Ma numesc Radu-Ionut Loghin, sunt elev in clasa a II-a „C” la Liceul roman-german „Mihail Kogalniceanu” si, prin intermediul acestei rubrici, vreau sa va spun mai multe istorioare, bancuri si imagini ale copilariei, inclusiv si din viata mea, a prietenilor si colegilor mei. Sper sa va placa acest coltisor de pagina…
Calul Borea si nazdravaniile lui
Foarte interesant mi-am petrecut vacanta din vara trecuta. A fost chiar mai captivant decat ma asteptam. O jumatate din vara m-am aflat la o margine a orasului Hancesti, unde locuiesc buneii mei. Era vesel cu picii din mahala, care in fiecare zi gaseau motive de joaca si distractie. Tot aici am facut cunostinta cu un nou prieten – calul Borea. Ne cunosteam de mai mult timp, dar abia acum am reusit sa ne imprietenim de-a binelea.
Bunelului ii place mult padurea, ii place la vie si asta l-a facut sa-si zideasca o casuta departe de oras, unde creste animale, legume sau, pur si simplu, se odihneste. Iar Borea ii este un ajutor vrednic…
Din momentul in care am ajuns la Hancesti, bunelul l-a inhamat pe Borea la bidarca* si mi-a zis ca eu o sa devin carutas. E-he-he! Sa vezi cata satisfactie si veselie pe capul meu! „Hais!”, „Ceala”, „Tr-r-r” erau doar cateva din comenzile mele pe care Borea le indeplinea ascultator.
Intr-o zi, am mers sa adapam vitele pe deal, iar pe la mijlocul drumului, bunelul a dorit sa vada cum ma descurc in noua functie si m-a lasat sa merg cu bidarca pe un drum, el pornind pe o alee ocolita. La un moment dat, Borea flamanzise si a tras spre porumbul lui mos Costea, un unchi al meu. Borea nu mai intelegea nici „hais”, nici „ceala”… Numai dupa ce a infulecat vreo cinci tulpini de porumb, Borea si-a amintit ca trebuie sa ma asculte si s-a dat manat pana la crama. Chiar daca este bou, m-a inteles…
(va urma)
bidarca* – car de dimensiuni mici cu doua roti
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
