Ocupanții ruși au mutat din Herson în Rusia rămășițele prințului Grigori Potemkin, comandantul militar care a cucerit Crimeea în secolul XVIII
Oficiali pro-ruși au declarat că au mutat oasele faimosului comandant rus din secolul XVIII, Grigori Potemkin, din orașul ucrainean Herson. Acestea au fost luate din Catedrala Sf. Ecaterina și mutate peste râul Nipro și mai departe în teritoriul controlat de Rusia, împreună cu o statuie a liderului militar, a declarat guvernatorul regiunii, Vladimir Saldo, pentru un post de televiziune din Crimeea, notează CNN și Observatornews.
„Am mutat rămășițele Alteței sale Serene Prințul Potemkin din Biserica Sf. Ecaterina și monumentul său pe malul stâng (n.r. Al Niprului)”, a declarat Vladimir Saldo, potrivit agenției ruse de presă RIA Novosti.
Pe lângă rămășițele prințului și monumentele comandantului naval Fiodor Ușakov și comandanților Alexander Suvorov și Vasili Margelov au fost, de asemenea, scoase din biserică și duse într-o locație nedezvăluită, a spus Saldo. Relicvele vor fi returnate atunci când orașul va fi mai sigur, a adăugat el.
Prințul Potemkin, un element central al propagandei ruse în Crimeea
Prințul Grigori Potemkin a fost un om de stat rus din secolul XVIII, general de armată, favorit și consilier al împărătesei Ecaterina cea mare. Numele său a apărut de câteva ori în discursul Kremlinului de la începutul războiului. Cel mai recent, în discursul său de la ceremonia de anexare a unor noi teritorii, Putin l-a menționat pe Potemkin ca fiind unul dintre fondatorii noilor orașe din partea de est a Ucrainei, referindu-se la teritoriu ca Novorossia (Noua Rusie).
În propaganda oficială se explică faptul că că Potemkin se află în spatele planului de cucerire a Crimeei, care a fost anexată pentru prima dată de Rusia în 1783, ca urmare a unui acord de pace cu Imperiul Otoman. Ulterior, i s-a acordat gradul de mareșal și a fondat orașul Sevastopol în Crimeea, devenind principala bază navală rusă de la Marea Neagră. Noua flotă construită de Potemkin la Marea Neagră a jucat un rol important în succesul Rusiei în cel de-al doilea război turc din 1768-1774.
În Rusia, numele lui Potemkin este cel mai frecvent asociat cu ”satele lui Potemkin”, un termen folosit pentru a vorbi despre încercările de a crea o aparența bunăstării. Istoricii au infirmat de-a lungul timpul poveștile care au stat la baza acestei expresii, dar ea a reușit să intre și să rămână în limbajul de zi cu zi al rușilor.