Opoziția din așa-numita Transnistrie îl roagă pe Putin: „Scăpă-ne de oligarhi” / „RMN e mica noastră patrie, iar Rusia – Marea Patrie”

În declaraţia Uniunii se atrage atenţia la faptul că "într-o situaţia similară se află şi Transnistria, unde aproape întreaga putere şi proprietate sunt concentrate în mâinile oligarhilor, economia depinde de singura firmă monopolistă "Sheriff", care nu este preocupată de prosperitatea regiunii şi nici de creşterea nivelului de trai al cetăţenilor, ci numai de creşterea profiturilor proprii", transmite INFOTAG, cu referire la site-ul Partidului Comunist din Transnistria,
Activiştii civici susţin că Rusia "în fiecare an a oferit Transnistriei ajutor material, investind în republică sume imense de bani, dar, din păcate, acest lucru nu i-a făcut pe oameni mai fericiţi şi mai bogaţi, îmbogăţindu-se doar o mână de afacerişti şmecheri şi fără conştiinţă".
"Puterea oligarhilor exclude dezvoltarea progresivă a economiei şi respectarea garanţiilor sociale pentru diferite segmente ale populaţiei, face imposibilă activitatea normală a structurilor de stat şi a organizaţiilor obşteşti, reduce la zero importanţa autorităţilor elective în republică, privează de conţinut noţiuni precum "democraţia", "libertatea de exprimare", "dreptul de a primi şi de a distribui informaţii", spun ei.
Potrivit autorilor apelului, "majoritatea covârşitoare a transnistrenilor consideră RMN drept mica lor patrie, iar Rusia – drept Marea Patrie şi îşi îndreaptă privirea spre ea cu credinţă şi speranţă de ajutor".
"Şi noi, în numele a zeci de mii de concetăţeni, vă cerem, stimate Vladimir Vladimirovici, să ne ajutaţi să scăpăm de oligarhi şi să restauram democraţia în statul nostru", se arată în mesajul adresat lui Putin.