Actualitate

Ordinul „Credinţă Patriei” pentru Batalionul „Codru”

Comandantul Suprem al Forţelor Armate, preşedintele interimar al RM, Mihai Ghimpu, prezent la ceremonia de decorare desfăşurată în Batalionul „Codru” din Negreşti, Străşeni, a mulţumit geniştilor militari pentru devotamentul, dăruirea şi responsabilitatea cu care îşi îndeplinesc misiunile.

Ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, a subliniat că batalionul de geniu a trecut prin mai multe reforme, dar valoarea supremă – omul – a rămas întotdeauna în centrul atenţiei.

„Din punct de vedere al pregătirii profesionale, Batalionul „Codru” dispune de foarte mulţi militari care au acumulat o experienţă bogată atât pe plan intern, cât şi la nivel internaţional, demonstrând că sunt capabili să îndeplinească misiunile de la egal la egal cu colegii lor din armatele occidentale”, a accentuat Vitalie Marinuţa.

Batalionul de geniu este o unitate militară de asigurare de luptă, formată la 16 octombrie 1992. Una din misiunile de bază ale batalionului este cercetarea, depistarea, identificarea, neutralizarea, transportarea şi nimicirea obiectelor explozive depistate pe teritoriul R. Moldova. Efectivul batalionului a executat până în prezent circa 900 misiuni de deminare, în urma cărora au fost nimicite 15.733 de obiecte explozive. Efectivul batalionului a fost implicat inclusiv în nimicirea muniţiilor învechite din stocurile Armatei Naţionale. În cadrul proiectelor de lichidare a minelor antipersonal şi a muniţiilor cu fragmentare, geniştii moldoveni au nimicit 135.222 de muniţii învechite. Douăzeci de militari din componenţa batalionului au participat la operaţiunea internaţională post-conflict cu caracter umanitar din Irak, unde au nimicit 395.054 de obiecte explozive.

Ordinul „Credinţă Patriei”, clasa I, a fost acordat batalionului pentru organizarea excelentă a serviciului militar, asigurarea capacităţii de apărare şi a securităţii statului, pentru vitejia, spiritul de sacrificiu, curajul şi dârzenia manifestate la salvarea oamenilor, a valorilor materiale şi spirituale în timpul calamităţilor naturale şi în alte situaţii excepţionale.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *