Valentin Mândâcanu este cunoscut de către toată lumea, înainte de toate, ca un luptător înflăcărat pentru limba română şi revenirea la alfabetul latin. În 1988, el a publicat în revista „Nistru” eseul „Veşmântul fiinţei noastre”, care a avut o largă rezonanţă şi a declanşat o adevărată mişcare socială pentru revenirea la grafia latină.
Născut pe 27 iulie 1930, în comuna Mihăileni, judeţul Bălţi, fiul lui Roman Mândâcanu, directorul şcolii unde a învăţat lingvistul de notorietate mondială Eugen Coşeriu, absolvă trei clase la Liceul „Ion Creangă” din Bălţi, după care, în 1944, se refugiază cu părinţii peste Prut, la Craiova. După absolvirea Institutului Pedagogic din Chişinău, devine profesor la Şcoala Pedagogică din Călăraşi. În 1966 este angajat redactor-stilizator la revista „Moldova”.
A debutat editorial cu volumul „Exprimarea corectă” (1967). Mai târziu a activat în calitate de traducător la Agenţia Telegrafică a Moldovei (ATEM), apoi, în cea de colaborator la „Enciclopedia sovietică moldovenească (1979), de unde a fost concediat, fiind învinuit de „românizarea” limbii. Volumul său „Cuvântul potrivit la locul potrivit” (1979, 1987) s-a dovedit extrem de oportun în munca de promovare şi cultivare a limbii române în Basarabia. A mai editat cărţile „Între acasă şi acasă” (2000) şi „Spărturi în gheaţa tăcerii” (2008). În calitatea sa de deputat în primul Parlament al R. Moldova, a votat pentru independenţa ţării. Cu ocazia zilei de naştere, TIMPUL îi doreşte multă-multă sănătate şi noi succese în activitate.
