Actualitate

Oficial european: Republica Moldova poate miza pe susținerea deplină a UE în modernizarea țării

 Discuţiile dintre oficiali s-au axat pe evoluţiile interne din Republica Moldova, inclusiv principalele realizări obţinute în implementarea prevederilor Acordului de Asociere, precum şi ale Agendei de Asociere pentru 2017-2019. În context, părțile au salutat deciziile de acordare a asistenței macrofinanciare și a suportului bugetar țării noastre.

„Semnarea Acordului privind asistența macrofinanciară și decizia de alocare a suportului bugetar sunt semnale pozitive pentru cetățenii Republicii Moldova. Până la sfârșitul anului curent vor fi îndeplinite toate condiționalitățile pentru alocarea primei tranșe din asistența macrofinanciară", a menționat Pavel Filip.

De asemenea, părţile s-au referit şi la modalităţile de dezvoltare a cooperării în cadrul Parteneriatului Estic, inclusiv prin consolidarea cooperării în contracararea ameninţărilor de tip hibrid, dar şi a participării în cadrul misiunilor UE de gestionare a crizelor.

În cadrul dialogului a fost abordat şi subiectul reintegrării Republicii Moldova. Pavel Filip s-a referit la progresele atinse în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, menţionând că interesele populaţiei şi ale agenţilor economici din regiune sunt esenţiale pentru Executiv. În context, Federica Mogherini a spus că UE susține pe deplin procesele pozitive care au loc pe dimensiunea reglementării transnistrene și s-a arătat optimistă în preajma reuniunii în formatul 5+2 de la Viena, programată pentru săptămâna viitoare.

Totodată, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, a asigurat Republica Moldova de toată susținerea în modernizarea țării. "Obiectivul nostru primar este să ajutăm Republica Moldova să traverseze perioada complicată prin care trece, să consolideze rezultatele reformelor, în special în domeniul justiției, al combaterii corupției și în sectorul audiovizual", a menționat oficialul european.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *