipsa de strategie. Se acționează ca răspuns la problemele curente, în dorința, nu întotdeauna concretă, a găsirii unei soluții pașnice de conviețuire comună și a evitării, cu orice preț, a forței militare, în speranța că transnistrenii vor înțelege lipsa de perspectivă a stătulețului lor parazitar, trăind din pomenile Moscovei, și vor accepta benevol să se integreze în Republica Moldova. Am putea-o numi strategia mărului copt, care cade din pom fără să-l scuturi, sau a parei mălăiețe, care ajunge inevitabil în gura lui nătăfleață.

„Strategia” respectivă, cristalizată pe parcurs, se arată acum nu mai rea decât cea azeră și e posibilă, fiindcă, spre deosebire de Azerbaidjan, unde între armenii din Karabah și azeri mocnește un foc al discordiei etnice, religioase, nu de azi și nu de ieri, conflictul nostru are rădăcini ideologice, geopolitice, de natură recentă; ceea ce ne desparte pe noi de pe malul drept al Nistrului de cei de pe malul stâng sunt planurile de viitor, modul cum vedem relația cu trecutul.

Transnistrenii nu se pot sau nu s-au putut despărți de Imperiu, se simt legați strâns de el, în ciuda faptului că sunt separați teritorial de „matușca” Rusia. Dar îi mai macină pe ei fobiile sovietice, mai acceptă să fie folosiți ca masă de manevră și carne de tun în serviciul imperialismului rus? Se mai tem ei (dacă s-au temut) de români, le repugnă reUnirea Republicii Moldova cu România sau integrarea europeană?

Conform estimărilor Ziarului NAȚIONAL, peste 76 la sută din transnistreni și-au luat cetățenia moldovenească, ceea ce ar însemna că atitudinea lor față de Republica Moldova se schimbă, nu e cea de la început. Oamenii de afaceri transnistreni care își exportă producția în afara Republicii Moldova nu o pot face decât înregistrându-se la Chișinău, integrându-se în spațiul economic național. Curând s-ar putea chiar să plătească impozite în bugetul nostru public. Sunt și alte exemple de schimbare de situație și atitudine sau de „evadare” a transnistrenilor din țarcul separatist construit pe banii Moscovei. Nu putem ști câți dintre ei s-au închis acolo benevol și câți ar prefera să renunță la „statalitatea” transnistreană, dar este evident că Chișinăul trebuie să se pregătească pentru momentul când „fructul” va cădea. Oricât de mălăiață, fără o strategie adecvată de reintegrare, „para” transnistreană ni s-ar putea opri în gât.