Opinii și Editoriale

Obama vs Filat sau jocuri iresponsabile la vârf

…din păcate, ne convingem că alta, cu totul alta, este logica „făinii politice” care se macină pe malurile Bâcului. Nici nu se sfârşise încă luna de miere a AIE-2 că a şi fost fluierat startul unui nou sezon de mardeală politică moldovenească. Cred că ne mai amintim acele seri penibile când Lupu, Ghimpu şi Filat la trei televiziuni diferite, în acelaşi timp, îşi transmiteau subtil „mesaje” unul altuia şi se înghimpau (la fel de subtil) reciproc. Să remarcăm că în trei, ca lideri ai noii Alianţe, aceştia aşa şi nu s-au mai întâlnit şi n-au apărut în faţa publicului.

Intriga (mocnindă) a săptămânii trecute a constituit-o şuşoteala despre o posibilă nouă alianţă dintre PCRM şi PLDM. (Au apărut primele speculaţii, îngrijorări şi, cum se practică la noi, „îndemnuri” ca să salvăm sufletele rătăcite ale politicienilor. Pe un blog ni se sugerează chiar să „intervenim” în virtutea faptului că venirea la putere a lui Filat (PLDM) a fost „posibilă doar eforturilor extraordinare ale trioului mediatic Val Butnaru („Jurnal de Chişinău”), Constantin Tănase (TIMPUL) şi Veaceslav Tâbuleac („Vocea Basarabiei”), care au girat pentru Filat în fata tineretului şi intelectualităţii naţionale şi au făcut posibil fenomenul politic „Filat – politician proeuropean şi proromânesc”. Dar să trecem la factologie.) Şi V. Voronin, şi V. Filat au recunoscut că au avut mai multe întâlniri în cadrul cărora s-au discutat „probleme de politică internă şi externă”. Apropo, despre faptul că V. Filat se întâlneşte regulat cu V. Voronin s-a vorbit (tot în şoaptă) şi în perioada negocierilor privind constituirea AIE-1. De data aceasta însă s-a mers prea departe, fapt ce l-a determinat pe raportorul pentru Acordul de Asociere RM-UE din partea Parlamentului European, Graham Watson, să declare pentru publicaţia britanică „People’s Republic of South Devon” următoarele: „Mă tem că Vlad Filat este tentat să-i readucă pe comunişti la guvernare, gest ce nu va putea fi înţeles la Bruxelles". Surprinzător, dar această declaraţie, care e o adevărată „bombă”, a trecut oarecum neobservată şi necomentată la nivel oficial. Ba mai mult, nu a deranjat pe nimeni, cu mici excepţii, la nivelul societăţii civile. Motivul este simplu: în ultimii doi ani, opinia publică s-a obişnuit cu faptul că de la politicienii noştri te poţi aştepta, ierte-mi-se expresia, la orice porcării. Şi apoi, de ce, mă rog, ne-ar şoca o alianţă dintre PLDM-PCRM? Nu avem parcă precedente la acest capitol al „monstruoaselor coaliţii”?

N-am să dau curs îndemnului bloggerului citat ca să-l îndemn pe V. Filat la „rezonabilitate” politică. Nu-l întreb pe premierul V. Filat nici despre aceea de ce nu discută problemele de „politică internă şi externa” cu colegii de coaliţie care l-au numit premier (Lupu, Ghimpu), dar anume cu cel fără de care a vrut să construiască o Moldovă proeuropeană când s-a lansat în politică. (Vă amintiţi lozinca „Moldova fără Voronin, Moldova fără comunişti”?) Nu-l voi întreba, deoarece am motive foarte întemeiate să cred că V. Filat trişează şi nu are de gând să facă coaliţie cu comuniştii. Şi apoi, nimic nu indică asupra faptului că o asemenea coaliţie ar fi posibilă. Cel mai probabil, V. Filat încearcă să facă uz de aceeaşi strategie pe care a folosit-o PD în procesul de creare a AIE-2, când negocia la două capete de masă, cu ambele părţi. V. Filat (împreună cu Voronin) încearcă să creeze (pentru Lupu şi Ghimpu) iluzia alternativei unei guvernări cu comuniştii. Pentru ca această impresie să fie una realistă, PCRM a renunţat la acuzaţiile dure din presa sa împotriva lui Filat, iar PLDM a devenit destul de duios în relaţia sa cu comuniştii. Pentru mai multă credibilitate, presa comunistă l-a transformat pe V. Filat dintr-un odios „rege al contrabandiştilor” într-un agreabil „politician matur şi serios”.

