În contextul în care amenințarea teroristă a atins cote alarmante la nivel global, iar lumea arabă pare a se scufunda și mai mult în haos, succesiunea la tronul Arabiei Saudite – unul dintre principalii actori implicați în lupta împotriva terorismului – reprezintă mai mult decât o miză internă.
La 10 ani de la preluarea conducerii Arabiei Saudite, decesul regelui Abdullah – o ieșire din scenă așteptată și pregătită din timp de către autorități – pune capăt unei epoci importante din istoria regatului.
În această perioadă, Arabia Saudită nu a devenit doar cel mai influent stat arab, dar a reușit să depășească cu minime consecințe episodul Primăverii Arabe din 2011. Succesorul lui Abdullah, Salman preia puterea într-un moment extrem de important în contextul în care ofensiva grupărilor teroriste pare extrem de greu de oprit, iar așteptările de la noua conducere de la Riad sunt extrem de mari atât din plan intern, cât și extern.
Conform procesului de succesiune agreat de familia regală, tronul a revenit prințului moștenitor Salman (80 de ani), fratele vitreg al lui Abdullah, care la rândul său se confruntă cu grave probleme de sănătate, existând zvonuri că suferă de demență.
Preluarea tronului de către Salman însemnă și schimbarea statului prințului Muqrin, la rândul său frate vitreg cu Abdullah și Salman, care din prinț moștenitor adjunct devine prinț moștenitor. Numirea în 2014 a lui Muqrin (70 de ani) în funcția de prinț moștenitor adjunct a fost contestată de o parte a familiei regale având în vedere că acesta este rezultatul unei relații pe care întemeietorul regatului, Ibn Saud, a avut-o cu o sclavă yemenită.
Dincolo de tensiunile interne din interiorul clanului Al-Saud, succesiunea la tronul regatului este un proces reglementat intern, unanim acceptat de membrii casei regale, iar șansele ca ordinea de precădere să nu fie respectată sunt foarte mici, dovadă fiind situația actuală.
Chiar și în condițiile unui proces de succesiune pașnic, evenimentele de la Riad suscită un interes major în plan internațional. Arabia Saudită este unul dintre principalii aliați ai Occidentului în lupta împotriva terorismului, așteptările comunității internaționale de la noul suveran fiind mai mult decât clare și vizează atât dinamica internă, cât și politica saudită în plan regional.
În plan intern, eradicarea fenomenului terorist nu mai este o simplă chestiune de consolidare a aparatului de securitate sau de creștere a controlului exercitat de către acesta.
Succesorul regelui Abdullah trebuie să iasă din rutina actuală în care “pericolul terorist” este folosit drept motivație principală pentru a justifica o serie de acțiuni, inclusiv cele dirijate împotriva activiștilor pentru drepturile omului sau pentru a explica greutatea cu care este demarat procesul de reformă.
Noul rege trebuie să identifice strategiile necesare pentru a răspunde nevoilor societății saudite actuale, nemulțumită de lipsa oportunităților și de situația economică precară: 47% din populație are până în 25 de ani, rata șomajului depășind 10% în 2013.
Vulnerabilitatea tinerei generații se observă și în interesul acesteia față de grupările teroriste, conform unor statistici ISIS a recrutat până în 2014 din monarhiile din Golf peste 5 000 de adepți, dintre care 4 000 din Arabia Saudită.
Pe de altă parte, chiar dacă succesorul la tron nu este constrâns de lipsa resurselor care să susțină aceste reforme, orice încercare de a produce schimbări și de a inova societatea saudită trebuie acceptată și de către conservatori, în special de cler a cărui influență este covârșitoare. Dialogul cu liderii religioși a fost în permanență dificil, iar contextul actual în care wahhabismul saudit este enumerat printre motivele extinderii fenomenului terorist, sarcina noului suveranul saudit se va dovedi și mai dificilă.
Miza internațională a procesului de succesiune este de a menține suportul Riadului în lupta împotriva terorismului și de a folosi influența Arabiei Saudite pentru diminuarea gradului de instabilitate din anumite zone ale lumii arabe, arii în care impactul grupărilor teroriste este din ce în ce mai mare.
Maniera în care Riadul a influențat înlăturarea de la putere a Frăției Musulmane în Egipt și modul decisiv în care a tranșat disputa cu Doha dovedesc influența majoră pe care Arabia Saudită o are în regiune.
În calitate de lider regional, provocarea noului suveran nu este doar de a furniza exemple pozitive prin modul în care Riadul reușește în plan intern să dejoace acțiunile teroriste și să reducă influența grupărilor de tip Statul Islamic/Al-Qaeda sau de a ajuta financiar în acest sens alte state arabe.
Succesorul lui Abdullah trebuie să folosească influența Riadului pentru a convinge actorii locali de necesitatea unui efort comun pentru a stopa extinderea grupărilor teroriste.
În Siria, de exemplu, unde acțiunile Arabiei Saudite au stârnit controverse și nu au fost în aceeași direcție cu politica Washingtonului, Riadul poate influența unirea grupărilor de opoziție și transformarea acestora într-o alternativă credibilă la regimul de la Damasc, un pas important în procesul de scoatere a Siriei de sub influența Statului Islamic.
De asemenea, viziunea noului rege în relația cu Iranul este o provocare importantă, divergențele dintre cele două state și lipsa unei viziuni comune în Siria, Liban sau chiar Yemen creând un mediu favorabil grupărilor teroriste. Nu în ultimul rând, Arabia Saudită ca lider al lumii islamice sunnite are legitimitatea de a produce o apropiere reală față de șiiți, animozitățile existente servind drept justificare pentru acțiunile grupurilor teroriste.
Maniera în care Arabia Saudită va reuși să facă față presiunii transferului de putere, chiar în condițiile unei succesiuni pregătite, este decisivă pentru succesul luptei împotriva fenomenului terorist. O ezitare din partea noului rege în ceea ce privește măsurile ce trebuie adoptate în plan intern sau o evaluare greșită a implicării Arabiei Saudite în regiune pot determina nu doar consolidarea influenței Statului Islamic sau Al-Qaeda, dar și încurajarea apariției altor grupări similare.
***
Mihai Pătru este visiting research fellow la Centrul pentru Relații Transatlantice al Universității John Hopkins, Washington DC, și cercetător nerezident în cadrul Institutului Diplomatic Român.
sursa: cursdeguvernare.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
