O șansă cu aromă de cafea

Pentru a diminua gradul de traficare a femeilor în R. Moldova și a le oferi oportunități de muncă, Irina Covbasa, o tânără de 24 de ani, împreună cu fondatorii organizației nonprofit „Project Go”, Gregg Montella și Luke Richards, a lansat o afacere socială. Pentru început, au deschis doar un punct de vânzare a cafelei și sucuri fresh, dar urmează să se extindă în viitorul apropiat.

– Deschiderea buticurilor de cafea este o tendință nouă în Chișinău. În acest sens, cum a apărut proiectul tău?
– Noi am înțeles că cel mai bine îi ajuți pe oameni atunci când le oferi șansa să se ajute pe ei înșiși. Aduceam haine la orfelinate, dar copiii nu au cu ce le spăla, nu au nici unde să le poarte. Când reveneam peste câteva luni, cum era omul într-o stare mizerabilă, sărac, chinuit și bolnav, așa-l și găseam. Nimic nu se schimbă de la faptul că-i aduci un kilogram de hrișcă și macaroane sau niște haine. După fiecare vizită ne întrebam ce se întâmplă cu acești copii după ce pleacă din orfelinate și internate. Luke și Gregg știau că în Ucraina, copiii erau „eliberați” la 16 ani, li se cumpăra un bilet în satul/orașul de baștină și atât. Apoi ne-am documentat despre traficul uman în R. Moldova, despre soarta fetelor, în special. Acestea sunt cazate în cămine, unde au acces proxeneții, și care le propun o viață „mai bună”, iar ele, nefiind informate și pregătite pentru o viață independentă, cad în plasă.

Atunci Luke și Gregg m-au întrebat ce afacere am putea deschide pentru a crea locuri de muncă pentru aceste tinere, care vor să-și continue studiile la universitate, dar să aibă și un loc de muncă part-time. Eu am propus să deschidem un coffee shop, unde să vindem cafea cu diferite gusturi. Această discuție a avut loc pe vremea când Chișinăul, dar în special bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, nu era plin cu tarabe.

– Cine a investit în această afacere?
– Luke și Gregg sunt fondatorii, iar eu sunt director executiv. Ei au investit banii lor personali, dar au fost susținuți și de alte organizații. Evidența se duce prin organizațiile respective. Totuși, firma noastră este un SRL, fiindcă în R. Moldova este foarte greu să deschizi un ONG. Sperăm ca profitul obținut din această afacere să-l putem investi în alte proiecte caritabile.

– Menționai mai sus că angajați doar tinere. Ce fel de viață au avut ele până acum?
– Noi colaborăm cu multe organizații care au case de tranzit. Acolo, fetele locuiesc și sunt educate. Unele au un trecut mai trist, căci nu sunt doar din orfelinate, ci și din familii social vulnerabile. Altele au fost abuzate sau salvate de la trafic. Tot acolo, ele sunt învățate cum să fie femei de treabă, cum să fie în familie. Noi, însă, vrem să le dăm un loc de muncă, pentru ca ele să devină independente. Acești tineri stau închiși în tot acest timp pe un teritoriu. Ei sunt hrăniți de trei ori pe zi și, deși e frig și murdar, sunt totuși niște condiții stabile pentru ei. Ei nu sunt obișnuiți să gândească independent. Din 50 de fete dintr-un orfelinat, maximum trei se vor gândi să-și continue studiile și să-și găsească un loc de muncă, celelalte vor să găsească un bărbat care să le întrețină și să se mărite cu el. Puține dintre ele au o viziune despre viitor, nu se întreabă ce se va întâmpla cu ele peste cinci sau mai mulți ani. Cel mai trist este că aceste tinere nici nu-și pot permite să viseze.

– Ați inaugurat deschiderea cu trei luni în urmă. Totuși, cât de grea sau, dimpotrivă, a fost partea birocratică?
– Am lucrat la acest proiect timp de doi ani. Inițial, intenționam să deschidem aceste buticuri în clădirea unui centru comercial din capitală. Însă, din cauza legii care interzice instalarea chioșcurilor și nici luarea în arendă a altora deja instalate am fost nevoiți să modificăm proiectul. În urma mai multor încercări, am înțeles că este nevoie de mită și legături. Am căutat sponsori, donații și am modificat proiectul. Astfel încât nu aveam voie să instalăm un chioșc, trebuia să modificăm planul de construcție și să-l transformăm în parte a clădirii. Aici deja ne confruntăm cu drepturile de autor ale unui arhitect. Într-un final, am instalat chioșcul pe terenul privat al unui centru comercial în sectorul Râșcani.

– Unde au învățat fetele să facă cafea?
– Vara aceasta am organizat o tabără la care au participat peste 100 de fete, din diferite case de tranzit, orfelinate, organizații, toate cu un trecut încărcat. Acolo au avut loc cursuri de barman, frizerițe, bucătar. Au învățat chiar să repare biciclete. Totuși, din motiv că majoritatea dintre ei nu au împlinit majoratul, încă nu-i putem angaja, însă păstrăm legătura. Nu ne interesează doar să-i angajăm, ci și să creăm o relație cu ei. Vrem să creăm o atmosferă amicală și nu de șef-subaltern. Vreau să le ajut să învețe nu doar să fie responsabile față de un serviciu sau de a fi punctual și a lucra bine. Sunt detalii care par evidente, însă aceste fete nu le-au deprins. Totuși, uneori trebuie să le conving ca să muncească.

– Salariul este motivant?
– Salariul este de 100 de lei pentru șase ore lucrate. E destul de bun pentru un part-time job, în care marea parte a timpului nu faci nimic, fiindcă în această perioadă a anului nu prea sunt vânzări. Noi facem doar sucuri fresh și cafea, iar în prima parte a zilei se vând maximum zece pahare de băutură. Seara, vânzările cresc. La moment, nici nu ne permitem să creștem salariile, iarăși din cauza venitului scăzut.

– Care vor fi noutățile proiectului tău? Cu ce vei atrage clienții?
– De Crăciun vrem să facem o promoție neobișnuită pentru R. Moldova. Vom urma exemplul european, care se manifestă prin posibilitatea de cumpărare a unei cafele, drept cadou sau donație, pentru cineva care nu-și permite să o achite. De altfel, vom comercializa, ulterior, și vestitele muffins-uri și chocolate cookies americane. Fetelor le plac aceste idei.

  Irina: „La nivel cultural, în R. Moldova sunt foarte multe stereotipuri medievale. Oamenilor le este frică să adopte copii, ei se conduc după proverbul „sângele apă nu se face”. Eu am renunțat la ideea de a lupta cu sistemul, eu nu-l pot schimba. Pot, însă, să le acordăm oportunități, căci ele lipsesc cel mai mult”.