Politică

Opozanţii ruşi se reunesc în Polonia pentru a pune la cale înlăturarea regimului Vladimir Putin

Între 5 şi 7 noiembrie, un grup de lideri ai opoziţiei prodemocratice ruse se reuneşte în Congres, în localitatea poloneză Jablonna, situată la nord-est de Varşovia, cu scopul de a crea alternativa la regimul preşedintelui rus Vladimir Putin şi de a stabili democraţia în Rusia, transmite sâmbătă EFE.

Reuniunea a fost inaugurată de Ilia Ponomarev, fost deputat în Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), care trăieşte în prezent în exil la Kiev.

În 2014, Ponomarev a fost singurul deputat care a votat împotriva anexării ilegale a provinciei ucrainene Crimeea de către Federaţia Rusă, după ocuparea acestui teritoriu.

”Este un moment istoric. Pentru prima dată în cel puţin un deceniu deputaţi care la vremea lor au fost aleşi democratic se reunesc. Vedem că este democratic şi dinamic. Oamenii discută şi argumentează. Sper sincer că aceste trei zile să fie fructuoase”, a declarat Ponomarev pentru EFE.

La congres, care se va încheia luni, participă 51 de delegaţi care au ocupat anterior funcţii elective în administraţia Rusiei la diferite niveluri. Alţi delegaţi vor fi prezenţi online.

”Vom avea mai multe discuţii şi anunţuri la Congres care vor crea cadrul viitoarelor reuniuni”, a menţionat Ponomarev.

Anterior, într-un interviu pentru EFE, Ponomarev a explicat că ideea aflată la baza Congresului este de a oferi ruşilor alternativa democratică la regimul lui Putin.

Opozantul şi activistul pentru drepturile omului Andrei Sidelnikov, care asistă şi participă la organizarea Congresului, a calificat reuniunea drept un prim pas către o nouă republică parlamentară în Rusia.

”Încercăm să facem un mare pas înainte spre viitor. Deocamdată, nu ştiu ce se va întâmpla după aceea, pentru că toţi delegaţii care participă la Congres în persoană sau online se află sub presiunea serviciului de securitate rus. Totuşi, ne-ar plăcea să trimitem un mesaj ruşilor care au scăpat de Putin şi milioanelor care mai trăiesc încă în Rusia”, a declarat Sidelnikov pentru agenţia de presă spaniolă.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Timpul.md şi pe TELEGRAM!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *