Există și reversul acestui aforism, „Homo sacra res homini”, adică omul este un lucru sacru pentru om. Din păcate, însă, sentimentele dintre oameni, dacă nu sunt sacre sau cel puțin prietenești, în limbaj modern, atunci sunt foarte îndoielnice. Oare de ce omul nu ar putea fi cu adevărat scump pentru cel de aproape și acest sentiment să dăinuie? Nu cumva turbulențele vremurilor noastre au lăsat loc unui război al tuturor împotriva tuturor?
Într-o discuție cu mai mulți adolescenți despre violență și răutate, ca puteri de apărare, nu de luptă sau competiție, aceștia îmi spuneau că omul medieval, mai puternic fizic, era mai blând la suflet. Pentru că se ținea de niște reguli, pe care le respecta turma. Oricât de mult încercam să-i contrazic cu argumentele mele, că eroismul oamenilor de altădată se datora celor două jumătăți intrinseci în el, de om-zeu, tinerii văd în omul contemporan un barbar cu chip uman. Explicațiile acestora erau inspirate chiar din relațiile lor de gașcă, de prietenie, de colegialitate sau de alte interese. Dacă omul de cândva, chiar și în cele mai crunte bătălii, respecta normele morale: onoarea, lupta fără pată, adică o bătălie cinstită și între adversari, aceste manifestări nu mai sunt astăzi o conștiință a gândirii umane. Și asta se întâmplă de când normalitatea a devenit atât de vulnerabilă, încât omul care mai păstrează în el bunul simț este un deviant într-o societate cinică. Citeam undeva că o firmă a produs haine cu inscripția „Refuz normalitatea”, deși a fi altfel nu înseamnă a ieși din normalitate.
Nimic nu este mai periculos decât războiul care se poartă astăzi între oameni, care nu se manifestă prin arme, dar prin ura viscerală față de celălalt, sau și mai rău – prin indiferență. Pentru ca răul să nu ne asalteze, avem nevoie de mai multă solidaritate între școală, bibliotecă, biserică, așa încât acestea să promoveze cu adevărat o educație elitistă. O educație aleasă este o formă a iubirii, iar cei care au ajuns la iubire nu mai au nevoie de reguli.
Trăind într-o permanentă revoluție cu noi înșine sau unii cu alții, lăsăm să se strecoare pe lângă noi răul, pe care nici nu ne dăm seama că îl transmitem apoi altora. Iar o societate ce nu se racordează la sursele care o alimentează din bine se lasă condusă de mediocritate. Din păcate, R. Moldova pare a fi cel mai potrivit exemplu în acest caz.
Opinie de Silvia Strătilă
