Vă propunem un exerciţiu de „inginerie inversă” pe un discurs „de tip european” care este, de fapt, neeuropean şi, dacă mai interesează pe cineva, antiromânesc.
Cristian Ghinea scrie în România Liberă din 10 noiembrie 2010 despre „Cum am bombardat barajul de pe Prut”.
Cristian Ghinea este Directorul Centrului Român de Politici Europene (CRPE) care colaborează strâns cu alte organizaţii importante ale grupurilor numite „societate civilă”. A urmat cursuri de „guvernare europeană” la London School of Economics şi are 8 ani de activitate de presă . CRPE îşi propune să contribuie la „continuarea procesului de europenizare a României” (conform crpe.ro). În acest sens, de la înfiinţarea sa şi până în momentul de faţă s-a bucurat de 6 granturi în această problematică, 4 finanţate de Soros, 1 de UE şi 1 de Germania (Fundaţia Friedrich Ebert).
Ghinea colaborează pe Basarabia cu Asociaţia pentru Politică Externă a Republicii Moldova, condusă până nu demult de Andrei Popov, un tânăr foarte dinamic, acum secretar de stat în MAE al R. Moldova, pregătit în România, la SNSPA. În repetate rânduri, Popov a declarat că una dintre principalele probleme în relaţia dintre cele două state româneşti este … stabilirea frontierei dintre acestea în cadrul unui Tratat. Andrei Popov provine însă dintr-o pepinieră interesantă, din al 2-lea sau al treilea rând de „dinţi” ai geopoliticii ruseşti la Marea Neagră: tatăl său, Mihai Popov, român rusificat din Transnistria, a fost cooptat în guvernarea Lucinschi (1996-2001) în diverse funcţii. Petru Lucinschi a fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică – cel mai înalt for al comunismului sovietic.
În contextul în care săptămâna acesta s-a semnat la Bucureşti Tratatul de frontieră dintre România şi R. Moldova, subiectul aparent al articolului este următorul: prin semnarea Tratatului, comuniştii de la Chişinău nu mai au ce reproşa României, iar România ar fi depăşit „un baraj mental", al acelui „bla-bla” cum îi zice autorul, privind necesitatea ştergerii frontierelor dintre România şi R. Moldova („În rest, e de bine; o făcurăm. Şi, în afară de comuniştii de la Chişinău şi de securiştii de la Bucureşti, lumea e mulţumită. Nu am bombardat noi barajul de pe Prut, dar ceva baraje mentale am depăşit cu ocazia asta”).
Subiectul (scopul) de fond al materialelor de tip Ghinea este câştigarea opiniei publice româneşti de partea recunoaşterii formale a frontierei dintre România şi Basarabia, fixarea noului Tratat în opinia publică ca un „gest european” şi, deci, repolarizarea mentalului colectiv românesc vis-a-vis de actul prin care Basarabia a fost anexată de către URSS în iunie 1940, ca urmare a înţelegerilor cu Germania din 1939 (Pactul Ribbentrop-Molotov). Pregătirea societăţii româneşti pentru o nouă ordine regională, invizibilă dar probabil mai puternică decât „harta de securitate NATO”.
Concluziile materialului. Pe lângă scopurile mai sus prezentate, materialul lansează direcţii de lucru pentru unele instituţii: MAE român trebuie curăţat de cei care veghează asupra „românităţii” pentru că sunt proşti („au un fel stupid de a înţelege patriotismul”) şi cea de-a doua, partidele româneşti nu trebuie să aibă un cuvânt de spus în politica externă („Ponta … măcar de s-ar juca cu lopățica doar prin politica internă”).
Problema. De ce „Sclifoseli periculoase. Tineretul cu istoria uitată ne face pe noi s-o repetăm”?
Să le luăm pe rând:
Sclifoseala. Reprezintă starea de nemulţumire a unui neîndreptăţit, fie pentru că este incompetent, fie că nu are statura sau poziţia socială pentru a fi nemulţumit. Omului nostru însă i s-a construit o excelentă poziţie de supraveghere a afacerilor externe ale României, un ONG de siglă europeană, numit CRPE. Cum nu se poate mai bine. A fost trecut şi pe la studii pe afară, pe la London ca să aibă poziţie. Problema este că moral nu are nici un fel de îndreptăţire: aici este vorba despre a recunoaşte formal despărţirea a două teritorii româneşti. Validarea prin Tratat a acestei rupturi trenante folosind „poziţii europene” şi cunoştinţe adunate prin universităţi europene sunt de natură să descalifice orice etichetă onorabilă (în cazul nostru „european”) prin care s-ar legitima.
Periculozitatea. Istoria trebuie mânuită cu grijă. Din simplul motiv că se poate repeta. Ea este plină de explozibil şi de sute de milioane de morţi numai prin părţile noastre, ale istmului Ponto-Nistrean pentru care o serie de puteri străine s-au zbătut să îl reclasifice în termenii geopoliticii premergătoare celui de-al doilea război mondial (Pactul germano-sovietic din august 1939). Periculozitatea îmbracă dubla formulă a scopului unui asemenea material (transformarea unui fapt negativ în pozitiv, „european”, ba chiar parte a „europenizării României”) şi a limbajului – cei care nu sunt în logica jurnalistului trebuie etichetaţi şi scoşi în afara legitimităţii actului politic, inclusiv partide importante (preşedintele PSD face politică ca un copil care se joacă cu lopăţica în nisip; acesta nu trebuie să încerce să aibă opinii de politică externă).
Manipulare. Acest material nu reprezintă pur şi simplu un alt punct de vedere. Este expresia unui demers manipulativ şi de intoxicare, ceea ce vom argumenta mai departe Găsim în el o serie de caracteristici ale dezinformării: estomparea faptelor reprobabile (Pactul Ribbentrop Molotov este minimalizat, Preşedintele Băsescu „făcând legături neavenite” cu acesta pe vremea când nu dorea semnarea actualului Tratat); amestecul dintre adevăr şi minciună (argumentul principal al semnării tratatului este, paradoxal, susţinerea partidelor proeuropene de la Chişinău aşa încât să nu mai fie considerate „slugile Bucureştiului”); distorsiunea motivului (amestecul dintre argumentul că Tratatul este „tehnic” şi cel „politic”; ori e tehnic – deci nu avem de ce să ne îngrijorăm, dar atunci nu aveam nevoie de Tratat, ori e „politic” şi atunci ajungem … în 1939); bagatelizarea subiectului şi etichetarea negativă a celor preocupaţi de acesta pe alte coordonate decât cele vizate de autor (persoanele din România preocupate de caracterul antiromânesc al tratatului sunt … „proştii” şi „securiştii”).
Nu ştim cât de conştient este dl. Ghinea că e parte a unor acţiuni de intoxicare media. Pentru asta trebuie să fii foarte bine aşezat într-o paradigmă culturală, să-ţi asumi un model, ca să nu mai vorbesc de neam, fără de care cunoaşterea nu depăşeşte slăbiciunile unui intelect itinerant. Dacă mai adăugăm și faptul că eşti plătit, atunci avem pe deplin înţelegerea modelului tânărului bursier, cu repere des-ţărate, dar cu instituţii-instrumentate pe mână. Ca material manipulativ, discursul Ghinea are următoarele coordonate:
1. Procomunist prin volubilitate. Deşi iniţial construieşte un cadru în care face băşcălie de „comunismul lui Voronin” care s-ar fi făcut de râs pretinzând că România ar fi ordonat distrugerea barajului de la Prut la recentele inundaţii, mesajul materialului este procomunist. Gruparea comunistă de la Chişinău, ca şi Moscova, sunt principalii susţinători ai recunoaşterii separării dintre România şi R. Moldova, respectiv ai Tratatului de frontieră recent încheiat. Din vară, a devenit evident că Rusia îşi dă mâna cu Germania în problemei basarabene. Momentul a fost remarcat şi de presa internaţională (Stratfor, 22 iunie 2010). Dacă ne uităm la programele de finanţare ale CRPE, ne este evident că „vectorul european” pe care se află materialul lui Ghinea este de factură germană. Omul ar fi fost onest dacă ar fi fost pur şi simplu germanofil. România are suficientă elasticitate pentru asemenea paradigmă. Dar pentru aceasta trebuie nu doar un special de asumare, ci şi recunoaşterea publică a utilităţii pentru România a colaborării dintre Rusia şi Germania pe seama intereselor româneşti.
2. Este bazat pe omisiune. Ghinea nu pomeneşte nimic de resurgenţa politicii externe germane şi ruseşti de a clarifica direct, ca şi când ar face politica Europei, chestiunea marginilor Uniunii Europene. Publicul trebuie să aibă acces la acest context, pentru că el este cadrul de legitimare pentru semnarea recentului Tratat.
3. Este ambiguu şi încurcă proprietăţile termenilor: dacă Tratatul este doar un document tehnic cum spune autorul după ministrul de externe Baconschi, prin care România recunoaşte frontiera de stat a R. Moldova, atunci nu era nevoie să se numească Tratat – document de importanţă majoră în ierarhia documentelor diplomatice. Faptul arată adevărata preocupare a celor care se folosesc de discursul de tip Ghinea din presă: să impună conştiinţei publice un document de maximă importanţă prin minimalizarea importanţei lui, reducerea sensibilităţilor colective etc. Cine are o sensibilitate în privinţa fixării frontierei dintre două teritorii cu aceeaşi identitate este naţionalist, securist şi … prost, asta ca să folosim formulările autorului.
4. Trasează direcţii de acţiune pentru instituţii din România. Direcţia secundară, dar tot atât de importantă, este mesajul ca MAE să înceapă procesul de restructurare, să scape pe „partida naţională” care a mai rămas în interiorul său, eventual cu SIE. Dincolo de caracterul ireverenţios al datului de ordine MAE şi SIE, este claritatea mesajului adresat acestor instituţii („Poate că Teodor Baconschi ar trebui să aibă o dezbatere serioasă, ca între intelectuali, cu directorul SIE Ungureanu, să-și ia oamenii de la MAE înapoi”). Şi mai avem aici ceva: dacă după 2000 România a intrat într-un proces de compatibilizare a structurilor de securitate, pentru ca oamenii din interiorul acestora să aibă acces la documentele NATO, mesajul Ghinea trimite cumva la unul de revenire: acum oamenii dezirabili trebuie să fie în acord cu geopolitica ruso-germană de la Prut, cel puţin în relaţia cu R. Moldova.
5. Nu doar că încurcă lucrurile, dar amestecă planurile pentru a minimaliza gravitatea subiectului central şi a-l face dezirabil. Adeseori, tehnicile manipulative livrează negativul în interiorul unui pachet de lucruri nesemnificative, întocmai pentru a-l face acceptabil. Ghinea spune că Tratatul este un lucru bun pe care Bucureştiul îl face „partidelor europene” de la Chişinău. Acesta este un mare neadevăr. România a părăsit interesele europene ale partidelor cu adevărat europene de la Chişinău. Acestea aproape că au rămas fără obiect.
Juridic, România, prin acest tratat, devine o ţară ca oricare alta pentru Basarabia. România nu mai poate fi scop pentru vreun partid basarabean. Faptul că partidele din R. Moldova „sunt foarte geloase unele pe altele” este aiureala prin care se încearcă introducerea ororii dispariţiei României ca scop politic la Chişinău. Dacă interferenţa străină la Chişinău ar produce gelozie … ar fi cea mai dulce geopolitică din istorie.
Romanian Global News
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
