Opinii și Editoriale

Opinii/ Guvernul în exil al Republicii Moldova în perioada puciului de la Moscova, august 1991

La 19 august, se împlinesc 32 de ani de când în capitala Uniunii Sovietice de atunci a început ceea ce ulterior a căpătat numele de „puciul de la Moscova”. La semnificația acestui eveniment pentru Republica Moldova, la comportamentul clasei politice moldovenești și al societății moldovenești ansamblu, în acele trei zile fierbinți, pline de incertitudine, de riscuri enorme, dar și de oportunități istorice, tranmsite IPN.

Igor Boțan, expertul permanent al proiectului, a menționat că prin noțiunea de „puci” se înțeleg acțiuni armate ale unui grup politic, militar, care urmărește răsturnarea puterii de stat printr-un atac neașteptat. 

„Puciul nu se bucură de sprijin larg popular. Este un act aventurier care atrage după sine răspunderea juridică. Există puciuri de stânga, care de obicei sunt numite revoluții și cele de dreapta, care așa și sunt numite – puciuri. Mai sunt și puciurile democratice, loviturile de stat care izbucnesc pentru a înlocui niște regimuri autocrate, totalitare. Puciul din august 1991, este unul mai mult sau mai puțin clasic, în care au participat șeful KGB-ului sovietic, șeful armatei sovietice, șeful ministerului de interne etc. În literatura de specialitate și acțiunea din octombrie 1993 a lui Boris Elțîn este calificat drept puci. Sunt foarte multe variații pe tema puciurilor chiar și atunci când e vorba de exemple”, a declarat Igor Boțan.

În altă ordine de idei, expertul a spus că fenomenul guvernelor în exil este pe larg descris în literatura de specializare.

„Acestea sunt descrise ca grupuri politice care pretind că reprezintă un guvern care are o legitimitate, dar sunt nevoite să se afle înafara țării pentru că teritoriul țării lor de origine ori este ocupat de forte străine, ori țara este condusă de grupări care au uzurpat puterea. 

„După cel de-al Doilea Război Mondial, zeci de țări din Europa au avut guverne în exil dup ce au fost ocupate de regimul nazist. Pentru cei din Moldova și din regiune, este bine-cunoscută istoria guvernului în exil din Polonia și lupta acestui Guvern pentru revenire în țară. Drepturile guvernelor în exil sunt consfințite în dreptul internațional, ele pot deveni parte a unor tratate bilaterale sau internaționale, de a revizui anumite norme constituționale, emiterea unor acte diplomatice și altele. Trebuie să recunoaștem că istoria și evenimentele care au avut loc mai ales în sec. XX, au contribuit la dezvoltarea acestor drepturi a guvernelor în exil”, a declarant Boțan.

Ion Hadârcă, scriitor, ex-prim-ministru al Guvernului în exil al Republicii Moldova, ex-prim-vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova, a menționat că prima problemă legată de situația în care s-a pomenit clasa politică de atunci, este aceea că nu avea experiența propriu-zisă, statalitatea Republicii Moldova abia se construia.

 „Chiar în ziua puciului, președintele republicii Mircea Snegur a fost contactat de la Moscova, de puciști, i s-a propus să adere, iar dânsul a refuzat. În regim de urgență a fost convocat Guvernul, Prezidiul Parlamentului și pentru prima dată s-a format Consiliul de Securitate care a stabilit necesitatea de a avea un Guvern în exil, în cazul eșecului proceselor democratice, precum și componența acestuia. Acest guvern, în caz de eșec, trebuia să pregătească transferul puterii. În august are loc Marea Adunare Națională, iar în noiembrie-decembrie au loc discuțiile lui Mihail Garbaciov cu George Bush la Malta și prăbușirea regimului lui Ceaușescu, aproape simultan cu condamnarea Pactului Molotov-Ribentrop în Congresul Deputaților (Congresul Deputaților Poporului din URSS – n.r.). peranța că vine o conducere loială proceselor noastre de integrare europeană, libertate, rostirea adevărului și facilitarea relațiilor cu clasele politice noi care veneau în România, nu s-a întâmplat. Podul de flori a fost doar un strigăt de disperare că noi putem face ceva”, a decșarat Hadârcă.

Potrivit lui, eșuarea subiectului noului tratat unional a urgentat procesele de disoluție a URSS. „Împreună cu colegii deputați din alte republici a fost elaborată varianta zero, dar care nu a avut susținere. În schimb, Gorbaciov, în disperare, lansează un proiect care reforma ceva în URSS, dar acea reformă era mai proastă decât varianta acordului din 1922, când a fost constituită URSS. A fost fixată ziua de 20 august 1991 în care urma să fie semnat noul acord unional, dar la care aderau doar câteva foste republicii unionale. Ca să împiedice semnarea acestui nou tratat, echipa lui Ligaciov și Pavlov, prim-ministru pe atunci, a pus problema înlăturării președintelui Uniunii Sovietice. Pavlov s-a dezis de Gorbaciov și a aderat la puciști pentru a le legitimiza acțiunile”, a afirmat Ion Hadârcă.

Alexandru Arseni, doctor habilitat în drept constituțional, deputat în primul Parlament democratic al Republicii Moldova, consideră că societatea din Republica Socialistă Moldovenească a simțit deodată spiritul de libertate, în fruntea mișcării de democratizare și eliberare națională a fost intelectualitatea, elita care cunoștea fenomenul, avea soluții și își asuma responsabilitatea.

 „Așa s-a constitut primul Parlament democratic al Republicii Moldova. După mulți ani după ocupație sovietică, s-a realizat menirea Parlamentului de a reprezenta voința poporului prin acțiuni. După alegeri, a început a fi realizată voința poporului prin adoptarea tricolorului, introducerea modificărilor în Constituția RSSM, prin care s-a trecut la pluralism, a fost adoptată Declarația Suveranității, decretul cu privire la puterea de stat, constituirea comisiei pentru elaborarea noii Constituții. Majoritatea deputaților mergeau cu câțiva pași înaintea evenimentelor care au loc și în aceasta constă esența guvernanților”, a spus Alexandru Arseni.

Puteţi urmări ştirile Timpul.md şi pe Facebook!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.