Semne diacritice
În ziua în care îi comemorăm pe cei căzuți în războiul ruso-moldovenesc de pe Nistru, din 1992, Parlamentul a adoptat Declarația privind războiul Rusiei împotriva Ucrainei și a mai votat, în prima lectură, legea privind înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” cu „limba română” în toată legislația R. Moldova. Faptul că aceste două documente importante au fost planificate spre examinare în Legislativ în aceeași zi, pe 2 martie, poate fi o coincidență întâmplătoare, care însă nu e lipsită de încărcătură simbolică.
E poate pentru prima dată când Chișinăul spune lucrurilor pe nume, oficial, tranșant: că Rusia este un stat agresor, nu respectă Carta ONU și alte norme și angajamente internaționale, bombardează cartiere rezidențiale, infrastructura civilă, omoară ucrainenii pentru că se identifică drept ucraineni, comite atrocități, crime de război, torturează, răpește, strămută forțat pe teritoriul Federației Ruse mii de ucraineni, inclusiv copii. Pentru aceste acțiuni incompatibile cu dreptul internațional, ea trebuie adusă în fața unui tribunal special, se spune în declarație, scrie Nicolae Negru, într-un editorial pentru Ziarul Național.
Adoptarea Declarației cu privire la agresiunea Rusiei în chiar ziua de 2 martie face ca aceasta să fie mai mult decât o declarație, e și un rechizitoriu indirect, simbolic, adresat Moscovei pentru crimele comise pe teritoriul Republicii Moldova acum 31 de ani. E și despre ceea ce nu și-ar dori Republica Moldova sieși, căci următoarea victimă putem fi noi, nu e zi ca de la Kremlin să nu răsune amenințări la adresa noastră.
Cu sau fără intenția autorilor, Declarația e ca o scrisoare de adio către Rusia, e ca un mesaj de despărțire, de separare de acum înainte drumurile noastre se despart. Cu un stat criminal nu întreții relații, ci tai poala și fugi sau, dacă ai puteri, îl aduci în fața justiției. Atâta timp cât Putin e obsedat de trecut, cât rușii urzesc planuri revanșarde, de refacere a URSS, vrând să ne transforme în vasali, propunându-ne să ne vindem libertatea pentru gaz mai ieftin, e mai bine să păstrăm o distanță cât mai mare între ei și noi. Dacă nu sunt puse pe baze sănătoase, ale respectului reciproc, ale dreptului internațional, relațiile cu Rusia sunt toxice, în defavoarea Republicii Moldova, un pericol pentru independența și suveranitatea sa.
Încercările comuniștilor și socialiștilor de a propune o declarație „mai echilibrată”, adică una care să camufleze adevărul că Rusia a invadat banditește Ucraina e o dovadă că pacifismul, umanismul, creștinismul lor pravoslavnic e retorică goală, că ei sunt legați cu lanțuri invizibile, „pe veci”, de zidul Kremlinului.
Și „limba moldovenească”, pe care au sărit ei să o apere, e creația Rusiei, pentru a permanentiza hotarul politic pe Prut, pentru a ne ține în spațiul „lumii ruse” (russki mir). Pentru limba română au fost uciși eroii noștri în 1992. Parafrazându-l pe Eminescu, a spune azi „limba română” înseamnă a protesta contra ocupației rusești (sovietice), a spune „limba moldovenească” înseamnă a accepta ocupația rusă.
Exact aceiași „pacifiști” și „neutri”, care nu îndrăznesc să spună că pentru a instaura pacea în regiunea noastră e suficient ca Rusia să-și retragă trupele sale, din Ucraina și din Republica Moldova, inventează pretexte pentru a conserva simbolul ocupației, al divizării și subjugării noastre – „limba moldovenească”.
Moscova e deranjată de intenția PAS și îi atribuie Maiei Sandu renunțarea la „limba maternă”. MID-ul rusesc continuă să ne învețe cum se numește limba noastră. Unii „juriști” consideră că lucrurile trebuie să rămână așa cum sunt până nu schimbăm articolul 13 din Constituție. Dar s-a pronunțat Curtea Constituțională în această chestiune și, dacă mai putem reduce din cantitatea de minciună, dacă mai putem corecta câte ceva, de ce să ezităm?
Limba și literatura română se predă de peste 30 de ani în școlile din Republica Moldova – datorită, în primul rând, lui Nicolae Mătcaș, primul ministru al învățământului! – și nimeni nu a avut de suferit ci, dimpotrivă, de câștigat, din toate punctele de vedere. Deși recunosc că e limba română, unii se cramponează, din „patriotism” (dacă nu din ignoranță), de denumire. E o încercare de furt intelectual, de a se folosi de bogăția lexicală, structura gramaticală, ortografia, ortoepia limbii române numind-o altfel decât au numit-o creatorii ei. În ce scop? În scopuri geopolitice, pentru a menaja ambițiile imperiale ale Rusiei. E timpul să punem punct ocupației culturale, să ne eliberăm definitv.
Bravo domnul Negru.