Economie

Parlamentul a aprobat în prima lectură legea fondurilor de asistență medicală

Ruxandra Glavan, ministrul Sănătății, a menționat că în comparație cu anul 2016 este prognozată majorarea veniturilor cu 5,2%, dar și a cheltuielilor cu 6,8%,.

Conform proiectului, primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, calculate în formă procentuală, se stabilesc în mărime de 9%, la nivelul anului 2015. Mărimea poliței de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă se stabilește în sumă de 4.056 lei per persoană (la nivelul anului 2015), cu păstrarea reducerilor prevăzute pentru anul 2016.

Pentru programe de luptă împotriva diabetului vor fi alocate 62 de milioane de lei, iar pentru modernizarea sectorului sănătății 4,6 milioane lei. 97% din fondul de bază al sistemului de sănătate va fi folosit pentru asistența medicală primară, medicamente compensate, servicii de îngrijire la domiciliu etc.

Ruxanda Glavan a explicat că pentru asigurarea cu medicamente compensate sunt prevăzute 522 de milioane de lei, în creștere cu 4% față de anul precedent. Serviciile medicale primare vor obține 1,8 miliarde de lei, în creștere cu 4,1%, pentru serviciile de îngrijire la domiciliu sunt prevăzute 9 milioane de lei, în creștere cu 4,4%, iar serviciile de îngrijire spitalicească vor costa 3 miliarde de lei, în creștere cu 3,9%.

Pentru tratamentul maladiilor rare au fost alocate 6,7 milioane de lei. Totodată, alocările pentru fondul de dezvoltare a instituțiilor medicale publice a fost stabilit în valoare de 25 de milioane de lei.

Sursa: IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *