Social

Noi modalități de educare a copiilor

 În acest context, pentru a promova familia fără violență, zilele trecute, la Chișinău, a fost organizată „Ziua Familiei”.
 
Ziua Familiei a fost inaugurată print-o conferință de presă în aer liber, unde zeci de copii, părinți, reprezentanți ai organizațiilor internaționale și ONG-uri au pictat un perete public din centrul Chișinăului, pe care era desenată o familie fericită cu sloganul: „Eu + Mama + Tata = Familie fără violență”.

„Familia asigură continuitatea și prosperitatea unui popor”

Prezentă la eveniment, ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Valentina Buliga a specificat că viața unui copil este în siguranță și plină de sens doar atunci când acesta crește într-o familie sănătoasă, puternică și unită.

„Abordarea națională a acestei zile, accentuează importanța familiei în calitatea sa de nucleu al societății, deoarece, familia asigură continuitatea și prosperitatea unui popor”, a menționat Valentina Buliga.

Nicola Harrington-Buhay, Coordonator Rezident al ONU în R. Moldova a precizat că violența afectează nu doar familiile din țările în curs de dezvoltare, ci și cele înalt dezvoltate. „Primul pas pe care îl putem face pentru a stopa violența domestică, este să ne reamintim că fiecare dintre noi are un rol important în societate. Atunci când devenim martorii unor astfel de cazuri trebuie să fim pregătiți, să intervenim și să vorbim despre acest lucru. Este necesar să înțelegem că acest lucru face parte din responsabilitatea noastră civică”, a subliniat reprezentantul ONU în RM.

Unul dintre exemplele pozitive de educare a copiilor este și familia Cozma. Din 2011 Valentina Cozma este asistent parental profesionist și are sub protecția sa un băiețel.

Familia model pentru Nikita

Astfel, de aproape doi ani, Nikita se află în plasament într-o familie model, după cum menționează înșiși asistenții sociali. De mai mulți ani, mama biologică a copilului suferă de o boală incurabilă și nu-i poate oferi îngrijirea de care acesta are nevoie, așadar, băiețelul a fost luat sub protecția Valentinei Cozma în urmă cu doi ani.

Tot atunci, Valentina a decis că băiatul nu trebuie lipsit nici de dragostea mamei biologice, de aceea ori de câte ori au posibilitatea o vizitează pe mama Tanea. La întrebarea apropiaților câte mame are, băiețelul întotdeauna răspunde că are două mame: „Mama Valea și mama Tanea și pe ambele le iubesc la fel”.

„Până în prezent nu avem propriii copii și cum ambii venim din familii numeroase, am decis să luăm sub protecția noastră un copilaș”, a menționat Valentina Cozma.

Educarea cu ajutorul exemplelor din povești

Atunci când a fost luat sub tutelă, Nikita cunoștea doar un singur cuvânt în limba română „ajutor”, deoarece, băiatul este vorbitor de rusă. Cu toate acestea, mama biologică a băiatului a rugat-o pe Valentina să-l ducă la o grădiniță română. Astfel, în prezent, Nikita vorbește atât rusa, cât și româna la perfecție.

Femeia spune că timp de doi ani, copilul a fost educat cu multă dragoste, afecțiune și cu ajutorul exemplelor din povești. După părerea ei, doar așa copilul va putea crește într-un mediu sănătos, iar devotamentul părinților va da roade în viitor.
Anual, la 15 mai, este marcată Ziua Internațională a Familiei menită să promoveze familia drept mediu fără violență. În acest an, evenimentul și-a propus să abordeze subiectul violenței împotriva copiilor, femeilor și a persoanelor în etate.

 
Evenimentul de lansare a Zilei Familiei este precedat de o serie de acțiuni printre care derularea mai multor filme de scurtmetraj, dezbateri în presă și vizite ale jurnaliștilor în familiile care promovează practici pozitive. De asemenea, în perioada 14-24 mai, vor fi organizate concerte, expoziții și lecții speciale în școlile țării.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *