Externe

Palestinienii cer ONU o forță internaţională de protecție

Această propunere va fi inclusă într-un proiect de rezoluție ce urmează a fi prezentat de țările arabe.

Aceste țări trebuie să țină o reuniune joi pentru a decide dacă vor cere o ședință de urgență a Consiliului de Securitate asupra tensiunilor în creștere în Cisiordania și la Ierusalim. O reuniune ordinară a Consiliului asupra Orientului Mijlociu este programată pentru săptămîna viitoare.

Proiectul de rezoluție palestinian va cere retragerea forțelor de securitate israeliene din zonele de confruntări și desfășurarea unei forțe de protecție în jurul Moscheii Al-Aqsa din Ierusalim.

"Noi credem că observatori sau o forță internațională trebuie desfășurată acolo pentru a garanta că status quo-ul va continua și a proteja palestinienii ce merg să se roage", a declarat Mansour jurnaliștilor la New York.

Biroul de afaceri juridice al ONU, a explicat el, a elaborat un document de 44 de pagini ce detaliază opțiuni pentru protecția palestinienilor, dar Consiliul de Securitate trebuie încă să-l examineze.

Israelul a instalat miercuri posturi de control în jurul Ierusalimului de Est, printre o serie de măsuri pentru a opri un val de atentate, comise de atacatori dintre care majoritatea provin din această parte palestiniană a orașului.

Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a estimat marți că Israelul face un uz "aparent excesiv" de forță împotriva palestinienilor, amintește France Presse.

sursa: moldpres.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *