Actualitate

O dietă bogată în sare poate slăbi sistemul imunitar

„Acum am putut dovedi pentru prima dată că aportul excesiv de sare slăbeşte semnificativ o componentă importantă a sistemului imunitar”, explică dr. Christian Kurts, profesor de Imunologie Experimentală al Universităţii Bonn.

Oamenii de ştiinţă care au colaborat în cadrul acestui studiu explică faptul că descoperirile lor sunt surprinzătoare dat fiind faptul că unele studii anterioare sugerau chiar opusul. Aceştia fac trimitere la o serie de studii care au arătat că animalele care aveau o dietă bogată în sare se vindecau mai repede după o infecţie cu paraziţii ai pielii. În acele cazuri, celulele sistemului imunitar au atacat şi distrus mai eficient paraziţii în prezenţa sării, unii cercetători concluzionând că sarea ar putea avea efect pozitiv asupra sistemului imunitar.

„Rezultatele noastre arată că această generalizare nu este exactă”, declară dr. Katarzyna Jobin, autoare principală a studiului. Există două motive pentru aceasta: în primul rând, organismul menţine constant concentraţia de sare în sânge şi în diferitele organe. În caz contrar, ar fi afectate procese biologice importante. Singura excepţie majoră este pielea: funcţionează ca un rezervor de sare al organismului. Acesta este motivul pentru care aportul suplimentar de clorură de sodiu funcţionează atât de bine pentru unele boli de piele.

Sarea în exces din oragnism este eliminată de către rinichi, ceea ce ar trebui să menţină echilibrul organismului. Totuşi, procesul biologic care este folosit pentru a elimina sare duce şi la secretarea de glucocorticoizi, care inhibă funcţionarea granulocite, cele mai numeroase celule ale sistemului imunitar, „specializate” în eliminarea bacteriilor; în aceste condiţii un număr insuficient poate duce la răspândirea unei infecţii în organism.

Pentru a-şi testa teoria, cercetătorii au efectuat o serie de teste asupra unor şoricei care aveau o dietă bogată în sare şi care sufereau de infecţii; oamenii de ştiinţă au descoperit că aceştia prezentau de 100-1.000 de ori mai mulţi patogeni faţă de şoriceii cu o dietă echilibrată. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *