Actualitate

Noile tarife pentru consumul de gaze ar putea fi făcut public la finele săptămânii. Anunțul a fost făcut de Andrei Spînu

El a menționat că în legătură cu creșterea prețului de achiziție al gazelor, compania Moldovagaz trebuie să depună la ANRE calculele unui nou tarif pentru consumatorii finali pentru ca autoritatea de reglementare în domeniul energiei să le aprobe.

Andrei Spinu crede că noile tarife la gaze ar trebui adoptate cât mai curând posibil pentru a nu acumula datorii suplimentare.

„Am discutat despre prognozele tarifare cu șeful companiei Moldovagaz. Sunt o serie de scenarii și cred că Moldovagaz va contacta ANRE cel târziu la sfârșitul săptămânii pentru a solicita un nou tarif la gaze. Autoritatea de reglementare în domeniul energiei va aproba noul tarif în zilele următoare. În baza acestui nou tarif, Guvernul va oferi măsuri de sprijin pentru cetățeni, compensații pentru a atenua creșterea tarifelor”, a spus viceprim-ministrul.

Totodată, oficialul a refuzat să spună care ar putea fi noul tarif la gaze solicitat pentru consumatorii finali, menționând că specialiștii au nevoie de timp pentru toate calculele și nu dorește să dea cifre neverificate, inexacte, pentru a nu induce în eroare cetăţenii şi pentru a preveni speculaţiile în acest sens.

„Sunt cifre preliminare, dar sunt multe scenarii, și trebuie analizate din punct de vedere al perspectivei bugetare, al impactului economic, al inflației, al capacității de plată a populației, al prognozei prețurilor la gaze în lunile următoare etc. Sunt încă o mulțime de necunoscute, este nevoie de timp pentru analiză. Dar când Moldovagaz va prezenta calculele preliminare ale noilor tarife la gaze la ANRE, atunci toate aceste cifre vor fi anunțate cu promptitudine, precum și tarifele aprobate de autoritatea de reglementare”, a spus Andrei Spinu.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *