Istorie

Op-Ed. Alexandru al II-lea sau imposibilul armistiţiu

La două decenii de la profetica vizită a Marchizului de Custine Imperiul Rus era traversat de un  moment al întrebărilor şi al schimbărilor dramatice.  Fusese nevoie de dezastrul  din Războiul Crimeei ca întreg edificiul cazon al lui Nicolae I să se dezvăluie drept ceea ce era cu adevărat: un domeniu  subdevoltat al autocraţiei, incapabil să reziste provocărilor unui secol pe care părea că nu îl înţelege.

Reculul strategic oferea, deloc paradoxal, ocazia unei reinventări. Iar epoca lui Alexandru al II-lea a fost, în tumultul ei paradoxal, un punct de inflexiune al istoriei Rusiei. Acum,  mai mult ca în alte ocazii ale parcursului  ei, autocraţia ar fi putut evolua, dacă nu în direcţia constituţionalizării, cel puţin pe linia unei temperări a arbitrariului prin domnia legii. Rusia ar fi putut fi altfel, dar nu a fost să fie. Vastul experiment de acum nu a făcut decât să accelereze tendinţele  care  au dat naştere fatalului an 1917. Represiunii statale îi răspunde fervoarea radicalismului. Din  ruinele  Imperiului se ridică  viitorul lui Lenin, Stalin şi Putin.

Dezgheţul

          Ceea ce domnia lui Alexandru al II-lea ilustrează este imposibilitatea  de a încheia un armistiţiu de durată între statul imperial şi societatea peste care domneşte. Fantoma decembriştilor îi bântuie pe cei ce conduc Rusia. În absenţa unui elan reformator,  o revoluţie sângeroasă ar putea izbucni. Temelia Rusiei de la 1856 este una  putredă.

          Iar acest armistiţiu  pe care Rusia oficială încearcă să îl formuleze acum se intemeiază pe asumarea schimbării graduale şi prudente ca alternativă la încremenire, pe de o parte, şi la anarhia revoluţionară, pe de altă parte. Ambiţia este una fără precedent in termenii istoriei Rusiei: aceea de a elimina, fie şi parţial, despotismul şi de a organiza un stat care să se supună legilor, iar nu capriciului patrimonial.

           Chestiunea iobăgiei nu poate fi separată de acest bloc  al dilemelor ruse. Iobăgia înseamnă, înainte de toate, brutalitate, barbarie şi izolare. Ea marchează, dramatic, linia de graniţă dintre două lumi. De la textele lui Radişcev la schiţele lui Turgheniev,   acest rău a fost indicat ca sursa ultimă a tragediei ruse.  Iar emanciparea oferită de Alexandru al II-lea este, în pofida limitelor  ei, un uriaş efort de eliberare din servitute. Contemporană cu Războiul de Secesiune american, emanciparea ţăranilor  nu îşi atinge, însă, scopul final: transformarea fostlui iobag în subiect autonom. Rusia imperială eşuează acolo unde alte state reuşesc. Ea nu poate antrena cu adevărat populaţia rurală în curentul modernizării. Obştea durează şi, o dată cu ea, acest reflex mesianic care va triumfa la 1917. Impasul de acum nu poate fi depăşit niciodată.

          Reformele lui Alexandru al II-lea pot fi privite ca o tentativă  de domesticire parţială a  statului arbitrar şi atotputernic. Dacă  emanciparea ţăranilor este răspunsul la provocarea sclaviei seculare, legile din domeniul justiţiei şi  autonomiei locale sunt cele mai îndrăzneţe şi vizionare:  prin ele Rusia lui Alexandru al II-lea  îşi propune să asimileze, incomplet şi ezitant, principiile domniei legii.  Curţile cu juri, avocaţii, consiliile locale, medicina rurală,  societăţile agronomice se nasc pe acest fundal de glasnost  imperial. Asemeni  lui Gorbaciov, ţarul are viziunea unei sinteze imposibile, aceea dintre autocraţie şi  statul de drept. Asemeni lui Gorbaciov, el va eşua pe acest drum dramatic al concilierii contradicţiilor.

            Reformele imperiale sunt apogeul unui liberalism rus ce crede în posibilitatea evitării cataclismelor prin schimbarea controlată. Statul se întâlneşte ,pe acest teren al modernizării, cu o parte dintre opozanţii săi. Conversaţia  dintre Herzen şi autoritatea imperială este semnul   dezgheţului care nu va dura. Relaxarea cenzurii este un alt simptom al căutării păcii interne. Embrionul acestei Rusii care nu a fost să fie este de căutat în aceşti ani ai promisiunilor generoase.

           Însă armistiţiul  nu durează şi el nu poate dura pentru că  liberalismul statal al imperiului nu poate  domestici forţele  radicalismului animat de intelighenţia socializantă. Reformele lui Alexandru al II-lea grăbesc maturizarea  violenţei  teroriste.  Schmbarea  oferită de stat este, pentru   opozanţii regimului, incompletă şi înşelătoare. Maximalismul revoluţionar  previne orice pace autentică. Contestarea autorităţii este din ce în ce mai  vehementă.

          Căci epoca lui Alexandru al II-lea nu este doar aceea a reformelor, ci şi vremea în care , de la Neceaev la Cernîşevski, o generaţie de  radicali pregăteşte terenul pentru amoralismul leninist.  Tensiunea dintre stat şi  oponenţii săi nu mai poate fi ignorată, iar autoritatea oscilează între represiune şi concesii  tactice.

          Natura incompletă  a  politicilor reformatoare hrăneşte energia radicalismului rus. Mesianismul revoluţionar este pregătit să accepte teroarea şi asasinatul ca strategii ale eliberării naţiunii. Lupta se duce cu bombe şi conspiraţii :  Alexandru al II-lea va fi el însuşi nimicit de această maşinărie infernală. Moartea sa se petrece în preajma unei posibile  reamenajări constituţionale, una care ar fi permis, poate, Rusiei să urmeze un alt drum.

          Căci asasinarea lui Alexandru al II-lea lasă loc revigorării ideii autocratice. Urmaşul la tron nu are nimic din pragmatismul predecesorului său.   Represiunea poliţienească este singura linie oficială.  De acum, până la 1917, nici un alt armistiţiu nu va putea fi imaginat. Monarhia limitată de după 1905 îşi datorează eşecul obstinaţiei  lui  Nicolae al II-lea: statul ţarist patrimonial este moştenirea lui sacră.

           Ar fi putut fi Rusia altfel?  Tentativa ratată din epoca lui Alexandru al II-lea indică posibila  alternativă la încremenire, despotism şi radicalism revoluţionar.  Ceea ce a triumfat, in ordine istorică, este  Rusia lui  Stalin şi Putin: agresivitatea,imperialismul şi  represiunea sufocă naţiunea,rămasă captivă  propriilor himere   mesianice.         

Ioan Stanomir


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.