ActualitateEconomie

Operatorul Tomcat Hospitality închiriază un spațiu retail de 3.600 mp la One Gallery

Operatorul Tomcat Hospitality închiriază un spațiu retail de 3.600 mp la One Gallery, imobil istoric restaurat de One United Properties, potrivit medifax.

One United Properties (BVB: ONE), principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, anunță închirierea unui spaţiu de retail cu o suprafaţă închiriabilă brută de 3.600 mp, la parterul imobilului One Gallery, plus terase şi spații de depozitare. Contractul de închiriere este semnat cu compania Tomcat Hospitality pentru a opera în cadrul One Gallery un concept modern de food market, care va adăposti peste 40 de operatori diferiţi, cu produse premium, în diverse formate integrate sub acelaşi acoperiş. Durata contractului de închiriere este de 17 ani, iar valoarea acestuia se ridică la 40,14 milioane de euro fără TVA. One United Properties desfășoară în prezent lucrări de restaurare la One Gallery, fosta fabrică Ford, pe care a aschiziționat-o în 2022 cu scopul de a o restaura și a o readuce în circuitul public, transformând-o într-o destinație înfloritoare, plină de viață și un reper de neratat pe agenda oricărui vizitator al Bucureștiului. Odată finalizate lucrările de restaurare, One Gallery se va deschide ca un spațiu retail și office, parte integrantă a dezvoltării multifuncționale One Floreasca City, completând oferta de servicii comerciale atât pentru rezidenți, cât și pentru întreaga comunitate locală. One Gallery va beneficia de 14.333 mp de spații comerciale, iar data estimată de livrare a imobilului restaurat este trimestrul al treilea din 2025.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *