Internațional

Olaf Scholz susține că Germania oferă cel mai mare ajutor Ucrainei dintre toate ţările din UE

Joi, cancelarul german, Olaf Scholz a evidenţiat sprijinul Germaniei pentru Ucraina, la sosirea la summitul UE de la Bruxelles, potrivit DPA.

Dintre ţările din Uniunea Europeană, Germania oferă Ucrainei „cel mai mare sprijin financiar şi umanitar, dar şi cel mai concret sprijin în privinţa livrărilor de arme”, a declarat el.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski participă în aceste momente la reuniunea liderilor din UE ca invitat şi susţine un discurs în Parlamentul European (PE).

Această reuniune este o ocazie „de a transmite încă un semnal de unitate, de solidaritate, şi de a arăta că ne vom continua sprijinul pentru Ucraina pentru a-şi apăra independenţa şi integritatea atât timp cât este nevoie”, a declarat Scholz.

Miercuri, 8 februarie, cancelarul german a criticat competiţia publică între unele ţări pentru livrarea cât mai multor arme Ucrainei, în cel mai scurt timp posibil.

Scholz a declarat că această situaţie este dăunătoare pentru unitatea aliaţilor. „Menţinem şi întărim această coeziune pregătind mai întâi deciziile în mod confidenţial şi comunicându-le abia după aceea”, a declarat el în Bundestag, camera inferioară a parlamentului federal.

De asemenea, el a menţionat cooperarea sa cu preşedintele SUA, Joe Biden, la furnizarea de tancuri pentru Ucraina.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

1 comentariu

  1. Parsiv si nesimtit neamtul. Pt ca Germania se afla la baza invaziei Rusiei in Ucraina. Madam Merkel l-a incurajat pe Putin sa faca asta, Germania a fost principalul beneficiar al gazului rusesc pe care l-a cumparat foarte ieftin, alimentand masina de razboi rusa. Insusi Olaf Scholz facea afaceri cu Rusia pana sa devina caneclar. Mare tupeu la Germania sa se dea acum de ajutor, cand ea a provocat razboiul !

Dă-i un răspuns lui mama Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *