Eveniment

Noi condiții de admitere, aceleași preferințe ale candidaților

Această decizie a Ministerului Educației i-a făcut pe tinerii moldoveni să formeze rânduri interminabile la ușile universităților din prima zi de admitere. „Am venit astăzi, pentru că vin de departe și vreau să mai aplic și la alte universități”, a fost replica majorității studenților. 
Conform noului regulament, absolvenții de liceu și colegiu pot aplica la mai multe instituții de învățământ superior, iar universitățile au autonomia de a decide numărul maxim de opțiuni ale candidatului și de a adopta o formulă proprie de concurs.

68 de opțiuni pentru candidații USM și noi formule de concurs

La Universitatea de Stat a Moldovei (USM), „din acest an, candidații pot alege până la 68 de specialități! Dacă anul trecut formula de admitere prevedea doar disciplinele de profil, din 2013 se vor lua în considerare toate materiile, adică mediile generale pentru cei 3 ani de liceu”, explică Maia Șevciuc, secretar responsabil adjunct al Comisiei de Admitere.

Nu se remarcă schimbări la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „N. Testemițanu” (USMF) unde „formula prevede nota de la bacalaureat și cele 4 discipline pe care noi le considerăm importante: biologia, chimia, limba română și limba străină”, afirmă Gheorghe Rojnoveanu, secretar general al Comisiei de Admitere USMF. „Noi organizăm interviuri în limba străină pentru viitorii studenți, pentru a putea ulterior grupuri omogene de anglofoni și francofoni”, completează secretarul Rojnoveanu.
Doar 5 opțiuni pot menționa candidații ce-și doresc să studieze la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”. Tot aici, la calcularea mediei de concurs se iau în considerație disciplinele de profil și notele examenului de bacalaureat.

Dreptul și economia, prime pe listă

Cele mai solicitate facultăți la USM rămân dreptul și economie. Astăzi de dimineață în rând stăteau peste 50 de candidați. Tinerii nu se tem că nu vor găsi locuri de muncă după finalizarea studiilor. „Vreau să lucrez la o bancă și cred că o să reușesc”, susține Ana Palu, venită din Trasnistria. „Îmi place economia, vreau să aplic și la ASEM”, spune Maria Gorneț din s. Căinari, r. Căușeni. O explicație a acestei tendințe a încercat să o dea Maia Șevciuc, secretar responsabil adjunct al Comisiei de Admitere. „Copiii aleg dreptul și economia, pentru că nu li s-a oferit ghidare în carieră. Ei nu știu ofertele pieții muncii și șansele reale de angajare”, crede Maia Șevciuc.

Avantajele facultăților nepopulare

Cei mai puțini candidați s-au observat la facultățile de limbi străine, chimie, pedologie, matematică. „O specialitate mai puțin cotată este cea de română-greacă, deși studenții acestei facultăți au ocazia de a merge cel puțin o dată în Grecia pentru un schimb academic”, declară Adela Manole, doctor în filologie. „Pentru română-engleză și română-franceză, am lungit perioada studiilor de la 3 la 4 ani, pentru o studierea mai aprofundată a limbilor străine. Sperăm că acest lucru nu îi va speria pe candidați, ci din contra îi va încuraja să aleagă această opțiune”, anunță Adelina Manole.

Pentru a-i atrage pe potențialii studenți Facultatea de Matematică și Informatică de la USM, a organizat pe parcursul anului universitar 2012-2013 o școală duminicală. De două ori pe lună, peste 100 de elevi ai claselor X-XII, au putut beneficia de lecții gratuite de matematică și informatică. 12 profesori ai facultății au ținut prelegeri și au rezolvat probleme cu participanții școlii. „Sperăm că în urma acestei inițiative, am reușit să-i ajutăm pe tineri să afle mai multe, iar unii vor reveni la facultatea noastră”, afirmă Galina Rusu, doctor în științe fizico-matematice.
Cele mai solicitate specialități la Universitatea Pedagogică rămân pedagogia primară și preșcolară, iar candidații provin preponderent din mediul rural. „Universitatea noastră e atractivă pentru localitățile rurale, noi stabilim cu studenții și un contract de repartizare conform căruia aceștia pot primi locuri de muncă, poate chiar în localitatea de unde provin”, susține Aurel Tverdohleb, secretar responsabil al comisiei de admitere. Cea mai puțin solicitată specialitate pare a fi etnologia, pentru că nu promite șanse reale de angajare la muzee sau în calitate de ghizi turistici.

Dosarele pot fi depuse până la 27 iulie. Rezultatele admiterii vor fi afişate la începutul lunii august. Din cele peste 20 de mii de locuri puse în concurs pentru ciclul I (licenţă), 6 700 sunt finanţate de stat.

Victoria Colesnic, stagiară
 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *