Ultima oră

O placă în memoria Eufrosiniei Kersnovski, dezvelită la Odesa

Ideea de a perpetua memoria victimei stalinismului, care a lăsat pagini cutremurătoare despre iadul Gulagului îi aparţine istoricului-academician Valeriu Pasat. În 2013 se împlinesc 105 ani de la naşterea Eufrosiniei Kersnovski, relatează Mesager.

Numeroşi oameni, reprezentanţi ai autorităţilor s-au adunat în oraşul vechi, pe strada Marazlievskaya nr.1 din Odesa. Onoarea de a dezveli placa memorială i-a revenit academicianului Valeriu Pasat, din iniţiativa căruia a fost descoperit locul unde a venit pe lume Eufrosinia Kersnovski.

Memoriile Eufrosiniei Kersnovski din revista “Ogoniok” au fost un punct de plecare pentru Valeriu Pasat pe calea descoperirii acestui excepţional destin. Tânărul cercetător îşi făcea atunci teza de doctorat la Moscova având tema deportărilor. "Mi-am pus scopul să găsesc dosarul ei, am făcut apel la arhiva securităţii de la Moscova, am scanat şi am publicat aceste dosare", spune Valeriu Pasat.

În 2006 Valeriu Pasat a publicat textul integral al memoriilor, 700 de desene ale Eufrosiniei Kersnovski despre calvarul Gulagului. Savantul a anexat şi cele două dosare judiciare prin care a fost condamnată. Atunci i-a venit ideea să găsească casa din Odesa unde s-a născut şi a locuit Eufrosinia Kersnovski.

"M-am adresat autorităţilor din Odessa, am adunat din arhivele din Odesa, am apelat la Clubul Odesiţilor, nu ştiau unde s-a născut. În sfârşit, am găsit această casă. În final ni s-a permis să punem placa pentru că e o istorie comună", menționează academicianul Valeriu Pasat.

El spune că va face o adresare Guvernului Moldovei "ca să deschidem o placă în locul unde a fost casa Eufrosiniei Kersnovski în judeţul Soroca". "Intenţionez să propun autorităţilor din Soroca să numim o stradă în constea Eufrosiniei Kersnovski", a menționat Valeriu Pasat, adăugând că ar fi binevenită inaugurarea unui bust la Chişinău, precum și instituirea bursei "Eufrosiniei Kersnovski" pentru studenţii de la facultatea de istorie.
 
Sursa: trm.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *