Cu această ocazie, la Palatul Naţional din Chişinău a avut loc spectacolul extraordinar în memoria marelui artist cu genericul „Cântă un artist”.
Spectacolul a fost organizat de către familia regretatului compozitor, soţia Lidia Botezatu şi feciorul Radu Dolgan, cu susţinerea preşedintelui interimar Marian Lupu. Prezentatorii Andrei Porubin şi Nata Albot au readus în scenă amintirile lui Mihai Dolgan din cartea „Taina vieţii mele”.
Pe scenă au răsunat şlagărele „Cântă un artist”, „Primăvara”, „De ce plâng chitarele”, „Dor, dorule” ş.a., interpretate de către Lidia Botezatu, Radu Dolgan şi de mulţi alţi cântăreţi, acompaniaţi de formaţia „Noroc”, reînviată de către familia Dolgan, compozitorul Liviu Ştirbu (conducător muzical), împreună cu un grup de instrumentişti şi solişti de excepţie.
Preşedintele interimar Marian Lupu a menţionat, între altele, că Mihai Dolgan este tezaurul nostru. „Generaţii întregi de moldoveni au trăit cu cântecele lui Mihai Dolgan. Vreau să mulţumesc familiei Dolgan pentru păstrarea şi multiplicarea patrimoniului marelui compozitor. Acest tezaur trebuie să fie transmis din generaţie în generaţie”, a constatat spicherul parlamentului. Prin decret prezidenţial, pentru contribuţie substanţială la promovarea artei muzicale, el i-a conferit Lidiei Dolgan „Ordinul Republicii”, iar lui Radu Dolgan – titlul onorific de Artist al Poporului.
Născut pe 14 martie 1942 în satul Vladimireşti, plasa Sângerei, judeţul Bălţi, Mihai Dolgan s-a stins din viaţă la 16 martie 2008. El a fost petrecut pe ultimul drum de la Palatul Naţional. Directorul acestuia, Valentin Goga, coleg şi prieten al răposatului, unul dintre primii instrumentişti ai formaţiei Noroc, spunea că Mihai Dolgan a compus o muzică veşnică. Dar muzica lui, a continuat scriitorul Andrei Strâmbeanu, n-a fost deloc uşoară, ci grea. Din cauza ei şi a succesului său nemaipomenit, ansamblul a fost desfiinţat, iar compozitorul – exilat din Moldova. De fapt, mai spunea scriitorul, autorul versurilor şlagărului „Primăvara”, Mihai Dolgan n-a avut noroc de două ori – prima dată, la vârsta de cinci ani, când a fost deportat împreună cu familia în Siberia, iar a doua oară, nefericit – în 2008, când i-a fost dat să moară tot în Siberia, pe care ne-a adus-o regimul comunist. La rândul său, Nicolae Botgros l-a numit drept cel mai mare compozitor al nostru. „Un altul ca el, nu se ştie dacă vom mai avea vreodată”, a constatat dirijorul „Lăutarilor”.
Solicitat de TIMPUL, regizorul Ion Ungureanu a declarat că în timpul URSS, ruşii interpretau cântecele lui Dolgan în original. „Popularitatea „Noroc”-ului se poate compara doar cu cea a formaţiei „Beatles”. Cu plecarea lui în plină forţă creatoare, neamul românesc a pierdut un mare creator şi o valoare care va dăinui în timp”, a mai menţionat Ungureanu.
În anii 70, bunăoară, piesa „Cântă un artist” a figurat mai mult timp printre primele zece melodii din topurile britanice. Tot în acei ani, „Noroc”-ul era recunoscută drept una din cele mai bune formaţii din URSS. Formaţia era mereu în drum – de la Prut până la Kamceatka. „De ce plâng chitarele” răsuna pretutindeni – în casele englezilor, ale francezilor, ale italienilor. Chitarele plâng şi astăzi în amintirea celui care a fost, este şi va fi mereu Mihai Dolgan…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
