Vladimir Putin a reuşit să îşi impună agenda, prin consacrarea diviziunii teritoriale a Ucrainei, acceptarea tacită a anexării Crimeeii şi oferirea unui statut de actor internaţional cvasi- statal entităţilor separatiste din Est. Toate acestea sunt semnele că proiectul de expasiune imperială continuă implacabil, hrănit de o putere autocratică şi de viziunea ideologică a unei măreţii regăsite.
Sincretismul intelectual al lui Putin este una dintre cheile de lectură ce permite înţelegerea acestei noi conduite a Rusiei. Doar aparent deconcertantă, asocierea dintre nostalgia sovietică şi cultivarea , stridentă, a unei direcţii slavofile dovedeşte capacitatea de adaptare a tiranului de la Kremlin la peisajul mentalitar schimbat al Rusiei pe care o guvernează. Ţarismul reloaded pe care îl propune Putin este şi tentativa de a plasa în prezent lecţiile unei istorii ruse a cărei memorie este încă vie. Elogiul lui Stalin se suprapune peste exploatarea unui filon mesianic- fostul ofiţer KGB este unul dintre admiratorii declaraţi şi fervenţi ai lui Alexandr Soljeninţîn.
Imperiul rus reloaded
Rusia lui Putin este, în anul de graţie 2015, mai aproape de profilul Imperiului Rus decât de Uniunea Sovietică. Din mantia sovietică a supravieţuit doar un fior de emoţie în faţa gloriei trecute şi amintirea ceasurilor în care drapelul roşu flutura deasupra Europei. Invocarea Marelui Război pentru Apărarea Patriei este un element din această scenografie elaborată, menită să menţină treaz un ethos expansionist. Prăbuşirea universalismului marxist- leninist a lăsat un loc liber pe care autocraţia lui Putin l-a ocupat, simbolic, prin vehicularea unui discurs ce uneşte accentul pe unicitatea rusă şi pe necesitatea apărării ţării impotriva unui inamic ubicuu. Este, în cele din urmă, o formulă apropiată de cea imaginată de Uvarov, în deceniul patru al secolului XIX, autocraţie, ortodoxie, naţionalitate.
Continuitatea imperială este evidentă şi la nivelul lecturii pe care Imperiul reconstituit o dă relaţiei întreţinute cu statul şi cu naţiunea ucraineană. De la ţari, Putin şi Rusia sa moştenesc un complex velikorus de superioritate şi de agresivitate culturală. Existenţa unui stat ucrainian independent, apropiat de Occident, contrazice una dintre axiomele pe care se întemeiază Imperiul Rus, de la finele secolului al XVIII-lea. Revendicarea, pentru Rusia, a succesiunii statului Kievean, insistenţa pe natura artificială a Ucrainei nu sunt accidente, ci simptomele abordării imperiale panruse, ce acordă preeminenţă ideii unei Rusii unice şi indivizibile. Vladimir Putin gândeşte în termenii la care recurgeau şi oficialii ruşi ai Imperiului, până la finele acestuia- apariţia unei identităţi ucraniene separate este un pericol mortal pentru misiunea istorică a Rusiei. Eşecul menţinerii protectoratului de facto a condus la agresiunea armată. Ţinta este evidentă- subminarea statalităţii Ucrainei.
Viziunea imperială a lui Putin abandonează aparenţele de internaţionalism proletar, spre a le înlocui cu lectură a autodeteminării ruse ce aminteşte de apetitul carnivor al Germaniei lui Hitler. Separatiştii din Est sunt sudeţiii lui Putin, acel pretext ce furnizează legitimitatea istorică pentru actele de agresiune şi de rapt. Delirul demagogic ocazionat de anexarea Crimeeii a însemnat prilejul de marca ascendenţa panslavismului putinist.
Ca şi Imperiul ţarilor, imperiul lui Putin este o entitate teritorială autocratică, fondată pe extindere şi confruntare. Perspectivele legate de avansul unei filosofii a liberalizării şi destinderii în Rusia sunt simple exerciţii utopice- regimul lui Putin este implacabil opus oricărui glasnost, în sens gorbaciovist. Esenţa sa este combinaţia de patrimonialism, control poliţienesc şi atac militar. Putinismul nu poate fi reconciliat cu valorile occidentale. El este tăgăduirea lor programatică.
Asemeni ţarilor, Rusia lui Putin este un actor internaţional ce exploatează,cu abilitate, fisurile din frontul european şi cel atlantic. Memoria Caterinei cea Mare , ( vie în ceasurile de anexare a Crimeeii ) este legată de voracitatea cu care Rusia a ocupat teritorii în Răsărit, ca şi în Vest,graţie alianţelor ţesute cu puterile Europei Centrale. Imperiul Rus este statul prădător ce cunoaşte cea mai rapidă şi spectaculoasă expansiune în veacurile XVIII şi XIX. Alianţele europene sunt fundalul pe care se plasează acest avans. Între Franţa, Prusia şi Austria, Rusia ţarilor a ştiut să se poziţioneze spre a maximiza şansele ei de rapt. Distrugerea Poloniei este un caz istoric clasic de solidaritate în agresiune. Rusia lui Putin merge pe urmele acestui trecut.
Pacea câştigată la Minsk este doar un armistiţiu. Imperiul Rus al lui Putin nu poate supravieţui decât dacă îşi menţine raţiunea de a fi. Genomul imperial rus este acela al agresivităţii, duplicităţii şi expansiunii. Europa divizată şi laşă de astăzi este terenul ideal pe care poate înainta autocraţia rusă.
Sursa: contributors.ro
Autor: Ioan Stanomir
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
