O dronă a intrat în spațiul aerian al României

Populaţia din nordul judeţului Tulcea a primit, miercuri seara, în jurul orei 18.15, un mesaj Ro-Alert, pe fondul războiului declanşat de Rusia în Ucraina. MApN a transmis că o dronă a intrat pentru scurt timp în spațiul aerian național, iar două aeronave F-16 au fost ridicate de la sol.
În mesaj, tulcenii sunt avertizaţi că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, iar autorităţile le recomandă să-şi păstreze calmul şi să se adăpostească în beciuri sau în adăposturi de protecţie civilă, potrivit Agerpres. „În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori. Durata estimată a alertei: 90 de minute”, se specifică în mesajul Ro-Alert.
„În urma informării primite de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă din partea Statului Major al Forţelor Aeriene, a fost transmis un mesaj RO-Alert pentru zona de nord, est şi centrul judeţului Tulcea. Mesajul transmis este unul în primul rând de informare a populaţiei aflată în zona de graniţă cu Ucraina prin care i se aduce la cunoştinţă despre faptul că, în urma conflictului armat de pe teritoriul ucrainean şi a monitorizării făcute de către structurile statului român cu rol de apărare, există posibilitatea ca din spaţiul aerian să cadă obiecte”, a transmis, miercuri seară, ISU Tulcea.
De asemenea, populaţiei din zonă i-au fost transmise şi câteva măsuri de siguranţă şi adăpostire în cazul în care situaţia o impune. Localităţile unde a fost transmis mesajul RO-Alert: Grindu, Văcăreni, Jijila, Luncaviţa, Isaccea, Niculiţel, Somova, Tulcea, Pardina, Chilia Veche, C.A. Rosetti, Sulina, Sf. Gheorghe, Murghiol, Jurilovca, Sarichioi, Valea Nucarilor, Mihail Kogâlniceanu, Mihai Bravu, Babadag, Slava Cercheza, Nalbant, Ciucurova, Topolog, Cerna, Izvoarele, Valea Teilor, Horia, Hamcearca, Frecăţei, Mahmudia, Maliuc, Crişan, Jijila, Măcin, Greci, Turcoaia, Dorobanţu, Baia, Ceamurlia de Jos, Bestepe şi Nufăru. La nivelul ISU Tulcea au fost înregistrate 4 apeluri de la locuitori ai judeţului care solicitau informaţii suplimentare.
MApN: Vehiculul aerian fără pilot a intrat pentru scurt timp în spațiul aerian național
„Radarele MApN au semnalat prezența unei drone în zona adiacentă spațiului aerian național, ceea ce a determinat activarea preventivă a sistemelor de apărare antiaeriană, iar în jurul orei 17:50, două aeronave F-16 dislocate în Baza Aeriană Feteşti au fost ridicate în aer, conform procedurilor de poliţie aeriană. Vehiculul aerian fără pilot a intrat pentru scurt timp în spațiul aerian național, în zona localității Sfântu Gheorghe, fără să fi fost pusă în pericol viața oamenilor, și l-a părăsit la nord de Sulina, evoluând doar deasupra apelor teritoriale”, a transmis Ministerul Apărării Naționale.
„Ministerul Apărării Naţionale condamnă cu fermitate atacurile Federaţiei Ruse asupra infrastructurii civile ucrainene, acțiuni care reprezintă o încălcare gravă a dreptului internațional și o amenințare la adresa securității regionale”, mai precizează MApN.