Creaţia populară calendaristică constituie un compartiment important al culturii tradiţionale româneşti. Cele mai bogate, mai răspândite şi totodată, mult aşteptate de tot poporul, sunt sărbătorile de iarnă. Acestea includ un ansamblu voluminos de tradiţii şi obiceiuri, ritualuri, credinţe, practici magice, folclor muzical etc.

Cu durată diferită în timp şi cu variate forme de realizare, cu rădăcini adânci în vechea cultură geto-dacică, folclorul obiceiurilor de iarnă include în forma lui tradiţională un bogat şi variat repertoriu. Printre acestea se numără: colinde de copii, tineri și maturi (laice şi biblice), cântece de stea, urarea cu plugușorul şi cu buhaiul (doar bărbaţi), urarea cu sorcova, jocurile cu măşti, teatrul cu păpuşi, dansuri mascate sau teatrul popular.

Şirul sărbătorilor de iarnă debutează cu Ajunul Crăciunului şi se încheie la Bobotează (24 decembrie – 6 ianuarie, pe stil nou; 6 ianuarie -19 ianuarie, pe stil vechi).

În acest context, Oleg Volontir, maestru în artă și directorul artistic al Centrului Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, s-a oferit să ne ofere o scurtă informaţie, care ține nu numai de sensul general al obiceiurilor legate de schimbarea anului, dar și de originea, dezvoltarea istorică şi semnificaţia diferitelor rituri şi ceremonii, care fac parte din aceste obiceiuri.

Oleg Volontir, maestru în arte

Cum a apărut Moș Crăciun

Ajunul Crăciunului (Moş Ajun) şi Crăciunul sunt două personaje bine conturate în folclorul tradiţional. Din spusele lui Oleg Volontir aflăm că legendele vorbesc despre un cioban pe nume Crăciun cu soţia sa Crăciuniţa. Ciobanul era bătrân şi bogat, dar foarte zgârcit şi rău la inimă.
„Tocmai se întâmpla că Fecioara Maria împreună cu Iosif a fost nevoită să meargă la Betleem, pentru recensământul făcut de romani.

Ajungând seara lingă satul ciobanului Crăciun, Fecioara Maria a cerut adăpost la casa dânsului. Acesta, răutăcios cum era, nu i-a primit, însă soţia ciobanului văzând starea în care se afla Fecioara Maria, le-a permis pe ascuns să stea în grajd până dimineață. În acea noapte, Mariei i-a venit timpul să nască, fiind ajutată în taină de soţia ciobanului.

Când a aflat, răutăciosul cioban i-a tăiat mâinile soției de la coate, iar Maria a săvârşit o minune, lipindu-i mâinile la loc. Speriat de fapta care a făcut-o şi uimit de minunea înfăptuită de Maria, Crăciun a înţeles puterea dumnezeiască, și-a cerut iertare, astfel devenind primul creștin”, povestește maestrul în artă. Imediat după asta, de fericire, Crăciun a împărţit daruri tuturor, îndeosebi copiilor. Astfel, până în ziua de azi, Moş Crăciun vine cu daruri la toţi copiii în ziua naşterii Domnului.

Cei care nu primeau colindătorii erau batjocoriți

Naşterea Domnului Iisus Hristos este consemnată prin numeroase „Colinde” care sunt cântate de grupuri de colindători pe la casele oamenilor. În unele localităţi din sudul republicii se colindă şi în Ajunul Crăciunului.

„De Crăciun, primii colindători sunt copiii (de dimineață până la amiază), urmaţi de grupuri de tineret, iar mai spre seară prelungesc tradiția cei maturi. Există un repertoriu vast al conţinutului poetic şi melodic al colindelor: colinde protocolare, colinde profesionale (pentru vânători, pescari, agricultori, păstori), colinde speciale de familie (soţ, soţie, fată mare, flăcău, alte rude), colinde cosmogonice, colinde religioase, colinde despre curtea domnească, colinde glume, parodii etc.”, menționează cu încredere Oleg Volontir.

Potrivit lui, colindătorii erau așteptaţi cu drag de gospodari, primind drept mulţumire colăcei, fructe, bomboane, bani. Celor care nu primeau colinda li se strigau versuri batjocoritoare, versuri umoristice prin care erau luaţi în derâdere.

Anul Nou începea la 1 martie

Anul Nou este consemnat în folclorul tradiţional prin „Urătură”, cu pluguşorul şi buhaiul – fenomen etno-cultural foarte răspândit, frumos şi complex.

„Caracterul esenţial al sărbătorii este bucuria şi încrederea cu care omul întâmpină trecerea de la anul vechi la anul nou, începutul unei noi perioade de vegetaţie, al unei noi etape în viaţa fiecăruia. La romani, conform calendarului vechi, anul nou începea la 1 martie. Abia în anul 153 înaintea erei noastre, se fixează oficial, la Roma, data Anului Nou la 1 ianuarie. Din acest motiv, majoritatea urăturilor au păstrat în conţinutul lor poetic ideea începutului lucrărilor agrare (arat, semănat etc.)”, ne comunică la fel maestrul în artă.

El susține că urătura nu se rezumă doar la expunerea textuală a celor dorite, dar se înfăptuieşte şi prin prezentarea dramatică a muncilor agricole, o manifestare folclorică complexă, menită să aducă belşug şi voie bună. În unele localităţi din Moldova se mai spune ,,cu hăitul”.
Spectacolul folcloric de Anul Nou include şi prezenţa jocurilor cu măşti zoomorfe (jocul caprei, cerbului, ursului, bărzii, căluților), toate simbolizând munca, forţe dătătoare de viaţă, reînnoirea mediului ambiant, fertilitate etc.

Astea sunt doar câteva aspecte din totalitatea manifestărilor folclorice prilejuite perioadei sărbătorilor de iarnă.

Un alt obicei practicat în perioada sărbătorilor de iarnă, este „Malanca”. O manifestare folclorică întâlnită în partea de nord a Moldovei. Acest obicei prevede un grup de urători mascaţi sau deghizaţi în militari, care merg pe la casele gospodarilor cu alai, cu muzică, dans şi formule de urare tradiţională.