Nosatîi, după cazul cu drona depistată din Ștefan Vodă: Avem nevoie de sisteme antidrone, am plasat deja comenzile, știm ce ne trebuie

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a calificat drept „o crimă împotriva Republicii Moldova” cazul cu depistarea unei drone în localitatea Crocmaz, în raionul Ștefan Vodă. „Avem nevoie de sisteme antidronă, am plasat deja comenzile, știm ce ne trebuie”, a declarat ministrul în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.
„Evident, încălcarea spațiului aerian este încălcarea hotarului unui stat independent și suveran, ceea ce constituie o crimă împotriva acestui stat și popor. Noi nu trebuie să ne bazăm doar pe noroc, ci trebuie să dezvoltăm capacitățile naționale de depistare a dronelor și de informare la timp a cetățenilor despre pericolul care vine. Pe parcursul ultimilor ani, lucrăm în acest domeniu, avem unele rezultate, dar evident trebuie să continuăm acest proces de modernizare a armatei, ce ar permite să avem instrumentele necesare pentru depistare și pentru doborî aceste drone”, a declarat Nosatîi.
Întrebat când urmează să fie achiziționate sisteme antidronă, ministrul Apărării a precizat că procedurile au fost deja inițiate.
„Am plasat deja comenzile, avem un plan și știm ce ne trebuie, fiindcă am făcut o analiză amplă a sistemului național de apărare, am elaborat documentele de politici în domeniul securității naționale, inclusiv la sfârșitul anului trecut am aprobat strategia militară”, a spus Nosatîi.
Totodată, întrebat dacă în anul 2026 Republica Moldova va dispune de sisteme capabile să doboare drone, ministrul a menționat că asemenea capacități există și în prezent, însă sunt limitate.
„Noi și acum le avem, însă sunt limitate”, a mai adăugat oficialul.