Aflu cu uimire că, în ciuda a ceea ce declara cu o săptămână în urmă, d-nul Octavian Țîcu se dezice de propriile-i propuneri (și viziuni, deci principii) și refuză mâna întinsă de A.U.R. Acesta din urmă a dat dovadă de o principialitate și o eleganță destul de necunoascute pe aici, acceptând, în virtutea interesului național, propunerile (oricum exagerate și egoiste) ale președintelui P.U.N.

Slavă Domnului, majoritatea dintre acestea au înțeles imperativul momentului: Partidul Popular Românesc, Uniunea Salvați Basarabia, Partidul Liberal au lăsat interesele partinice de-o parte (poate uneori și mici animozități personale) și și-au dat mâna sub cupola de A.U.R. a forțelor patriotice, naționale, din țara de-acasă. Această mână a fost întinsă, generos, și domnului Țîcu. Care, aparent inexplicabil, a refuzat-o. Și aici, cred, intervine hârtia de turnesol a momentului politic actual. Fie:

A) Domnul Țîcu nu are pic de simț politic și îi lipsește capacitatea de a se regăsi, faptic și sufletește, într-un ideal mai înalt decât interesele personale. Cum ar fi, de pildă, idealul Reunirii. Situație în care este condamnabil, moral și politic, desigur;

B) Domnul Țîcu a fost trimis cu o anumită misiune în P.U.N. (fostul partid politic ”Dreapta”, fost parte a Partidului Liberal), aceea de a încurca apele unioniste. Personal, refuz să cred acest scenariu. Măcar teoretic însă, acesta rămâne pe masă;

C) Domnul Țîcu nu-și poate depăși propriile idiosincrazii la adresa unor personalități din A.U.R. (deși se știe că, mai ales în politică, uneori trebuie să înghiți și broaște…). Aceste idiosincrazii (să le spunem, în graiul local, mânze) se împletesc armonios cu cele ale domnului Traian Băsescu la adresa aceluiași A.U.R. Fără să minimalizăm meritele incontestabile ale fostului președinte al României (în special față de românii basarabeni), nu putem să nu vedem că motivația ultimă este îmbufnarea și țâfna, iară nu vreo strategie politică savantă.

Partidul Mișcarea Populară, de la care PUN. se revendică, a ratat șansa de a intra în Parlamentul României în decembrie 2020. Și s-a supărat pe AUR

Partidul Mișcarea Populară, de la care P.U.N. se revendică, a ratat șansa de a intra în Parlamentul României în decembrie 2020. Și s-a supărat pe A.U.R. Nu pe propriile-i neputințe de a convinge electoratul, așa cum ar fi normal. Acum, miraculos, domnul Țîcu calcă pe aceeași greblă (încă o dovadă, tristă, că suntem frați…). Și, ghiciți ce? La aceleași premize, același rezultat: P.U.N. nu va intra în parlament, pe când A.U.R. da! Și va fi, ca și în România, lebăda neagră a acestor alegeri.

O ultimă observație: P.U.N. nu înseamnă doar domnul Țîcu sau alți vreo 2 -3. Înseamnă o mulțime de membri și simpatizanți, de bună credință, unioniști sinceri și inteligenți. Ce (pseudo)argumente le va servi acestora conducerea? Cum le va explica lipsa consultărilor pe un subiect atât de important? Cum le vor justifica imposibilitatea de a-i pune la treabă în administrarea treburilor statului, la nivel local sau central? Și cine va răspunde pentru eșec, peste o lună jumate, când unii se vor afla în parlament, poate chiar la guvernare (A.U.R.), iar alții nu (P.U.N.)? Oamenii de bună credință din P.U.N. nu sunt de vină pentru faptul că domnul Țîcu a picat testul hârtiei de turnesol. Și pe acești oameni frumoși, sinceri și deștepți îi așteptăm alături de noi. Până la urmă, Unirea face puterea. Iar urma (și urna) alege!

Puiu Cinescu