Și în timpul, și după așa-zisa rebeliune a lui Prigojin, putiniștii de pretutindeni au încercat să arunce în spațiul public diferite scenarii măgulitoare sau favorabile lui Putin, în care el, prevăzător, hiperinteligent, anticipează mișcările tuturor opozanților și dușmanilor săi, îi pune în situația de a se da de gol și le va veni de hac.
Numai că misiunea, plătită sau benevolă, de a proteja reputația președintelui rus, de a-i salva autoritatea în Rusia și în afara ei, de a-l arăta într-o lumină mai puțin proastă era și este aproape imposibilă: deși nu au durat decât o noapte și o zi, acțiunile lui Prigojin și ale mercenarilor săi au fost atât de sfidătoare, de umilitoare pentru Putin și regimul său, încât e greu de presupus că ele au fost discutate și convenite în prealabil cu el, scrie Nicolae Negru într-un editorial pentru Ziarul Național.
Ba dimpotrivă, Putin a părut luat prin surprindere, a durat până și-a venit în fire, a vorbit despre „trădare” și „cuțit în spate”, a amintit de anul 1917 (când soldații ruși influențați de propaganda bolșevică au părăsit pozițiile de pe front și au întors armele împotriva țarului), ba s-a și văzut nevoit să plece de la Moscova, în logica înțelepciunii populare „fuga-i rușinoasă, dar e sănătoasă”, după ce Prigojin, care a fost omul său de încredere, a rostit sacramentala frază că rușii vor avea un alt președinte.
Putin le-a promis rușilor să-i pedepsească pe rebelii trădători, dar nu s-a ținut de cuvânt, mulțumindu-se cu faptul că Prigojin, convins de Lukașenko, a oprit marșul mercenarilor („marșul dreptății”) spre Moscova și a ordonat reîntoarcerea lor pe frontul ucrainean. Liderul de la Kremlin a făcut abstracție de faptul că rebelii doborâseră între timp șase elicoptere și un avion militar, cu 13 persoane la bord, mergând la un compromis care vorbește despre șubrezenia situației în care s-a pomenit.
Prigojin a mai desființat narativele oficiale despre cauzele invaziei statului vecin, despre necesitatea „demilitarizării și denazificării” Ucrainei, a negat pretenția că armata rusă nu ar lupta cu ucrainenii, ci cu NATO. A fost o lovitură deosebit de impertinentă și dureroasă pentru Putin, nu e deloc plăcut să fii prezentat ca un mincinos ordinar, dar el a răbdat.
Dacă după 24 februarie 2022 Putin apărea ca un dictator prostit, dus de nas, înșelat de anturajul său corupt ca și el, mizând naiv pe o armată care nici pe departe nu poseda capacitățile ce i se atribuiau în urma paradelor spectaculoase, a cărei „mușchi” impresionanți s-au datorat mai mult „steroizilor” decât antrenamentelor, după 24 iunie 2023 s-a văzut că autoritatea impresionantă a președintelui rus e la fel de falsă, că nici armata, nici poporul rus nu au manifestat dorința de a-l apăra. E adevărat că nu s-au alăturat rebelilor, au preferat să urmărească lovitura de stat în desfășurare ca spectatori, dar nu și-au exprimat disponibilitatea să moară pentru „țarul” de azi.
Ipoteza că Prigojin nu s-ar fi încumetat să pornească împotriva sa, dacă nu s-ar fi aflat în legătură secretă cu FSB nu e fără temei. Rebeliunea nu a fost înăbușită, e doar pusă pe pauză, așa că evenimentele decisive mai urmează. Dar nimbul de glorie și măreție a lui Putin a dispărut.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
