„O semnăm, dar o dăm anonimă”

Însă asta nu m-a împiedicat niciodată să am tot respectul pentru familia regală din România. Fiindcă atitudinea faţă de o casă regală ţine de educaţia şi cultura unui popor. Astfel, vă spun cu toată sinceritatea, că am salutat toate articolele colegilor mei jurnalişti, care au criticat huiduiala şi ruşinea de la monumentul lui Ştefan.

Intenţionam să nu mai scriu şi eu, având în vedere că în mai puţin de 24 de ore de la jegosul incident, s-a scris mult şi s-a scris bine. Însă am revenit la dorinţa de a scrie, după ce am citit un articol pe www.bloguvern.md. Ca toate textele fie prea îndrăzneţe, fie prea prost scrise, nici acesta nu e semnat. Din echipa celor de la bloguvern fac parte mulţi tineri valoroşi şi faini, aşa că mă gândesc că nu ei au scris textul, şi nu vreau să acuz întreaga echipă.

Textul respectiv vine să îi pună la punct pe toţi cei care s-au arătat jigniţi că poliţia nu a asigurat o pază minimă sau pe cei care cred că gestul celor 8 moldovenişti ne-au făcut de ruşine pe toţi. Elaborat pe şapte puncte, nu le voi reda din lipsă de spaţiu, articolul are pretenţia de a explica legalitatea incidentului, lipsa justificată a pazei, prezenţa justificată a pazei la vizita oficială a patriarhului Kiril şi la cea neoficială a lui Rogozin.

Iată cum începe acest text: „Ieri, doi reprezentanți ai familiei regale (abdicate) a României …”. Pentru un blog care se vrea al guvernului chiar şi începutul te lasă mască. Nu există familii abdicate, oameni buni. Fiindcă deşi orice sistem monarhic are o casă regală, tronul e deţinut de un singur reprezentant. De aici şi cuvântul monarh din limba greacă: μόνος „singur" și ἄρχων; „conducător". Mă văd nevoită să subliniez că regele Mihai al României a abdicat, în calitate de monos arhon, nu familia regală e abdicată. (Această observaţie o fac ca să înţelegeţi cu câtă seriozitate s-a scris articolul în cauză.) Din această pricină, familia regală, chiar şi atunci când nu se află la putere nu îşi pierde titulatura.
„Situația penibilă generată a făcut mai mulți comentatori să se vaicăre în public… „se spune mai departe, cu maximă ironie la adresa jurnaliştilor. Nu mă pot abţine să nu remarc că verbul a văicări, la conjunctiv e să (se) văicărească. Aşa că, legitim mă întreb, cel care a scris articolul cunoaşte legislaţia în vigoare la fel de bine ca gramatica limbii române?

Că lui Rogozin i s-a asigurat pază la cerere, iar pentru principii români nu s-a formulat o atare cerere, nu mai comentez. Nu vreau să îmi spun părerea nici despre acel angajat MAI, care la câţiva metri asista nepăsător în vreme ce cei opt bâci, că nu le pot spune altfel, s-au postat între monumentul lui Ştefan şi principii români. Au mai luat oamenii şi bătaie prin Chişinău sub ochii poliţiei, aşa că nu trebuie să ne mire că avem cuiere de uniforme şi nu poliţişti cu simţ civic.

Vreau doar să amintesc şi de finalul acestui articol: „S-a făcut Moldova de rîs în fața Europei? Nu, majoritatea covîrșitoare a europenilor nu vor auzi despre acest caz.” Concluzia: pot să îmi folosesc balconul pe post de veceu, fiindcă deşi vecinii văd şi sunt deranjaţi, nu au de ce să se simtă jenaţi de vreme ce despre acest lucru nu va afla tot Chişinăul, ci doar ei, sub nasul cărora se întâmplă. Ar trebui să le fie ruşine că legislaţia sau nepăsarea altora îmi permite să fac acest lucru? Nu, că ei nu sunt majoritatea covârşitoare. Sau se vor simţi jenaţi că în ţara lor, în oraşul lor, e posibil să se întâmple aşa ceva?

În urma lecturării acelui articol am înţeles un singur lucru. Maturitatea ne ocoleşte. Nu avem simţul răspunderii. Nu încercăm să acceptăm o gafă, ci, cu riscul de a jigni o dată în plus opinia publică, ne căutăm scuze. Nuuuu, MAI nu e vinovat, nuuuuu, nu ne ruşinăm, nuuuu, nu va afla toată Europa! Facem pariu?! Va afla, a aflat deja, iar justificarea penibilă de pe bloguvern ne-a mai tras o palmă peste obraz. Că – nu-i aşa? – comentatorii (jurnaliştii) au început să se „vaicăre” în public, în timp ce noi ne-am… scărpinat tot… în public.

P. S. Vă asigur că atunci când Ştefan cel Mare, membru al unei case domneşti înlăturate de la putere de către Aron Petru, s-a dus la vărul său, Vlad Ţepeş, dacă românii l-ar fi huiduit pe Ştefan trimiţându-l peste Prut, Vlăduţ nu s-ar fi sfiit să-i atârne în ţeapă pe „românişti” ca să arate cinstea cuvenită unui os de domn.

P.S.S. Ne cerem scuze de la Alteţele lor Regale, ne e ruşine că nu am reuşit în două decenii să scăpăm de comunişti şi de mentalitatea comunistă. Primirea lor la monumentul lui Ştefan e o manifestare a unui comportament ce, sub un chip sau altul, continuă să ne umilească şi să ne însoţească în fiecare zi.