Actualitate

Nistrul seacă sub ochii localnicilor: În unele zone, oamenii pot trece fluviul pe jos

Nivelul apei în Nistru continuă să scadă pe fondul secetei persistente, iar în unele sectoare situația a devenit îngrijorătoare. Porțiuni care anterior erau acoperite de apă au fost invadate de vegetație, iar în anumite locuri fluviul ar putea fi traversat la pas. Localnicii din satele riverane spun că nu au mai văzut Nistrul într-o asemenea stare.

Situația este vizibilă inclusiv în nordul Republicii Moldova. Nistrul intră pe teritoriul țării prin comuna Naslavcea, raionul Ocnița, și își continuă cursul spre sud, trecând pe lângă mai multe localități, printre care și satul Unguri.

Localnicii spun că, în ultimele luni, au observat o scădere constantă a nivelului apei care vine din Ucraina.„Înainte nu era barajul, cursul apei era mai mare, iar bărcile de aici chiar scoteau pietriș. Acum am impresia că e apă stătătoare. Nivelul scade foarte tare. Este un pericol evident; dacă nu este apă, am impresia că în curând nu vom avea nici apă de băut”, a declarat o localnică.

Oamenii din Unguri își amintesc că, în urmă cu câțiva ani, porțiunea Nistrului din apropierea satului era mult mai lată, iar apa era suficientă inclusiv pentru scăldat. Acum, vegetația acvatică s-a extins, iar în unele locuri apa aproape că stagnează.

„Înainte aici era plajă, toți se scăldau și se bronzau, iar acum totul e plin de vegetație. Câteodată nivelul scade și cu cinci metri. Înainte se mai ridica, dar acum doar scade. Ne este frică, oamenii din alte orașe pot rămâne fără apă, iar în fântâni la fel nu mai avem apă”, a povestit un sătean.

O altă localnică se teme că, dacă situația va continua, vegetația va ocupa suprafețe tot mai mari ale albiei.

„Ca la lacurile vechi, totul va fi acoperit de plante acvatice și gata, Nistrul nu va mai fi. Eu mă orientez mereu după o piatră și văd că apa a scăzut foarte mult”, a spus femeia.

Situația Nistrului și a Prutului este influențată de cantitatea de apă provenită din Munții Carpați. Specialiștii susțin că seceta persistentă este amplificată de modificarea capacității solului și vegetației de a reține apa.

Valeriu Țarigradschi, membru al Comitetului Bazinului Hidrografic al Râului Prut, susține că defrișările din Carpați și degradarea stratului de mușchi afectează modul în care apa provenită din precipitații și topirea zăpezilor este acumulată și eliberată ulterior în cursurile de apă.

„În Munții Carpați s-au tăiat foarte multe păduri și s-a distrus stratul de mușchi care funcționa ca un burete. Un hectar de mușchi poate capta între 50 și 100 de tone de apă din precipitații, din topirea zăpezilor sau din rouă, eliberând-o ulterior treptat, nu brusc”, a explicat specialistul.

La sfârșitul lunii iulie, autoritățile au instituit stare de alertă în sectoarele energetic și hidrologic. Nistrul și Prutul se află sub Cod Galben și Portocaliu din cauza debitelor reduse, care în unele regiuni sunt de două-trei ori mai mici decât valorile obișnuite.

În același timp, pe fondul scăderii nivelului apei în lacul de acumulare Novodnistrovsk, debitul deversat a fost redus de la 85 la 75 de metri cubi pe secundă până la sfârșitul lunii august. Măsura urmărește economisirea rezervelor de apă din bazinul Nistrului, în condițiile în care seceta continuă să pună presiune asupra resurselor de apă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *