O poveste baltică de succes

În august 1991, Lituania, Letonia şi Estonia şi-au declarat independenţa faţă de URSS. După 20 de ani, aceste trei ţări au întors definitiv pagina comunismului şi şi-au regăsit rădăcinile în Europa. Politologul lituanian Mindaugas Jurkynas, lector la Institutul de Ştiinţe Politice din Vilnius, explică, într-un articol publicat recent în revista „IQ The Economist” şi preluat de www.presseurope.com, cum a fost posibilă „minunea baltică”.

Lituania, Letonia şi Estonia sunt marile câştigătoare ale căderii URSS. În ciuda crudei realităţi post-criză şi a problemelor structurale – cum ar fi corupţia, influenţa grupurilor de interese, lipsa de competitivitate la toate nivelurile -, statele baltice au reuşit să iasă din spaţiul sovietic. Ele nu mai sunt state post-comuniste, ci state occidentale puţin dezvoltate, caracterizate de valori, stereotipuri, probleme, norme şi chiar obiceiuri de consum tot mai mult asemănătoare cu cele ale occidentalilor. A trebuit reorganizată întreaga economie a acestor ţări şi creat întregul arsenal juridic pentru a reglementa politica şi viaţa statelor şi a societăţilor, nemaivorbind de primii paşi în politica externă, pentru a ancora independenţa în arena internaţională şi a se integra în instituţiile occidentale. Aceste transformări au fost complet noi. Exista doar voinţa, căci nimeni nu avea experienţa unor astfel de reforme.

Lituania, spre deosebire de surorile ei din nord, a ieşit din perioada sovietică ceva mai omogenă din punct de vedere etnic. Acordând cetăţenia tuturor sau aproape tuturor celor care trăiau la acel moment în ţară, Vilniusul oficial a evitat statutul de societate divizată, cu care ruşii acum se joacă în scopul de a „apăra drepturile rusofonilor”, pentru a discredita victoriile democraţilor în Estonia şi Letonia şi pentru a se amesteca în treburile lor interne.

În ciuda ritmului rapid de schimbare a culorii guvernelor, statele baltice au pus în aplicare o politică socio-economică foarte liberală şi capitalistă, cu un ritm frenetic de privatizare, chiar dacă adeseori destul de controversat. Chiar şi guvernele de stânga explicau – de parcă justificându-se – că erau obligate să finalizeze economia de piaţă, susţinută de instituţiile internaţionale. Între timp, ele căutau de asemenea să protejeze moştenirea post-comunistă.

Tranziţia spre democraţie, simultană cu transformările economice

Odată cu redobândirea independenţei, a fost necesar de a face faţă unor noi realităţi politice şi economice. Tranziţia spre democraţie şi transformările economice au avut loc simultan. Astfel, datorită realizărilor economice impresionante, Lituania, Letonia şi Estonia au fost numite tigrii baltici. Chiar şi după ultima criză economică, regiunea recuperează repede, deşi criza a încetinit creşterea economică, progresează şomajul, iar emigraţia importantă şi corupţia nu permit previziuni economice de viitor prea optimiste…
Mai multe motive i-au determinat pe baltici să-şi dorească apropierea de Occident. Înainte de toate, în inimile tuturor era ideea de a restabili dreptatea istorică. Consecinţele ocupaţiei sovietice şi ale anexării trebuiau să fie şterse. După 50 de ani, separarea regiunii baltice de Europa a luat sfârşit. Lituania, Letonia şi Estonia au simţit atunci că se întorc în leagănul lor, unde aveau un loc de drept. În plus, apropierea de structuri care promovează aceleaşi valori a consolidat sentimentul de securitate faţă de influenta Rusiei. În sfârşit, UE era văzută ca un nou Eldorado, deci, cu utilitate economică şi socială.

Adio, sistem sovietic, welcome unui mediu occidental

În 2004 cele trei ţări baltice au devenit membre ale UE şi NATO. Integrarea nu s-a mărginit însă la atât. Intrarea în spaţiul Schengen sau dorinţa de a ajunge din urmă Estonia şi de a adopta moneda euro sunt percepute ca o apropiere de inima continentului, pentru a nu rămâne la marginea unei Europe cu două viteze. Astăzi, Lituania, Letonia şi Estonia sunt încă state de la periferia Europei Occidentale, mici şi lipsite de influenţă. Politica lor externă urmăreşte, înainte de toate, să consolideze legăturile transatlantice, Parteneriatul Estic al UE, să caute securitatea energetică şi apropierea de ţările nordice, precum şi să dea o apreciere politică a evenimentelor recente.
Cu toate acestea, ultimii 20 de ani pot fi consideraţi ca o poveste de succes pentru statele baltice. Libertatea şi independenţa au fost redobândite, a fost implantată democraţia, bunăstarea şi siguranţa oamenilor au crescut. Lituania, Letonia şi Estonia nu au devenit un Singapore al Mării Baltice, dar se poate spune că au făcut un salt de tigru de la un sistem sovietic spre un mediu occidental dinamic. Au făcut acest salt şi, cu certitudine, nu se vor opri aici.

Mindaugas Jurkynas