Nume de familie şi prenume româneşti basarabene deformate de funcţionari alolingvi în context diglosic

publicat în Istorie pe 25 Mai 2021, 10:49

 

1. Preliminarii

1.1. Într-un context lingvistic diglosic în care s-a aflat Basarabia, dar şi Transnistria, sub regimul ţarist şi, mai ales, sub cel sovietic, în total timp de peste 200 de ani, multe nume de familie româneşti, dar şi prenume, erau deformate, uneori chiar falsificate, de către administratori, funcţionari, iar mai apoi, papagaliceşte, de către toţi cei care nu ne cunoşteau limba, ruşi şi rusofoni. Au fost înregistrate şi cazuri când unele prenume, atât masculine, cât şi feminine erau respinse, neadmise, altfel spus, cenzurate şi schimbate/ înlocuite cu altele, care corespundeau cu anumite regulamente şi circulare interne, în conformitate cu dicţionare şi îndreptare speciale de nume de persoană moldoveneşti (vezi şi: Cosniceanu 2012: 127–132; Dabija 2011: 1).

1.2. Deformările şi falsificările se produceau în formă orală, dar, mai apoi, şi în formă scrisă. Sau viceversa: în formă scrisă, ca mai departe să fie propagate şi statornicite şi în formă orală Cele mai multe şi mai bizare schimonosiri şi falsificări se făceau în cadrul serviciilor de la birourile de paşapoarte, al oficiilor de stare civilă, în cataloagele şcolăreşti şi studenţeşti, la alcătuirea a fel de fel de liste (la contabilitate, selsovet (primărie), colhoz ş.a.).

1.3. Materialul factologic din articolul de faţă a fost adunat din mediul oral al vorbitorilor şi excerptat, mai ales, din mijloacele de comunicare în masă (ziare, reviste, radio, televiziune), cărţi de telefoane, diverse liste, inclusiv cele din registrele studenţeşti ş.a.

2. Deformări prin schimbarea locului accentului la numele de familie

2.1. În limba rusă locul accentului este imprevizibil 1. În cuvinte diferite, în aceleaşi condiţii fonetice, accentul poate să cadă pe prima silabă, pe cea din mijloc sau pe cea finală (de ex.: jénşcina „femeie” – muşcína „bărbat” – tolşciná „grosime”; ózero „iaz” – oknó „fereastră”).

2.2. În limba română accentul, deşi considerat liber, înregistrează totuşi anumite regularităţi, cu alte cuvinte, ar fi o limbă cu accent limitat sau condiţionat, ca și italiana:

2.2.1. Cuvintele terminate în consoană, fie nederivate (bărbát, copác, copíl, nisip), fie derivate cu sufixe (bărbăţél, copiláş, copăcél, nisipós), sunt, de regulă, oxitone, accentul căzând pe ultima silabă.

2.2.2. Cuvintele terminate în vocală sunt, în majoritatea absolută a cazurilor, paroxitone, accentul căzând pe a doua silabă de la sfârşit (albínă, capitálă, mulţímeş.a.) (Zagaevschi 1988: 166–173; Corlăteanu, Zagaevschi 1993: 162–165, 176–177).

2.3. În astfel de condiţii de natură fonetică, cu diferenţe tranşante privind locul accentului în cuvânt în cele două limbi, numeroase nume de familie româneşti au fost deformate, mutilate în rostire de către alolingvi, conform regulilor limbii dominante, iar mai apoi, prin deprinderi, în mod mecanic, şi de către băştinaşi.

2.4. Au existat două modele de schimonosire în rostire prin accent rusesc a numelor de familie româneşti.

2.4.1. Nume de familie ruseşti gen: Céhov, Górkii, Lérmontov, Lévicev, Málţev, Mélnic, Míşin, Mólotov, Nósov, Púşkin, Sáharov, Şólohov, Ţárik, Vólkovş.a., de altfel deosebit de numeroase, au asimilat numele de familie româneşti, terminate în consoană şi deci, cu accentul
corect pe ultima silabă:
• Albót (>Álbot)2
, Antóci (>Ántoci), Arnăút / Arnăútu (> Arnáut);
• Blăjín / Blăjínu (> Blájin), Bodrúg (> Bódrug), Bondári / Bondáru (> Bóndari),
Botnári / Botnáru (> Bótnari);
• Calíc / Calícu (> Cálic), Călín (> Cálin), Cărăúş (> Caráuş), Chetrúş (> Chétruş),
Ciobán / Ciobánu (> Céban), Cioráp (> Cérap), Ciréş (> Céreş), Costáş (> Cóstaş), Cováli
„fierar” (> Cóvali);
• Donós (> Dónos);
• Fuiór (> Fúer);
• Harbúz (>Gárbuz), Holbán (> Gólban);
•Izmán / Izmánă (>Ízman);
• Lucáş / Lucáşu (> Lúcaş);
• Malcóci (> Málcoci), Marín (> Márin);
• Mazúr / Mazúru (> Mázur);
• Părău „pârâu” (> Pérev), Prodán (> Pródan), Puşcáş / Puşcáşu (> Púşcaş);
• Rotári / Rotáru (> Rótari);
• Smochín (> Smóchin)3;
• Şerbán (> Şcérban);
• Tofán (> Tófan), Tufári (> Túfari) ş.a.

2.4.2. Nume de familie ruseşti şi ucrainiene bisilabice, terminate în -ó (acc.), gen: Fed’kó, Jilkó, Mahnó, Şişkó ş.a., au servit la deformarea, schimonosirea în rostire prin accent, dar uneori şi prin anumite sunete, a numeroase nume de familie româneşti basarabene bisilabice, terminate în vocalele -ă sau -u neaccentuate: Cúşcă (> Cuşcó), Éţcu (> Eţcó), Hríncă (> Grincó), Hriţcu (> Griţcó), Iúncu (> Iuncó), Leică „pâlnie” (> Leicó), Sáuca4 / Sávca (> Savcó), Schíţă / Schíţcu (> Schiţcó), Zúbcu (> Zubcó) ş.a.

3. Deformări prin neglijarea semnelor diacritice la vocalele: ă, â

3.1. Neglijarea în scris, iar mai apoi şi în vorbire de către cei ce nu ne cunoşteau nici limba, nici alfabetul, nici semnificaţia sonoră a semnelor diacritice la vocale, a condus la schimonosirea a mai multor nume de familie româneşti: Babălúngă (> Babilúnga), Barbăróşă (> Barbaróşa), Brânzílă (> Brânzíla)5 , Găínă (> Gáina / Gaín), Negruvódă (>Negrivóda), Pălănceánu (> Palanceán), Tărâţă (> Teríţa), Ţărnă (> Ţérna) ş.a.

4. Deformări prin înlocuirea unor vocale finale (-e/ -ie) cu un diftong descendent (-ii)

4.1. Numele de familie, dar şi prenumele masculine, terminate în vocala -e (Gheorghe, Ipate ş.a.) şi / sau în hiatul -ie (Anatolie, Vitalie ş.a.), sunt transcrise, iar mai apoi şi rostite, după modelul rusesc, cu -ii (diftong descendent) la finală:

4.1.1. Nume de familie: Dárie (> Dárii), Enáche (> Enáchii), Ipáte (> Ipátii), Istráte (> Istrátii), Sofrónie (> Sofrónii), Terínte (> Teréntii), Vrábie (> Vrád’ii) ş.a.

4.1.2. Prenume: Anatólie (> Anatólii), Arcádie (> Arcádii), Ghenádie (> Ghenádii), Gheórghe (> Gheórghii)6, Grigóre (> Grigórii), Iúrie (> Iúrii), Procópie (> Procópii), Profírie (> Profírii), Savélie (> Savélii), Vasíle (> Vasílii), Vitálie (> Vitálii), Zinóvie (> Zinóvii) ş.a.

