Actualitate

PAS propune o nouă batistă pe țambal ce ține de cursul european al R. Moldova? Spînu (PAS) nu vrea să discute despre geopolitică

Secretarul general al Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Andrei Spînu este de părere că partidele politice nu trebuie să utilizeze factorul geopolitic în campania electorală atunci când vor cere votul alegătorilor.

”Noi nu considerăm că în aceste alegeri avem o luptă între dreapta şi stânga sau între pro-europeni şi pro-Est, noi avem foarte clar o luptă între hoţi şi oameni de treabă şi asta trebuie să înţeleagă cetăţenii, când merg la aceste alegeri, ei nu aleg între pro-europeni şi alt tip de pro. Noi alegem între hoţi şi oameni de treabă. Nu trebuie să facem din această campanie una geopolitică, pentru că atunci când se fură de la cetăţeni se fură şi de la vorbitorii de limbă rusă, găgăuză, română şi de la cel de la Bălţi, Cahul, Chişinău, regiunea transnistreană, de la toţi se fură şi oamenii asta trebuie să înţeleagă”, a mai spus Andrei Spînu.

Cu toate că A. Spînu evită să spună numele Rusiei în mesajul său, amintim cititorilor că în această campanie participă cel puțin 3 forțe pro-ruse cu șanse să treacă pragul electoral – PSRM-ul lui Igor Dodon, Partidul primarului din Bălți, Renato Usatîi și Partidul ȘOR, proaspăt aliat cu „Edinaya Rossia” a lui Putin.  

Ce părere aveți despre mesajul lui Spânu, sunt aceste alegeri despre a nu admite ca partidele pro-ruse să obțină majoritatea în Parlament? Ar trebui sau nu ca aceste alegeri să fie despre drumul european al R. Moldova vs. rămânerea acestui stat în sfera de influență a Kremlinului?

PAS propune o nouă batistă pe țambal?

Andrei Năstase, fostul aliat al Maiei Sandu din blocul ACUM a reușit să rămână în memoria colectivă cu expresia: să punem batista pe țambalul geopolitic. Atunci când a folosit această expresie acesta propunea, în urmă cu 4 ani, exact același lucru ca și Andrei Spînu de la PAS, să nu se mai discute în genere despre integrarea europeană a R. Moldova, iar dezbaterea publică să fie despre corupție. Năstase se afla în același platou cu Dodon și Usatîi, care se prăpădeau de râs în emisiunea Lorenei Bogza de la PRO TV.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *