OAMENII MOLDOVEI: „Dacă se întâmpla ceva cu avioanele la care lucram, eu eram cea vinovată și riscam să fac închisoare”

Ei nu sunt subiect de titluri bombastice în presă, dar asta nu înseamnă că nu au nimic de spus. Așadar, continuăm rubrica dedicată oamenilor de rând și gândurilor ce-i frământă.

Veronica, 68 de ani

„Am lucrat în Rusia, la o fabrică de avioane. Le asamblam cap-coadă, nu-mi amintesc marca lor. Eu mă bucur că țin minte cum mă cheamă, d-apoi ce fel de avioane mai erau acelea… Noi nu construiam avioane noi, ci le restauram pe cele folosite. Bărbații le desfăceau, iar noi, femeile, uneam elementele înapoi, cu un lipici, AK-20 se numea. Tare toxic mai era, din cauza lui și am probleme cu inima. Când m-au primit la lucru acolo, mi-au spus că timp de cinci ani nu am voie să plec din Rusia. Dacă se întâmpla ceva cu avioanele la care lucram, eu eram cea vinovată și riscam să fac închisoare. De aceea nu lăsam nicio responsabilitate serioasă pe fetele pe care le aveam în subordine. Am lucrat doi ani acolo, dar din cauza mediului extrem de toxic, medicul mi-a interzis să continui munca acolo.”

„Am lucrat și în construcții, până am primit apartament. Apoi m-am mutat la fabrica de împletit, din Chișinău. Făceam hăinuțe pentru copii și pentru maturi. Apoi am lucrat la o policlinică. Am încercat toate meseriile posibile. Ce să-i faci?”

„Fiul a decedat în 2008, soțul – doi ani în urmă… și eu am rămas singură-singurică. Am o pensie de 1000 de lei, dar numai gazul iarna mă costă 2000 de lei. Sunt nevoită să împrumut, dar nu oricine vrea să-mi dea bani… Dar, iarăși, spun bogdaproste lui Dumnezeu că mă ține pe picioare. Nu vreau să cad, fiindcă n-are cine să mă caute… Viața îi foarte grea, mai ales acum, când totul s-a scumpit”.