5. Deformări prin înlocuirea unor vocale finale cu sufixul slav -ov

5.1. În cele mai multe cazuri numele de familie româneşti, terminate în vocalele -ă sau -u, erau transcrise, dar mai apoi şi pronunţate, cu sufixul slav -ov. Acest sufix, în percepţia alolingvilor, a ruşilor, este indentificat cu sunetele româneşti sus-numite, întrucât, după cum se ştie, în limba rusă gradul de labializare / rotunjire a vocalei o în poziţie neaccentuată este mediu, adică mai slab decât în română şi franceză şi mai puternic decât în engleză (Corlăteanu, Zagaevschi 1993: 62). Aşadar: Buzílă (> Buzílov), Cârpálă (>Chirpálov), Cunúnă (> Conunóv), Delabálta7(> Delibáltov), Dohotáru (> Dogotarióv),Ioníţă (> Ioníţov), Sorbálă (> Sorbálov), Tănásă (> Tanásov), Tărcátu (> Tarcátov), Untílă (> Untílov), Vutcărău „votcă rea” (> Vutcarióv) ş.a.

6. Defomări prin redarea în scris a consoanei lariginale sonore h prin litera g după modelul slav

6.1. Limba rusă şi limba ucraineană posedă în sistemul lor fonetic, în rostire, un sunet consonantic laringal sonor h, pe care în scris îl redau prin litera g. De exemplu, ei rostesc: Hahárin, Hríşin, Hrihorii, dar scriu: Gagarin, Grişin, Grigorii.

6.2. Graiurile moldoveneşti şi, în general, graiurile de tip moldovenesc (în viziunea lui Al. Philippide, I. Iordan, Em. Vasiliu, I. Gheţie, N. Saramandu ş.a.) au împrumutat de la slavi, în special de la ucraineni, acest sunet consonantic laringal sonor h, inexistent în graiurile de tip muntenesc şi în limba română literară.

6.3. În timpul administrării ţariste şi sovietice numele de familie, rostite cu laringala sonoră h, erau scrise cu litera g după modelul slav, iar mai apoi şi rostite corespunzător: Hadârcă (> Gadârca), Hagíu (> Gagíu), Haidău (> Gaidău), Haiduc (> Gaiduc), Handrabură (> Gandrabura), Hangánu (> Gangan), Harabagiu (> Garabagiu), Harába (>Garába), Harbuz (> Garbuz), Harştea (> Garştea), Hămurari / Hămuraru (> Gamurari), Hâncu (> Gâncu), Herţa (> Gherţa), Hloabă (> Globa), Hodonoagă (> Godonoga), Hodorogea (> Godorogea), Holban (> Golban), Horea (> Gorea / Gore)8 , Hríncă (>Grincó), Dohot (> Dogot), Dohotari / Dohotaru (> Dogotari) ş.a.

7. Denaturări cauzate de multiple fenomene de natură fonetică (accent, schimbări de sunete), care uneori duc la imposibilitatea de a mai putea descifra etimologia

7.1. Alteori mutilarea numelor de familie româneşti se făcea în rostire, concomitent prin schimbarea locului accentului, dar şi prin diverse schimonosiri de sunete (cu consecinţe în forma scrisă), datorită particularităţilor specifice în rostirea sunetelor limbii dominate, în cazul dat a limbii române, percepute de alolingvi prin prisma rostirii sunetelor limbii ruse, a limbii dominante, altfel spus, prin aplicarea altei baze de articulaţie a sunetelor la rostire şi a altei modalităţi de a le percepe.

