Contextul geopolitic: un plan pentru distrugerea României Mari
Ultimatumul sovietic nu a fost un act izolat, ci execuția unui plan cinic, pus la cale de Germania Nazistă și Uniunea Sovietică pentru a distruge statul românesc creat în urma Primului Război Mondial. Prin protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, cele două puteri totalitare au conlucrat pentru subminarea totală a României. Acest acord a pregătit terenul pentru ca, în 1940, după ce Franța, garantul frontierelor românești, s-a prăbușit, URSS să anexeze Basarabia. În urma raptului teritorial, Stalin a decis să ciopârțească teritoriile ocupate: șase județe basarabene au fost unite cu o parte din RASSM (Transnistria de astăzi) pentru a forma, la 2 august 1940, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Restul teritoriilor—nordul Bucovinei, Ținutul Herța, precum și nordul și sudul Basarabiei (Bugeacul)—au fost alipite RSS Ucrainene, îndeplinind un plan de dezmembrare a României.
Reacțiile internaționale și justificările diplomatice
În fața ultimatumului, România era complet izolată, iar reacțiile marilor puteri au reflectat dezinteresul față de soarta sa. Când Viaceslav Molotov l-a informat pe ministrul de externe german, Joachim von Ribbentrop, de intențiile sovietice, acesta s-a arătat îngrijorat doar de soarta celor aproximativ 100.000 de etnici germani din Basarabia, nu de integritatea teritorială a României. Ribbentrop a fost, de asemenea, surprins de pretențiile sovietice asupra Bucovinei, un teritoriu care nu fusese niciodată parte a Rusiei și nu era menționat în protocolul secret. În acest timp, propaganda sovietică, prin vocea lui Molotov, oferea justificări false și cinice. Nota ultimativă din 26 iunie 1940 afirma în mod mincinos că: „În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de la Uniunea Sovietică o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană”. Pentru a justifica anexarea Bucovinei de Nord, Molotov a adăugat o nouă pretenție, cerând acest teritoriu drept „despăgubire pentru dominația română în Basarabia timp de 22 ani”.
Fața imperialistă a Uniunii Sovietice
Prin ultimatumul din 1940, Uniunea Sovietică și-a arătat adevărata față de imperiu expansionist, continuând politica de agresiune și anexare de teritorii străine specifică atât Imperiului Țarist, cât și regimului bolșevic. Moscova nu căuta dreptate istorică, ci își urmărea interesele geostrategice: accesul la gurile Dunării și securizarea portului Odesa, similar cu războiul purtat împotriva Finlandei pentru a securiza Leningradul. Acest caracter imperialist este evident în chiar textul ultimatumului, unde Molotov declara fără ocolișuri că „slăbiciunea militară a URSS a trecut în domeniul trecutului, iar situația internațională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moștenite din trecut”. Această retorică a puterii demonstra că URSS se considera îndreptățită să „repare” ceea ce considera a fi o slăbiciune a Rusiei din 1918 și să își impună voința prin forță militară, ignorând complet dreptul internațional și voința populației locale.
Cedarea fără luptă: responsabilitatea Regelui Carol al II-lea
Decizia de a ceda Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța fără niciun foc de armă reprezintă unul dintre cele mai controversate momente din istoria națională, iar responsabilitatea finală îi revine Regelui Carol al II-lea și camarilei regale care îl înconjura. Deși în cele două ședințe ale Consiliului de Coroană din 27 iunie 1940 majoritatea membrilor au votat pentru acceptarea ultimatumului, pe fondul rapoartelor pesimiste ale Statului Major, rolul acestui consiliu era doar consultativ. Conform Constituției autoritare din 1938, regele deținea întreaga putere de decizie. În ciuda faptului că în jurnalul său Carol al II-lea și-a exprimat preferința pentru rezistență, în calitate de monarh absolut, el a fost cel care a acceptat capitularea. Conducerea României era obligată moral și istoric să organizeze o rezistență armată, chiar dacă șansele de succes erau minime, pentru a demonstra lumii că teritoriile nu au fost cedate de bunăvoie. Această primă cedare fără luptă a creat un precedent periculos, care a dus direct la următoarele pierderi teritoriale: Dictatul de la Viena și Tratatul de la Craiova.
Retragerea haotică și drama umanitară
Acceptarea ultimatumului a declanșat o retragere haotică și umilitoare pentru administrația și armata română, transformând evacuarea într-o adevărată dramă umanitară. Termenul de patru zile impus de sovietici era imposibil de respectat, iar trupele Armatei Roșii au încălcat înțelegerea, avansând mult mai repede decât fusese convenit și instalând puncte de control pentru a dezarma și umilia militarii români. Regele Carol al II-lea nota în jurnalul său scenele de coșmar: „S-au împuşcat funcţionari, s-au atacat şi dezarmat chiar unităţi militare. Ritmul înaintării trupelor roşii a depăşit cu mult planul stabilit şi a adăugat şi mai mult la dezordine”. În timp ce structurile militare au încercat să mențină o oarecare ordine, evacuarea civililor a fost dezordonată, iar populația care a încercat să se refugieze a fost prinsă în haos. În doar câteva zile, peste 200.000 de oameni, majoritatea români, și-au părăsit casele și pământurile, fugind din calea ocupației sovietice pentru a ajunge în România. Data de 28 iunie 1940 a fost declarată zi de doliu național în întreg Regatul României, marcând începutul unei lungi perioade de suferință pentru românii rămași sub ocupație.
Moștenirea lui Stalin: o construcție statală artificială
Teritoriul furat de Stalin de la România a devenit baza pentru un experiment geopolitic odios. O mare parte din Basarabia ocupată a fost contopită cu o fâșie din teritoriul transnistrean (fosta RASS Moldovenească) pentru a forma, la 2 august 1940, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Această entitate a fost o construcție artificială, fondată exclusiv la ordinul lui Stalin, cu scopul de a deznaționaliza populația românească și de a crea o nouă identitate „moldovenească”, distinctă de cea română. Republica Moldova de astăzi este, în esență, continuatoarea acestei construcții statale. Ea a moștenit frontierele trasate arbitrar de Kremlin, o economie dependentă și, cel mai grav, o identitate fracturată și conflictul înghețat din Transnistria – o bombă cu ceas lăsată în urmă de imperiul sovietic. Astfel, statul de azi de peste Prut poartă în continuare amprenta profundă a actului brutal de la 1940.