Dacă nu ne lăsăm furaţi de jocul acestor doi, nu putem să nu observăm că de fapt – repet! – asistăm la o „şedinţă” de manipulare ordinară care are ca scop crearea iluziei că PLDM ar putea crea o coaliţie cu PCRM. De altfel, acesta de fapt este şi motivul pentru care presa a aflat despre „relaţia PLDM-PCRM”. Prin urmare, şi presa este manipulată deoarece, dacă Filat ar fi vrut ca întâlnirea sa cu Voronin să rămână secretă, presa niciodată nu ar fi aflat despre ea. Cu siguranţă că nici Voronin şi nici Filat n-ar fi recunoscut existenţa unor contacte între ei. În acest context, este legitimă întrebarea: care este scopul acestei manipulări, de ce mai are nevoie Filat din moment ce deţine funcţia de premier, iar partidul său este cel mai important partid din arcul guvernamental?

La această întrebare există câteva posibile răspunsuri:
1. Odată cu alegerea preşedintelui ţării, poziţia lui V. Filat devine una foarte vulnerabilă. Cunoscând bine moravurile politicienilor noştri, Filat nu poate exclude riscul (pentru el personal) unei înţelegeri separate între PD, PL şi PCRM în scopul demiterii sale din funcţia de premier. Anume împotriva unei asemenea evoluţii Filat încearcă să se protejeze, făcând un soi de pact tacit cu (diavolul) comuniştii în vederea promovării unui candidat neafiliat politic, agreat (şi) de comunişti.
2. Nu trebuie să excludem nici ipoteza că Filat îşi doreşte în continuare funcţia de şef al statului. Să ne amintim în acest context de declaraţia premierului Filat făcută pe 13 aprilie 2010 în cadrul emisiunii „Fabrika” la „Publika TV” când, fiind întrebat pentru cine va vota la alegerile prezidenţiale, el a răspuns: „Eu voi vota pentru Vlad Filat, pentru că am cea mai mare încredere în acest politician”. Asemenea declaraţii le face doar un om cu ambiţii serioase la preşedinţie.

În situaţia dată, indiferent de jocurile pe care le fac Filat, Voronin, Lupu şi Ghimpu, sunt convins că există soluţii pentru alegerea şefului statului. Unitatea internă a AIE-2 este cel mai convingător argument pentru PCRM de a vota pentru candidatul acesteia la preşedinţia statului. Dacă comuniştii ar fi convinşi că toţi liderii AIE-2 sunt „beton” şi doresc cu adevărat votarea sefului, ei l-ar fi votat pe M. Lupu cu toate animozităţile şi ura pe care le nutresc faţă de el. Să facem o paralelă cu anul 2005: dacă atunci PPCD, PD şi PSL ar fi aflat că însuşi PCRM nu-l doreşte preşedinte pe Voronin, în mod sigur că nu l-ar fi votat. Aşadar, comuniştii se ţin atât de tare pe poziţii şi declară că nu-l vor vota nici morţi pe Lupu deoarece cunosc foarte bine slăbiciunile AIE-2, ştiu cât de adânci sunt contradicţiile interne dintre liderii Alianţei şi cât de mari şi de divergente sunt interesele, ambiţiile şi orgoliile acestora. Lup bătrân, Voronin cunoaşte mai bine decât alţii cât de mare este rânza politicienilor moldoveni din ultimul val, el a înţeles foarte clar acest lucru în 1999 când democraţii din ADR s-au măcelărit până la ultimul şi întreaga putere a căzut pară mălăiaţă la picioarele lui Nătăfleaţă (bătrânului general). Cam asta doreşte Voronin să obţină şi acum.

Liderii AIE-2 trebuie să realizeze clar şi univoc un lucru: mardeala politică din interiorul AIE-2 riscă să spulbere definitiv încrederea societăţii în partidele necomuniste, la fel cum s-a întâmplat la finele anilor ’90. Există deja semnale alarmante în acest sens. Au trecut doi ani de hărţuieli urâte între partidele care au promis schimbarea, dar schimbarea nu se produce şi nimic nu se mişca din loc! În mod normal, presa independentă nu mai poate fi aliatul necondiţionat al AIE-2, ba mai mult, ar fi o eroare fatală din partea ei dacă ar încerca să „apere Alianţa de comunişti”. Ce trebuie să se mai întâmple, a câta oară trebuie să mai călcăm pe greblă pentru a înţelege că „tactica” de a-i folosi pe comunişti împotriva oponenţilor interni (de data aceasta din AIE-2) nu-i consolidează decât pe comunişti şi subţiază rândurile electoratului democrat?

Oare chiar am uitat cu ce s-a terminat această „tactică” pe 25 februarie 2001?
 

Puteţi urmări ştirile Timpul.md şi pe Google News!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.