7.1.1. Despre diferenţele privind tipurile accentului în cele două limbi am vorbit supra.

7.1.2. Cât priveşte schimbările de sunete în rostire şi transcrierea lor prin litere dintro limbă în alta, ele depind de două sisteme fonologice diferite. În sistemul vocalic al limbii  ruse nu există vocale de tipul ă, î, posterioare nelabiale sub aspect fiziologic şi cu tonalitate gravă sub aspect acustic, ca în limba română. Limba rusă înregistrează şase foneme vocale: e, i (anterioare; acute), a, î (ы) (mediale, centrale, neutre; difuze, înclinate spre o tonalitate acută) şi o, u (posterioare; grave) (Panov 1967: 41, 43). De aceea reprezentanţii limbii ruse rostesc vocalele româneşti ă, î cu articulaţie anterioară şi totalitate acută, aşa ca pe e, i. Tot aşa le şi percep.

7.2. În cele ce urmează prezentăm câteva din acele nume de familie româneşti, care au suportat tăvălugul schimonosirilor. Pentru unele din ele ar fi anevoios să le poţi descifra etimologia. Aşadar:

7.2.1. Schimonosiri prin accent şi sunete: Babălău (> Bábelev), Babâră „babă rea” (>Bábire), Bránişte (> Briníşter), Brădíş (> Brád’iş / Brághiş), Bârghie (> Bérghia), Ciorchínă(> Cérchina), Cunúnă (> Conunóv), Părău „pârâu” (> Pérev), Şăpticâni „şapte câini” (>Şeptíchin) ş.a.

7.2.2. Schimonosiri prin sunete: Bulihár9 (> Boligári), Cârpálă (> Chirpálov); Ghidirím (> Dederém), Hârşteoágă10 (> Gherştéga), Oaienéagră (> Oinégra), Ouátu (>Uátu), Roadedeal (> Rodigheal), Tărâţă (> Teríţe), Vutcărău „vodcă rea” (> Vutcarióv) ş.a.

8. Cazuri individuale specifice de deformări, falsificări şi chiar interziceri şi schimbări ale numelor

8.1. Nume de familie

8.1.1. Despre cazuri de deformare şi mutilare a numelor de familie aflăm chiar din mărturisirile deţinătorilor de documente, ale celor păţiţi. Astfel, o deţinătoare de documente spune că în perioada sovietică, primind paşapoartele familiei, au constatat că tatăl, capul familiei, a fost trecut cu numele de familie Coráp (în loc de numele corect Cioráp), mama a fost înscrisă Ceráp, iar ceilalţi membri ai familiei – cu numele de familie Cioráp (varianta corectă) (Literatura şi arta, Chişinău, 16 februarie 2006: 2).

8.1.2. În satul Paşcani, raionul Hânceşti, se pot întâlni multe nume de familie Hangánu, dar şi Gangán (LRM 2012: 163), iar în satul Palanca, raionul Ştefan Vodă, nume de familie Ghidirím stau alături de nume deformate Dederém (LRM 2012: 79–81).

8.1.3. Scriitorul, publicistul şi academicianul Nicolae Dabija scria că în satul său de baştină, Codreni, jud. Chişinău, „un sfert de sat e [cu numele de familie] Untílă, iar alt sfert – Untílov. Au apărut şi vreo câţiva Untílo” (Dabija 2011: 1).

8.1.4. Scriitorul moldovean basarabean, cu pseudonimul literar Bogdan Istru, înscris în buletinul său de naştere Ion Bădărău, îşi semna după război (1945) poeziile Ivan11 Bódârev (Dabija 2012: 1), iar scriitorul moldovean din Transnistria (din R.A.S.S.M.) Nichita Mórcov îşi semna poeziile cu numele de familie Márcov.

8.1.5. Un caz identic în timpurile mai recente, ale socialismului „dezvoltat”, ni-l semnalează scriitorul Nicolae Dabija: un cunoscut de-al său a fost înscris în paşaport cu numele de familie Márcov, în contrast cu numele tatălui, care purta de fapt numele de familie Mórcov (Dabija 2012: 1).

8.2. Prenume

8.2.1. În satul de baştină al semnatarului acestor rânduri, Palanca, jud. Soroca, îndată după război (1945), unui băiat cu numele de botez Mircea, de cum s-a dus la şcoală, i-a fost schimbat în registru numele de Dumitru, pentru motivul că Mircea e considerat nume românesc. Dumitru i-a rămas numele în documente pe viaţă.

