Or, preşedintele ales al SUA a declarat deschis că pentru el prioritară va fi politica internă din SUA, iar în plan extern SUA se vor concentra pe combaterea terorismului. În context, Donald Trump a dat clar de înţeles că eforturile depuse de NATO până în prezent pe filiera rusească vor fi redirecţionate anume spre combaterea terorismului. Dar nu au reuşit bine analiştii să facă unele calcule şi previziuni, că situaţia din nou s-a schimbat.
Astfel, în ultima perioadă am asistat la un schimb dur de replici pe filiera NATO-Rusia, care arată că relaţia dintre cele două părţi e mult mai tensionată decât se credea. Situaţia din Ucraina, care continuă să rămână una încordată, dar şi alte considerente ce ţin de necesitatea asigurării securităţii, au determinat Polonia, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria să-şi exprime dorinţa de a adera la NATO. Rusia a reacţionat imediat și oarecum bolnăvicios la această inițiativă, afişând un mesaj de-a dreptul ameninţător. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin a declarat că Moscova se vede forţată să ia contramăsuri, adică să-şi îndrepte sistemele de rachete spre instalaţiile pe care le consideră drept o ameninţare. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov a spus că Rusia va face tot ceea ce este necesar pentru a se proteja de extinderea NATO spre frontierele sale.
Frant Klintevici, vicepreşedintele Comisiei de Securitate şi Apărare din Consiliul Federaţiei (camera superioară a Parlamentului rus), a fost şi mai dur, menţionând că Rusia ar putea să-şi îndrepte armele nucleare spre oricare dintre instalaţiile NATO, oriunde ar fi, ca răspuns la „acţiunile agresive” ale Alianţei şi la tentativele NATO de a atrage pe orbita sa noi ţări. Dacă amintim aici despre intenţia Rusiei de a instala sisteme de apărare antirachetă „Iskander” în Kaliningrad, precum şi de a forma noi grupuri în districtele militare Vest şi Sud, obţinem un tablou destul de sumbru.
Chiar dacă Jens Stoltenberg, Secretarul general al NATO, a încercat să calmeze spiritele şi să prezinte situaţia din alt punct de vedere, se pare că intervenţia sa nu a avut niciun efect. Mai exact, el a făcut apel la Moscova să accepte cu calm extinderea NATO, specificând că „nu NATO se extinde, ci Polonia, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria și-au exprimat singure dorinţa de a adera la Alianţă”. El a subliniat că Rusia nu ar trebui să considere procesul extinderii drept „o provocare” şi a spus că este imposibil ca NATO să refuze să sprijine aceste ţări doar pentru că Rusiei nu-i place o asemenea stare de lucruri.
Însă afirmaţiile sale fie nu au fost auzite la Moscova, fie au fost considerate neconvingătoare de factorii de decizie de la Kremlin. Cel puţin, nu au urmat niciun fel de acţiuni sau declaraţii, care ne-ar fi permis să concluzionăm că spiritele s-au calmat şi relaţiile NATO-Rusia revin la normalitate. Însă, aceasta determină alte ţări să privească în perspectiva nu prea îndepărtată cu mare îngrijorare şi să încerce să-şi stabilească posibilele strategii, așa încât să nu aibă de suferit.
Astfel, în timp ce unele ţări, după exemplul celor menţionate mai sus, îşi exprimă dorinţa de a adera la NATO, fiind conştiente că această prestigioasă organizaţie internaţională este cel mai eficient spaţiu comun de apărare şi securitate, altele (care pun accentul pe neutralitatea lor) își îndreaptă privirea cu o anumită doză de speranţă spre Uniunea Europeană, care, în ultimul timp, a amplificat eforturile de consolidare a capacităţilor sale de apărare şi tot mai frecvent discută despre intenţia de a crea propria armată. Sunt şi state care văd o salvare în OSCE, numai că ele sunt conştiente de mandatul şi posibilităţile reale pe care le are instituția respectivă, fiind luată în calcul şi componenţa OSCE, dar şi coraportul de forţe în interiorul acestei organizaţii.
Pe fondul acestor preocupări, situaţia R. Moldova este una specifică. Pe de o parte, R. Moldova, conform Constituţiei, e un stat neutru şi, cel puţin până la revizuirea acestui principiu constituţional, nu poate pretinde la aderarea la NATO. Pe de altă parte, R. Moldova nu e membră a Uniunii Europene, pentru a putea spera să beneficieze direct de eforturile UE îndreptate spre sporirea capacităţii de apărare (deşi, Moldova, fiind un stat ce aspiră să adere la UE şi aflându-se în imediata apropiere a frontierelor UE, nu are cum să nu fie un beneficiar indirect în acest sens).
Nu în ultimul rând, contează faptul că R. Moldova este un stat ex-sovietic şi Moscova o plasează în mod tradițional în sfera sa de influenţă. Dacă mai adăugăm aici şi conflictul transnistrean nesoluţionat, regiunea separatistă, trupele şi armamentul dislocat în stânga Nistrului având o importanţă deosebită în noul context geopolitic, vedem că situaţia R. Moldova este una delicată, ca să nu spunem mai mult. Dar şi aceasta e suficient pentru a deduce că, probabil, şi NATO, şi Rusia, atunci când abordează relaţia bilaterală, sunt cu un ochii şi pe R. Moldova. Iar asta înseamnă că, în sfârșit, trebuie să facem și noi o politică deșteaptă, să dăm dovadă de consecvență, să urmărim cu mare atenţie evoluţiile şi să ne poziţionăm corect, pentru a obţine maximum de beneficii în interesul ţării.
Veaceslav Untilă
