Op-Ed. Șor este cel care a preluat de la Dodon funcția trădătorului de țară

Noua funcție nu este străină naturii lui Ilan Șor. Trădare a comis și atunci, în anii 2013 – 2014, când împletea ghidat de Filat și acoperit de Leancă scheme de golire a trezoreriei naționale de miliardele noastre ori sufla vânt pustiitor peste Banca de Economii. Acea trădare era însă una nevinovată, am putea spune, comparativ cu ceea ce are de făcut acum. În epocă, Șor a trădat un lucru de fleac. Adevărat că avea o denumire pompoasă – interesul public. Trădarea acestuia era ușor de combătut cu argumentul că atât Filat, Leancă, iar mai apoi Plahotniuc și Dodon, pentru care a lucrat, erau și ei persoane publice, unii chiar vajnici demnitari. Interes public, persoană publică… Cât e ca un biet tâlhar, angajat să presteze servicii ce țin de specificul meseriei lui și neavizat în finețurile politicii mari să confunde definițiile.

Sincer vorbind, interesul public l-a lăsat pe Șor invariabil rece, pe când interesul hoțesc al persoanei publice îi suna mult mai familial. S-a lipit mai strâns de aceștia: l-a uns mulțumitor pe Lucinschi (protectorul tatălui său) cu acțiuni și conturi bucșite -„cadouri” – la băncile la care avea treabă; s-a purtat „cuminte” cu taica-Voronin și mai ales cu feciorul – mare „businessman” al acestuia, pe vremea regimului respectiv; s-a strecurat apoi tiptil sub mâna lui Filat, când veni vremea „înverzirii” politice a Republicii Moldova.

Pe acesta l-a folosit cu deplină maturitate a escrocului pregătit de un salto mortale riscant, dar ademenitor în caz de reușită: cel al accederii sub acoperirea politicului. Nu fiecăruia îi reușește trucul. Mulți aspiranți o termină încă în faza incipientă, ridicați în țeapa furcilor caudine ale sistemului democratic de filtrare, dacă acesta lucrează. Lui Șor i-a reușit mișcarea grație faptului că filtrele erau deja serios deteriorate de un înaintaș în meseria de escroc, Vlad Filat, la care se angajase și care devenise deja prim-ministru. De la Filat nu a cerut funcții politice din start și a fost vizionar. S-a mulțumit să-i fie de ajutor în realizarea unui capriciu al protectorului său – Filat voia să aibă o bancă a lui proprie. Mai mult, Filat era ahtiat după modelul oligarhatului construit de Putin în Rusia – raiul escrocilor. Filat se vedea un Putin al Republicii Moldova și talentul lui Șor în materie de convertire a proprietăților statului în proprietate personală îi inspira încredere în reușita proiectului. Șor a făcut „treabă bună” în cazul „de-etatizării” Băncii de Economii, de mare succes s-a încununat operațiunea încredințată lui a golirii de miliarde a rezervelor Băncii Naționale, în plin proces de capturare se afla Aeroportul Internațional Chișinău, iar miliardele Uniunii Europene de-a gata să se reverse peste mica republică abia așteptau să fie procesate de cei doi.

Probabil că deja în acea vreme Șor o luase pe alt drum în ceea ce privește repartizarea banilor furați în pomenitele scheme, dar și relația cu stăpânul său. L-am auzit la o vreme pe Filat implorându-și sluga să-i aducă ceva băniți de cheltuială, căci riscă să nu aibă nici măcar de chiloți. Era o figură de stil în rugămintea lui Filat – bani de chiloți avea destui în offshore-uri – , dar însuși faptul că „sacul lui cu bani – Șor” trebuia rugat să-și aprovizioneze la vreme stăpânul, indica o discrepanță apărută în raporturile dintre ei. Escrocul nu e escroc adevărat dacă nu e și pragmatic: văzându-și stăpânul detronat și scos din cărți, Șor nu a ezitat să-l trădeze cu sânge rece. L-a turnat lui Plahotniuc în termenii și proporțiile dictate de acesta: „mărturiile” lui Șor trebuiau să-i ajungă pentru înfundarea în pușcărie și scoaterea definitivă din politică a concurentului său. Declarația de trădare a lui Filat i-a servit lui Șor și de cerere de intrare în custodia altui stăpân, mare escroc și acesta. În lesa lui Plahpotniuc, Șor a continuat să activeze o vreme în aceeași funcție a sacului cu bani, iar răsplata pentru marea trădare a lui Filat i-a venit lăsându-i-se deschisă portița de intrare în politică. Știindu-l apt de trădare și de oricare altă faptă mizerabilă, Plahotniuc i-a prins prevăzător de gâtul noii lui javre, pe lângă zgarda vulnerabilității politice, și lațul unei condamnări personale de șapte ani și șase luni. Apoi i-a dat drumul să zburde prin aria lui domestică, spre scârba și umilirea celeilalte javre a lui – Dodon. Relația stăpânului cu javrele a fost de la caz la caz: javrele când erau lăsate să se drepene între ele, când erau împăcate. Nevoia de a nu lăsa electoratul să o ia brambura spre dreapta i-a creat dependența de cele două javre mult mai îndemânatice în materie de manipulare-cumpărare a alegătorilor.

Lui Plahotniuc însă nu-i convenea prea marea sârguință a lui Dodon în postura pe care nu o ascundea a principalului om de influență al Moscovei. Plahotniuc vedea cum în Dodon crește și potențialul și curajul de trădare. Spre înfrânarea lui,  în fața camerelor de luat vederi a fost scos același Șor, demonstrându-i amenințător lui Dodon valiza cu care chipurile i-a adus într-o vreme mită. În prinsoarea condamnării, Șor părea mult mai sigur, dar și mai util intereselor lui Plahotniuc. Trimiterea lui Dodon pe urmele lui Filat cu ajutorul lui Șor ar fi urmat dacă viforele unor alegeri nu împrăștiau aceste gunoaie. Plahotniuc și Șor au fugit cu tot cu bani în străinătate, jinduind planuri de revanșă. Funcția trădătorului de țară pe care și-a asumat-o l-a reținut pe Dodon acasă. Promitea Moscovei să se consacre în continuare angajamentului său nerod, dar a intrat în colimatorul legii pentru faptele prea libertine din trecut. A pierdut din influență și partidul său – o adunătură de scelerați fără structură morală și brumă de inteligență. Dodon a intrat astfel în incapacitate de trădare și funcția trădătorului de țară i-a fost retrasă automat. Grăbită de războiul dezlănțuit în Ucraina, Moscova avea nevoie la Chișinău de un alt reper. Activismul bezmetic al lui Șor s-a pliat mănușă pe ceea ce urmărea să capete Moscova în regiune: un escroc pătruns în politică și devenit bandit în toată legea, plin de bani de pe urma jafurilor, înrăit pe regimul care l-a pus pe fugă, fiind dispus să facă uz de întreg arsenalul violenței de sorginte leninist-troțchistă ca să arunce Republica Moldova în haosul destabilizării sociale, iar de acolo, de ce nu?  – în cel al războiului în extindere.

Șor este cel care a preluat de la Dodon funcția trădătorului de țară și afirmația nu este una gratuită. Vacanța funcției s-a încheiat în favoarea lui încă în vară, iar recunoașterea oficială a avut loc în septembrie când o delegație a partidului său (deputații Apostolova și Jardan) au fost primiți în Duma de Stat a Federației Ruse. Rolul de garant al tranzacției din partea coloanei a cincea rusești în Republica Moldova și l-a asumat ca întotdeauna vechia șandrama comunistă, Voronin, care l-a avut în calitate de reprezentant la ceremonie pe deputatul Starîș. Semnalele, fie ele și deșuchiate, precum că la demersul PPȘ, Moscova a deschis o linie specială de import a producției agricole exclusiv din raionul Orhei, sunt de natură să arate elementelor pro-putiniste din Republica Moldova că cele două entități – Moscova agresivă și banditul Șor – au inițiat o colaborare pragmatică în conformitate cu interesul comun al celor două părți. Acesta fiind destabilizarea Republicii Moldova și crearea unui nou focar de război în regiunea de interes la nord de Odesa.

Autoritățile statului și toată lumea de bună credință din Republicii Moldova nu ar trebui să ignore semnalul și nici să lase ca o mișcare banditească să se acopere de facilitățile democratice întru a înrăi societatea. Șor este astăzi vârful de lance al unui război hibrid, deocamdată, dus de Rusia împotriva noastră, mâine însă războiul poate avea o cu totul altă turnură dacă în schimbul merelor, perelor și roșiilor virtuale din Orhei, Șor s-a înțeles cu Moscova să aibă la Chișinău trupe camuflate în protestatari, arme Kalașnikov și aruncătoare de grenade de la Tiraspol. Sunt zero procente de garanții ca merele și perele orheiene să ajungă în Rusia și sunt sute de posibiliți ca trupele și armele lui Putin să răzbată la Chișinău din zona controlată militar de peste Nistru.

Valeriu Saharneanu