8.2.2. Publicistul, scriitorul şi academicianul Nicolae Dabija scria despre un caz similar. Un consătean de-al său, Napoleon Untilă (s. Codreni, jud. Chişinău), după ce se înscrisese la o şcoală din Chişinău, s-a întors acasă cu numele Anatólii (schimbat, dar şi deformat: Anatólii, nu Anatol sau Anatolie) (Dabija 2012: 1).

8.2.3. Unui coleg de-al subsemnatului i s-a refuzat la oficiul de stare civilă să-şi înregistreze fiica nou-născută cu numele Lolita, pentru că acest nume nu figura într-un îndreptar de nume moldoveneşti. La insistenţa colegului, care a găsit în sursa dată numele Lola12, iar Lolita a fost recunoscut drept diminutiv de la aceasta, funcţionarul, până la urmă, a fost convins şi a înregistrat numele Lolita.

8.2.4. Prin anii ’90 ai secolului trecut, ani de independenţă a Republicii Moldova, specialiştii antroponimişti veneau cu recomandări în vederea corectării numelor de familie deformate, mutilate. Dar şi de data aceasta la oficiile de stare civilă puteai fi refuzat, aducându-se explicaţii gen: „avem regulamentele şi circularele noastre interne” (Literatura şi arta, Chişinău, 17 februarie 2011: 1). Tot pe atunci un preot (un preot!), în biserică, la o cununie, a refuzat să treacă numele Rodica, substituindu-l cu Raisa (ibidem).

8.2.5. Erau însă înregistrate fără nicio restricţie prenume ca: Arcadie, Artiom, Artur, Ghenadie, Igor, Oleg, Rostislav, Ruslan, Stanislav, Vladlen (abreviat de la Vladimir Lenin), Zosim (masculine); Maia, Oxana, Rostislava, Ruslana, Stanislava, Svetlana/ Sveta, Vladlena (vezi: Vladlen), Zoia (feminine) ş.a.13
8.2.6. Aceasta a fost realitatea şi întotdeauna au existat tendinţe de a da copiilor nounăscuţi prenume mai altfel, mai exotice14. Sunt cunoscute persoane care, începând cu anii ’90 ai secolului trecut, după proclamarea independenţei Republicii Moldova, au început să se numească şi să se scrie Alécu, în loc de Oleg, şi Luminiţa, în loc de Svetlana / Sveta.

9. Concluzii

9.1. După declaraţia de independenţă a Republicii Moldova, persoanele care au avut de suferit de pe urma deformărilor şi denaturărilor numelor de familie şi a prenumelor, iar, uneori, şi de interzicere a unor prenume, au început să se folosească de posibilitatea de a şi le corecta, de a şi le aduce la forma tradiţională, transmisă din moşi-strămoşi.

9.2. Corectarea se face deseori în conformitate cu normele ortografice în vigoare, prevăzute pentru numele comune (apelative), ceea ce conduce la nişte forme hipercorecte. Asemenea modalităţi de corectare a numelor de familie sunt recomandate chiar de unii antroponomaşti.

9.3. La corectarea numelor de familie uneori se neglijează specificul dialectal. Pentru Moldova, mai ales pentru partea ei de nord, unde este cunoscut fenomenul asimilării vocalelor după schema ă-á > a-á (ex.: balán, barbát, caráre, pasát), numele de familie Balán, Pasát, Stratán ş.a. nu pot fi „corectate” în: Bălán, Păsát, Strătán ş.a., forme, pe care le putem întâlni în presă. Sau nume de familie ca: Bucatári, Cojocári, Rotári, Vacári ş.a. „corectate” în
Bucătáru, Cojocáru, Rotáru, Văcáru ş.a.15 Pot fi aduse şi alte cazuri. Dar aceasta ar fi o temă aparte. 

Vladimir Zagaevschi
Universitatea de Stat din Moldova, Chişinău, Republica Moldova