Actualitate

Partidul Liberal cere DEMISIA ministrului Popescu, sau DEMITEREA acestuia

In cazul in care va refuza, cerem demiterea acestuia.

Astazi, 1 iulie 2019, aflandu-se la Bucuresti, ministrul de extrerne al RM si-a permis sa spuna, ceea niciodata, nimeni, nicio autoritate a RM, nu a facut-o, in cei 30 de ani: precum ca in 1992 in RM a fost razboi civil. Numai Rusia si fortele reactionare, de-a lungul timpului, au facut asemenea afirmatii false si propagandistice, caracteristice, din pacate, institutiilor si universitatilor precum MGhIMO-ul MAE-ului din Rusia, infiintata in 1944 de Stalin, absolvita de Nicu Popescu, iar anterior si de Iurie Leanca.

Mai mult, fiind somat sa-si reconsidere afirmatia, acesta a venit cu o reactie (este prezentata mai jos), in care din nou spune acelasi lucru fals, distorsionand adevarul: "unii cetățeni ai Republicii Moldova s-au aflat în stare de conflict armat cu alți cetățeni ai Republicii Moldova", ceea ce inseamna de fapt, tot razboi civil. Mai grav, Nicu Popescu spune, in aceeasi reactie "de corectare" ca: "forțele armate ale Federației Ruse nu au jucat un rol neutru și că au susținut acest conflict.Prin urmare, am fost martori ai unui conflict în care forțele armate rusești au susținut Tiraspolul." Pe scurt aceasta inseamna ca in cadrul "razboiului nostru civil", armata rusa sustinut acest razboi civil, plasandu-se de parteaTiraspolului, fara sa fie implicata". Anume aceasta si este pozitia Rusiei in problema transnistreana! (link: https://news.rambler.ru/…/36226153-pervyy-postsovetskiy-k…/…)

Nicu Popescu refuza sa spuna insa, ceea ce CEDO a mentionat de 11 ori in Hotararea sa din 8 iulie 2004, in cazul Ilascu si altii c.Moldovei si Rusiei: "Curtea notează că, începând cu luna decembrie a anului 1991, autorităţile moldoveneşti au denunţat în mod sistematic în faţa organismelor internaţionale ceea ce ele au numit acte de agresiune ale Armatei a Paisprezecea împotriva Republicii Moldova şi au acuzat Federaţia Rusă de susţinerea separatiştilor transnistreni" (punctul 380 din Hotarare).

Sunt legi, hotarari ale Parlamentului, hotarari de Guvern, demersuri catre organisme internationale, adoptate de toate guvernarile din 1992 incoace, in care se mentioneaza expres despre agresiunea armata a Rusiei asupra Moldovei, aceeasi agresiune care a avut loc si asupra Georgiei, iar in 2014 si asupra Ucrainei.

Asadar, nu este vorba doar despre sustinerea conflictului de catre armata rusa, cum incomplet afirma Nicu Popescu, este vorba despre agresiunea Rusiei aspura Republicii Moldova, in ziua in care eram primiti in ONU, 2 martie 1992, agresiune ordonata la Moscova si declansata de armata rusa dislocata ilegal in regiunea transnistreana, rezultatul acestei agresiuni fiind crearea si mentinerea pana azi a regimului separatist neconstitutional de la Tiraspol. Pana si "pacea" a fost semnata cu Rusia, ca parte a conflictului.

In cazul in care se va incerca, ca scuza, sa se faca trimitere la limbajul diplomatic, aceasta urmeaza a fi respinsa, intrucat lucrurile constatate la nivel international care privesc soarta si interesele RM, dimpotriva se citeaza si se accentueaza de diplomati.

Aceasta afitmatie descalificanta este cu atat mai grava cu cat este facuta la Bucuresti, in Romania, la incheierea presedintiei acesteia in cadrul UE. Atragem atentia ca niciodata nu existat un conflict intre cetateni in RM, iar ceea ce am avut in 1992, a fost un razboi inegal intre Rusia si RM. Din pacate insa tocmai asemenea declaratii iresponsabile ar putea provoca reactii si conflicte civile, mai ales din partea veteranilor razboiului din 1992.

Privite impreuna, declaratia lui Nicu Popescu si votul pentru dat de catre Andrei Nastase, in favoarea Rusiei, la APCE, acestea implica plenar Guvernul RM, care este obligat sa se disocieze de aceste derapaje ce vin in contradictie cu interesele, dar si cu demnitatea RM.

Aceasta situatie denota faptul ca, fie Nicu Popescu nu corespundea din start pozitiei de ministru MAEIE, fie, mai grav, ca acesta deliberat promoveaza punctul de vedere al Rusiei in problema transnistreana, ceea ce s-a vazut in doua randuri: atat in declaratie, dar si in reactia scrisa, de dupa.

Dincolo de aspectele politice, mai trist este ca din interventia de la Bucuresti a ministrului Nicu Popescu, s-a vazut ca anume acesta si este punctul sau sincer de vedere – razboi civil in 1992, obtinut probabil, in 2002, odata cu diploma de la Moscova.

In perioada sovietica era o vorba celebra, amintita des de regretatul maestru si ministru al Culturii, Ion Ungureanu: "Daca vrei sa fii ministru, trebuie sa fii de peste Nistru!". Astazi functioneaza o regula asemanatoare: "Pentru UE, pentru RO, dar mai mult pentru МГИМО (MGhIMO)!

Avand in vedere cele mentionale, Partidul Liberal condamna declaratiile iresponsabile si periculoase ale ministrului Nicu Popescu facute la Bucuresti si cere demisia acestuia, iar in cazul in care va refuza, cerem demiterea lui din functie.

Biroul permanent al PL
1 iulie 2019

Link-ul CEDO:
https://hudoc.echr.coe.int/app/conversion/docx/pdf…

Nicu Popescu, reactie de "corectare" a declaratiei de la Bucuresti:
"În timpul conflictului din 1992 ne-am aflat într-o stare regretabilă în care unii cetățeni ai Republicii Moldova s-au aflat în stare de conflict armat cu alți cetățeni ai Republicii Moldova.
Pentru noi, toți locuitorii regiunii transnistrene au fost, sunt și vor fi cetățeni ai țării noastre.
În același timp întotdeauna s-a cunoscut și recunoscut că forțele armate ale Federației Ruse nu au jucat un rol neutru și că au susținut acest conflict.Prin urmare, am fost martori ai unui conflict în care forțele armate rusești au susținut Tiraspolul.
Am vrut să fac această precizare tocmai pentru a clarifica poziția mea prezentată astăzi la București."

Link, MGhIMO: https://mgimo.ru/about/
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *