Papa Francisc s-ar putea întâlni cu Patriarhul Kirill al Rusiei în Kazahstan
Luni, Vaticanul a anunțat că Papa Francisc va călători în Kazahstan în luna septembrie pentru o întâlnire a liderilor religioși, o reuniune unde papa a spus anterior că speră să se întâlnească cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, potrivit Reuters.
Menționăm că cei doi ar fi trebuit să se întâlnească în luna iunie, la Ierusalim, însă demersurile au fost suspendate. În cadrul unui interviu pentru La Nacion, Papa a declarat, în luna aprilie, că regretă că planul a trebuit „suspendat”, deoarece diplomații de la Vatican au sfătuit că o astfel de întâlnire „ar putea crea multă confuzie în acest moment”, după ce Patriarhul Kirill a susținut războiul pornit de Vladimir Putin în Ucraina.
Ulterior, Papa și Kirill au discutat prin videoconferință. „Am vorbit cu el timp de 40 de minute prin Zoom”, a declarat Papa la începutul lunii mai. „În primele 20 de minute mi-a citit, cu un cartonaș în mână, toate justificările războiului”.
„L-am ascultat și i-am spus: nu înțeleg nimic despre asta”, a spus Papa. „Frate, nu suntem clerici de stat, nu putem folosi limbajul politicii ci pe cel al lui Isus. Suntem păstori ai aceluiași popor sfânt al lui Dumnezeu. Pentru aceasta trebuie să căutăm căi de pace, pentru a pune capăt războiului”.
Suveranul Pontif i-a spus Patriarhului Kiril al Moscovei că „nu se poate transforma în băiatul de altar al lui Putin”.
Ar fi a doua întâlnire cu patriarhul rus. În Cuba, în 2016, a fost prima întâlnire dintre un papă și un lider al Bisericii Ortodoxe Ruse de la Marea Schismă care a împărțit creștinismul în ramuri orientale și vestice în 1054.
Patriarhul rus Kirill a susținut invadarea Ucrainei de către Rusia, o poziție care a divizat Biserica Ortodoxă din întreaga lume și a declanșat o revoltă internă despre care teologii și academicienii spun că este fără precedent.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
Doi mârlani. Nu au nici un dumnezeu în inimă. Birocrați și speculanți…